Antena Căutare

O colecţie rară a operei poetului persan Hafez a fost regăsită

Un exemplar rar furat al unei colecţii a poetului persan Hafez, datat din secolul al XV-lea, a fost găsit de un expert de artă olandez după "o cursă contracronometru" prin mai multe ţări, fapt care a atras atenţia "serviciilor secrete iraniene", scrie AFP.

Lucrarea, încrustată cu foiţe de aur şi a cărei valoare este estimată în jur de un milion de euro, dispăruse din colecţia unui anticar iranian instalat în Germania şi care a murit în 2007.

După cercetări, Arthur Brand, supranumit "Indiana Jones al lumii artei" pentru investigaţiile sale, a pus mâna pe preţiosul manuscris, văzut de AFP într-un apartament în Amsterdam.

"Este o descoperire care contează enorm pentru mine, căci este o carte atât de importantă", a mărturisit expertul în artă.

Este vorba despre unul dintre cele mai vechi exemplare "Diwan", culegere de opere de Hafez (care a trăit în jurul anilor 1315-1390), care este, împreună cu Rumi, unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi mistici persani.

Articolul continuă după reclamă

Operele sale i-au inspirat pe numeroşi occidentali, precum romancierul german Goethe şi scriitorul american Ralph Waldo Emerson, care îl numea pe Hafez "Prinţul poeţilor persani".

În Iran, unde mormântul lui Hafez este întotdeauna vizitat de mii de admiratori în fiecare an, "Diwan", colecţia de opere ale poetului, este prezentă în aprope toate casele. Este citit în mod tradiţional în timpul sărbătorii Nowruz, care coincide cu noul an calendaristic persan.

Furtul exemplarului, care datează din 1462-1463, a fost descoperit de familia librarului Djafar Ghazy după moartea acestuia la Munchen în 2007. Bărbatul strânsese din timpul vieţii o importantă colecţie de scrieri islamice, dar toate au fost atunci de negăsit.

Cu toate că o parte din colecţie a fost regăsită de Poliţia germană în 2011, "piesa cea mai importantă, una dintre cele mai vechi şi cele mai fidele copii a celebrului "Diwan" de Hafez, lipsea", a povestit Brand.

Teheranul a promis atunci că va recurge "la toate mijloacele legale" posibile pentru a asigura reîntoarcerea în Iran a tuturor scrierilor furate, potrivit presei germane.

La sfârşitul lui 2018, un negustor de artă iranian care trăieşte în Germania l-a constactat pe Arthur Brand şi i-a cerut să vină "de urgenţă". Bărbatul afirma că a fost contactat de responsabili de la Ambasada iraniană.

"Informatorului meu îi era cu adevărat teamă şi se simţea ameninţat", a explicat Brand.

"Ştiam că şi Iranul caută "Diwanul" dispărut şi am început o cursă contracronometru pentru a vedea dacă pot să fiu primul care să-l găsească, căci cartea aparţine familiei lui Ghazy", a continuat el.

Cercetările olandezului l-au condus la Londra, unde s-a întâlnit cu un bărbat "extrem de nervos" la vederea unei coperţi a culegerii furate. El i-a mărturisit că manuscrisul a fost vândut de unul dintre prietenii săi unui colecţionar de artă.

"Cumpărătorul a fost şocat şi furios. După toate acestea, i-am vândut o carte furată căutată de toată lumea, inclusiv de guvernul iranian", a spus Brand.

Colecţionarul i-a înapoiat cartea printr-un intermediar, la sfârşitul anului 2019. Olandezul s-a întors la Munchen miercuri pentru a duce opera Poliţiei germane.

"Următoarele etape fac în prezent obiectul discuţiilor cu moştenitorii" librarului Djafar Ghazy, a declarat pentru AFP Ludwig Waldinger, purtător de cuvânt al Poliţiei germane.

Potrivit experţilor, manuscrisul caligrafiat regăsit este "unul dintre cele mai rare existente".

"Chiar dacă nu este vorba despre cel mai vechi, este o ediţie extrem de precoce a "Diwanului" de Hafez, ceea ce îl face extrem de rar şi preţios", a observat Dominic Parviz Brookshaw, profesor asistent de literatură persană la Universitatea din Oxford.

Sursa : news.ro

Au fost găsite obiecte ciudate în apropierea unei gauri negre care mânca absolut totul! Astrologii au realizat o filmare... ”Hristos cu văl”, statuia ce tremură și vorbește. ”Mi-aș da 10 ani din viață ca să pot realiza așa ceva!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Imagini spectaculoase din Las Vegas! O furtună puternică de praf a redus vizibilitatea pe străzi. Ce a urmat | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai misterioasă noapte a anului
Ce să faci și ce să nu faci pe 31 octombrie, de Halloween. Tradiții și superstiții legate de cea mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x