Jacqueline Kennedy a rămas cu sângele președintelui pe ea. ”Nu vreți să schimbați haina?” ”Nu, stau așa. Omenirea să vadă ce i-au făcut lui John!”

Pe 22 noiembrie 1963, cu 53 de ani în urmă, președintele american John Fitzgerald Kennedy era asasinat în Dealey Plaza, Dallas, Texas. Faimosul deux - pieces roz, marca ”Chanel”, al Primei Doamne, Jacqueline Kennedy, aflată pe scaunul din spate, stânga, al mașinii decapotabile, se umplea de sângele celui mai iubit american, dar soția refuza să-l schimbe. Avea să-l poarte și la investirea lui Lyndon B. Johnson și la întoarcerea la Washington

Lee Harvey Oswald trage. E 22 noiembrie 1963, Piața Dealey din Dallas, Texas, când John Fitzgerald Kennedy, al 35-lea președinte al Statelor Unite, este împușcat. Trei focuri. 12.30. Unul ratează ținta, celălalt îi trece prin spate și îi iese prin gât, ultimul e aducător de moarte, chiar dacă cel alintat ”JFK” e transportat la spital. Jacqueline Bouvier Kennedy, soția sa, Prima Doamnă, nu este rănită, dar sângele lui Kennedy ajunge pe deux-pieces-ul său roz, marca ”Chanel”. Momentul în care intră în legendă.

Jacqueline, 34 de ani, este o femeie extrem de elegantă, un „fashion - icon” al acelor vremuri. La Dallas poartă o jachetă și o fustă ”Chanel”, de culoare roz, din lână, ambele asortate cu o ”bonetă” din același material. ”Aranjamentul” costă, la acele vremuri, între 800 și 1.000 de dolari.

Sângele ”sare” pe hainele doamnei Kennedy. La Spitalul ”Parkland”, Jacqueline aruncă boneta. ”Mașina Lincoln zbura pe drum. Vântul i-a dus boneta pe spate. Cu o mișcare energică, Prima Doamnă a smuls-o și a aruncat-o, luând cu ea și câteva fire de păr. Plângea, era speriată, așa că nici măcar nu a simțit durerea. Aceasta venea din altă parte”, scrie William Manchester în faimoasa ”Moartea unui Președinte”. După ce JFK este declarat, oficial, decedat, secretara personală, Mary Gallagher, se apropie de ea. ”Nu vreți să schimbăm hainele?” Refuză! ”Nu, toată omenirea să vadă ce i-au făcut lui John!”, spune, arătând petele de sânge de pe fustă.

Amiralul George Burkley, unul dintre apropiații lui JFK, încearcă din nou, gentil. Refuz categoric. Jacqueline se urcă așa în faimosul ”Air Force One”, aeronava în care Johnson depune jurământul, devenind al 36-lea președinte al SUA. În imaginile ”trase” atunci nu se observă sângele, dar Lady Bird, noua Primă Doamnă, își aduce perfect aminte: ”Părul îi intrase în ochi, dat tot elegantă rămânea. Unul dintre picioare era plin de sânge, iar mânușa dreaptă era acoperită, toată, de o culoare roșiatică spre violet. A scos-o”. O imagine incredibilă: una dintre cele mai distinse și mai rafinate femei din lume plină de sângele soțului său, fost președinte american...Jacqueline nu a regretat, niciodată, că nu s-a schimbat. ”Doar m-am spălat pe față, înainte ca președintele Johnson să depună jurământul. Asta îmi pare rău”, avea să spună.

O fotografie oficială cu sângele de pe vestimentația Primei Doamne, nu există. S-au păstrat doar imagini în care se prespune că se disting câteva pete, plus declarațiile martorilor

Boneta nu se mai găsea niciodată. Cele două piese - pe care doamna Kennedy le dădea jos abia a doua zi, de dimineață - ajungeau la mama lui JFK, Janet Lee Auchincloss. Le punea într-o cutie, scria pe aceasta ”November 22nd 1963” și o depozita. Curând, avea să odihnească în Arhivele Naționale din Maryland. ”Chanel”-ul roz nu era curățat, niciodată. Se găsește într-un loc secret, departe de ochii publicului, într-o încăpere fără ferestre, cu temperaturi între 18 și 20 de grade, umiditate 40 la sută. Aici, aerul este schimbat de șase ori în 60 de minute.

După 1963, Jacqueline va continua să poarte ”Chanel”, dar niciodată acel model de deux-pieces. Conform dorinței Carolinei Kennedy, singurul copil rămas în viață (șase ani la data asasinării tatălui său) al cuplului (fosta Primă Doamnă s-a stins în 1994, cancer limfatic) vestimentația purtată în ziua asasinării nu va putea fi văzută până în 2103. La expirarea acordului, familia a anunțat, de acum, în scris, că vrea prelungirea sa cu încă un secol...

Sursa: ”Moartea unui Președinte”, William Manchester