”Până când moartea ne va uni!” După 38 de ani împreună, au fost înmormântați separat. S-au regăsit, dându-și mâna peste gard

El, protestant, a fost înmormântat în cimitirul lui. Ea, catolică, în al ei. Dar pentru că fuseseră soți și soție 38 de ani, n-au putut rămâne separați. S-au ”reîntâlnit”, dându-și mâna peste gardul despărțitor. O poveste cum alta nu-i, de acum un secol și jumătate

El, protestant, a fost înmormântat în cimitirul lui. Ea, catolică, în al ei. Dar pentru că fuseseră soți și soție 38 de ani, n-am putut rămâne separați. S-au ”reîntâlnit”, dându-și mâna peste gardul despărțitor. O poveste cum alta nu-i, de acum un secol și jumătate

Pe la 1842, coloneul JWC van Gorkum prinse drag de o domniță. Ofițer în cavaleria olandeză, se ținea la pantaloni cu lampas, uniformă apretată la dungă, uitătură dreaptă, respirație calculată. JCPH van Aefferden, frumoasa, îi răspundea prin ocheade. Au vrut să se ia. Familiile nici n-au vrut să audă. El se trăgea dintr-o familie înstărită, dar, înainte de toate, era protestant. Ea, condițiune modestă, catolică.

S-au luat. I-au ignorat pe toți. Au trăit, frumos, 38 de ani. Opt luștri de viață, cum ar spune George Călinescu. Colonelul s-a dus în 1880. L-au coborât la cele sfinte în cimitirul din Roermond. Normal, la secțiunea protestanților. Da, așa era viața acum mai bine de un secol: fiecare religie cu parcela sa, chiar și după săvârșirea din istă lume. Scurt: JWC van Gorkum a fost înmormântat la ai lui.

Doamna a mai trăit 18 ani, până aproape de îngemănarea secolelor. Normal - sau, mai bine zis, anormal - nu a putut fi îngropată alături de al ei soț. Nici măcar după moarte. Catolicii trebuiau să plece prin Câmpiile Elizee alături de ai lor. Înainte de moarte lăsase un testament greu de înfăptuit de către urmași. ”Nu vreau să fiu îngropată în cripta familiei, ci cât mai aproape de soțul meu”.

Grea misie! Dar, parcă pentru a-i ajuta pe copii, colonelul fusese înmormântat chiar lângă gardul cimitirului. Lipit de el. Van Aefferden, la fel, numai că de cealaltă parte, la catolici. Peste despărțitură, urmași puseră un sculptor să dăltuiască două monumente identice. Aproape de vârf, două mâini, ce se ating, așa cum au făcut-o 38 de ani. De o parte și de alta a gardului, dar împreună. Despărțiți, însă uniți în moarte.

Peste ani, petițiile prinseră a curge. Voiau dă dărâme zidul, să-i lipească iar. Lumea s-a opus. Priviți imaginea! Avea rost ca o poveste atât de frumoasă să dispară?

Ultimele știri