Ciocnirea intre cele doua Luni ale Pamantului ar s-ar fi produs in urma cu aproximativ 4,4 miliarde de ani, cu mult inainte de aparitia primelor forme de viata pe Pamant.
Cei doi sateliti naturali erau tineri, formati cu aproximativ 100 de milioane de ani inainte de a se ciocni, in urma unei alte "tamponari" cosmice, cand Pamantul s-a ciocnit cu o alta planeta aflata in apropierea sa. Ambii sateliti s-au format in acelasi timp, unul mai mare si unul mai mic, aflati la distanta relativ mare unul fata de celalalt. Cel mic era foarte usor, in timp ce celalalt satelit era de trei ori mai mare si, conform modelului computerizat, de aproximativ 25 de ori mai greu. Gravitatia celui mai mare era atat de puternica incat, pana la urma, satelitul mai mic nu a putut sa se mentina pe orbita sa distincta in jurul Pamantului si s-au ciocnit.
"Erau sortiti sa se ciocneasca. Pur si simplu nu aveau cum sa evite acest deznodamant. Ciocnirea dintre cei doi sateliti naturali ai Pamantului s-a produs la o viteza mica", a explicat unul dintre autorii studiului, Erik Asphaug, specialist in planete de la University of California, din Santa Cruz.
Ceea ce astronomii numesc o coliziune lenta este desigur relativ. Ciocnirea s-a produs la peste 8.000 de km/h, insa aceasta viteza este extrem de mica atunci cand este vorba de ciocniri intre corpuri cosmice de mari dimensiuni, iar procesul a fost suficient de lent pentru a nu duce la topirea rocilor celor doi sateliti. Iar avand in vedere ca satelitul mai mic avea un diametru de aproximativ 1.000 de kilometri, intreaga ciocnire s-a produs intr-un interval de timp mare.
Erik Asphaug a comparat Luna mai mica cu un glont care porneste dintr-o pusca. "Eventualii martori ai acestei ciocniri s-ar fi plictisit pentru ca ar fi fost necesare aproximativ 10 minute pentru ca glontul sa patrunda in tinta. Este un eveniment pentru care ai fi avut nevoie de o punga mare de popcorn", a explicat el. Rocile si intreaga crusta a satelitului mai mic s-ar fi raspandit pe si in jurul satelitului mai mare, fara a provoca aparitia unui crater, asa cum s-ar fi intamplat in cazul unei coliziuni mai rapide. "Fizica acestui eveniment este foarte similara celei din filmele mute cand actorii primeau cate o tarta de frisca in fata", mai sustine Asphaug.
La doar o zi dupa ciocnire, noua Luna se nascuse deja, iar cele doua fete ale sale aratau la fel de diferite ca si in prezent.
Conform unui alt cercetator implicat in acest studiu, Martin Jutzi de la Universitatea din Berna, Elvetia, modelul computerizat folosit incearca sa explice particularitatile specifice ale crustei lunare si relieful muntos, accidentat, de pe cealalta fata a Lunii.
Citeste si Jurnalul
Foto: dailymail.co.uk
