Pe mine, reclama care azi, prin grija deosebita a CNA, nu mai e difuzata pe micile ecrane, m-a dus de nas vreo doua saptamani. Sa va explic.
Spotul incepe cu vocea unei femei care declara: „Eu besel inima tatalui meu!". Iti dau lacrimile, pe cuvant, e mai profund decat Nicolae Labis, „mananc si plang. Mananc". Apoi, vine vocea unui barbat (tot din off): „Eu besel inima iubitei mele!" Nu ca valoreaza cat o cerere in casatorie? Dupa care, apogeul simtirilor umane, se aude vocea unei fetite cu codita de la gradinita, care rosteste apasat: „Eu besel inima mamaitei mele!".
„Ruga pentru parinti" (enigmatici si cuminti, terminand beselul lor) devine un fel de „catelus cu parul cret"... De fiecare data, textul spus din off apare titrat pe ecran, iar „besel" - care se scrie „Becel" - e o sigla scrisa in interiorul unei inimi care palpita.
Tot articolul, in Jurnalul National
