Oamenii de știință au obținut permisiunea de a testa primul rinichi artificial, care se poate purta într-o centură. Organul este, de fapt, un dispozitiv miniatural de dializă cu care bolnavul se poate deplasa oriunde.
Pacientul se ”conectează” la aparat cu ajutorul unui cateter, iar astfel, sângele lui este filtrat la fel ca în timpul procedurii tradiționale de dializă.
Rinichiul artificial funcționează cu baterii și cântărește 4,5 kilograme. Primele teste pe bolnavi vor începe toamna aceasta, la o universitate din statul american California.
Cercetătorii și-au propus ca în cazul în care experimentele vor avea succes, să reducă greutatea dispozitivului.