Antena Căutare

România, campioană mondială pentru a treia oară la Campionatul Mondial de Robotică. Câte premii au primit elevii români

România câștigă pentru a treia oară Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, ocupând primele patru locuri și confirmând excelența elevilor români în robotică și educație STEM.

România, campioană mondială pentru a treia oară la Campionatul Mondial de Robotică. Câte premii au primit elevii români

România a devenit campioană mondială pentru a treia oară la Campionatul Mondial de Robotică.

Finala istorică s-a disputat între două echipe românești, reconfirmând nivelul de excelență în educația STEM și performanța tinerilor din țara noastră. România a câștigat astfel titlul suprem în cadrul Campionatului Mondial FIRST desfășurat la Houston, unul dintre cele mai importante concursuri internaționale de robotică pentru liceeni.

România, campioană mondială pentru a treia oară la Campionatul Mondial de Robotică

În 2026, la fel ca în 2024, finala Campionatului Mondial din Houston, SUA, a pus față în față două echipe din România. S-au confruntat elevii Liceului „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila și cei ai Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău. Elevii liceului din Brăila au fost cei care au câștigat ediția din acest an.

Articolul continuă după reclamă

Ediția din 2026 marchează un moment fără precedent: finala mondială a fost disputată între două echipe din România – Velocity din Brăila și Heart of Robots din Buzău. Echipa Velocity a obținut titlul de campioană mondială, iar Heart of Robots a devenit vicecampioană mondială. Mai mult decât atât, România a dominat clasamentul mondial, ocupând primele patru poziții:
• Locul 1 – Velocity (Brăila)
• Locul 2 – Heart of Robots (Buzău)
• Locul 3 – Quantum Robotics (București)
• Locul 4 – AiCitizens (Focșani)

Astfel, Velocity Robotics Team, din Brăila, a devenit a treia echipă din România care a câștigat competiția, după AiCitizens de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, în 2024, și Delta Force de la Liceul Național de Informatică din Arad, în 2022. România se poate mândri cu un nivel impresionant de excelență în acest domeniu. În total, delegația României a obținut 15 premii distincte, confirmând poziția țării noastre ca reper internațional în robotică educațională și performanță STEM.

Această performanță vine într-un an aniversar pentru Asociația „Nație prin Educație”, care marchează 10 ani de activitate și 10 ani de FIRST Tech Challenge România – programul care a construit cea mai mare comunitate de robotică educațională pentru liceeni din țară.

„Această victorie este una istorică și reprezintă rezultatul a 10 ani de muncă susținută pentru construirea unei comunități puternice de educație STEM în România. Finala mondială România vs. România, titlul de campioană mondială și cele 15 premii obținute de echipele noastre demonstrează că investiția în educație produce performanță reală și schimbă destine. Dincolo de trofee, vorbim despre mii de elevi care au învățat să construiască, să colaboreze, să conducă și să creadă că pot ajunge oriunde în lume prin educație. Acesta este adevăratul câștig al celor 10 ani de Nație prin Educație”, a declarat Dana Războiu, președinte fondator al organizației.

În acest deceniu, „Nație prin Educație” a implicat peste 10.800 de elevi, 550 de profesori mentori și 20.000 de părinți, din peste 60 de orașe. Au fost formate 236 de echipe de robotică, care au construit aproximativ 1.500 de roboți. România ocupă în prezent locul 1 în Europa după numărul de echipe înscrise în FIRST Tech Challenge și locul 3 la nivel mondial, după SUA și China.

Ce mesaj a avut Nicușor Dan pentru căștigători

Președintele României, Nicușor Dan, i-a felicitat pe tinerii români care au scris istorie la Campionatul Mondial de robotică din SUA:

„Felicitări elevilor români din lotul național de robotică care au participat la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge din Houston, SUA, și au câștigat primele patru locuri ale acestei prestigioase competiții internaționale. Pe o parte dintre aceștia i-am cunoscut în luna aprilie, când se aflau în tabăra de pregătire de la Universitatea de Vest din Timișoara, și am fost impresionat de energia și creativitatea lor. România e mândră de voi!”, a transmis acesta într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

O altă premieră istorică este reprezentată de câștigarea primelor premii INSPIRE de către echipe românești

Pentru prima dată în istoria participării României la FIRST Tech Challenge, două echipe au obținut această distincție, considerată cea mai importantă din competiție, care recunoaște excelența tehnică, leadershipul și impactul în comunitate:
• AiCitizens (Focșani) – Inspire Award, locul 2
• Heart of Robots (Buzău) – Inspire Award, locul 3

Rezultatele complete ale echipelor românești sunt impresionante:

Velocity – Brăila (Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”)
• Campioană mondială
• Innovate Award – locul 2
• Winning Alliance Partner

Heart of Robots – Buzău (Colegiul Național „B. P. Hasdeu”)
• Vicecampioană mondială
• Inspire Award – locul 3
• Winning Alliance Partner

Quantum Robotics – București (Liceul Teoretic Internațional de Informatică)
• Locul 3 mondial
• Winning Alliance Captain
• Think Award – locul 1

AiCitizens – Focșani (Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”)
• Locul 4 mondial
• Inspire Award – locul 2
• Winning Alliance Captain

BrickBot – Focșani (Colegiul Național „Unirea”)
• Design Award – locul 2
• Finalist Alliance Captain

CSH – Timișoara (Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”)
• Design Award – locul 1

Gamma – București (Colegiul Național „Sf. Sava”)
• Innovate Award – locul 2

infO(1)Robotics – Ploiești (Colegiul „Ion Luca Caragiale”)
• Sustain Award – locul 2

În ultimii ani, echipele din România au obținut rezultate remarcabile la competițiile internaționale, inclusiv titlurile mondiale din 2022 și 2024. În 2025, au stabilit un nou record mondial prin performanța a două echipe românești ajunse în finală. Rezultatul din 2026 reconfirmă statutul României ca una dintre cele mai puternice națiuni din FIRST Tech Challenge la nivel global și subliniază importanța investiției continue în educație și inovație.

Care e mama, care e fiica? Le deosebești? „Cea mai sexy bunică din lume” are 39 de ani și a uimit internetul... „Cea mai importantă descoperire arheologică din istorie” provine de pe vremea lui Iisus. Ce au găsit experții...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce înseamnă când vezi o cheie de mașină învelită în folie de aluminiu. De ce tot mai mulți șoferi apelează la acest truc
Ce înseamnă când vezi o cheie de mașină învelită în folie de aluminiu. De ce tot mai mulți șoferi apelează...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a pățit un american care s-a pus să bea palincă împreună cu socrul! Alți americani au recunoscut ce au pățit cu soțiile românce
Ce a pățit un american care s-a pus să bea palincă împreună cu socrul! Alți americani au recunoscut ce au...
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay
Natalia Oreiro și Facundo Arana, întâlnire de gradul 0 la premiera noului film al actriței din Uruguay Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin
Incendiu puternic lângă Năvodari. Fumul gros se vede de la distanță. Patru autospeciale ISU intervin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a văzut, mai târziu, eticheta
O femeie care a cumpărat dintr-un second-hand o rochie cu „ceva mărunțiș” a rămas mută de uimire când i-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt Piața Victoriei
Ciobaniada amenință Bucureștiul. Turme de animale, remorci cu bălegar și utilaje agricole vor lua cu asalt... Jurnalul
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor
Cele mai ambițioase vedete s-au născut în zodia Berbec! Dacă ești femeie Berbec, ai și tu toate calitățile lor Kudika
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci..
Cele SASE cuvinte pe care rusul Kornev i le-a spus lui Popovici la finalul cursei. Nu, nu il felicita, ci.. Redactia.ro
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria:
Români, revoltați că au dat 1.500 de euro la un hotel de patru stele în Bulgaria: "Am primit ventilatoare" Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x