Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ține cursul de filozofie. Atunci, un elev și un profesor ateu au avut cea mai interesantă discuție despre știință și religie.
– Să vă explic care e conflictul între știință și religie.
Profesorul ateu face o pauză și apoi îi cere unuia dintre noii săi studenți să se ridice în picioare.
– Ești creștin, nu-i așa, fiule?
– Da, domnule, spune studentul.
– Deci crezi în Dumnezeu?
– Cu siguranță.
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
– Da.
– Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă și tu o poți vindeca. Poți face asta. Ai vrea să îl ajuți? Ai încerca?
– Da, domnule. Aș încerca.
– Deci ești bun.
– N-aș spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuți o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu.
Studentul nu răspunde, așa că profesorul continuă.
– El nu ajută, nu-i asa? Fratele meu era creștin și a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Iisus să-l vindece. Cum de Iisus e bun? Poți răspunde la asta?
Studentul tace.
– Satana e bun?
– Nu.
– De unde vine Satana?
– De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i așa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
– Da, domnule.
– Răul e peste tot, nu-i așa? Și Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da.
– Deci cine a creat răul? Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat și răul. Din moment ce răul există și conform principiului că ceea ce facem definește ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău. Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâțenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
– Da.
– Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
– Spune-mi, continuă el adresându-se altui student. Crezi în Iisus Hristos, fiule?
– Da, domnule profesor, cred.
– Știinta spune că ai cinci simțuri pe care le folosești pentru a identifica și observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Iisus?
– Nu, domnule. Nu L-am văzut.
– Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Iisus al tău?
– Nu, nu l-am auzit.
– L-ai simțit vreodată pe Iisus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experiență senzorială a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, domnule, mă tem că nu.
– Și totuși crezi în el?
– Da.
– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
– Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pentru o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
– Domnule profesor, exista caldura?
– Da.
– Si exista frig?
– Da, fiule, exista si frig.
– Nu, domnule, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
– Vedeti, domnule, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, domnule, ci doar absenta ei. Dar frigul inseamnă, de fapt, absența unui lucru, adică al căldurii, nu?
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
– Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?
– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
– Din nou raspuns gresit, domnule. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
– Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.
– Gresite? Poti explica in ce fel?
– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul. Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Domnule, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, domnule profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
– Ati observat vreodata evolutia cu proprii ochi?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul...
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
– E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor? E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, domnule – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dumneavoastră?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila.
– Presupun că va trebui să crezi, pur și simplu…
– Deci, acceptați că există credința și, de fapt, credința există împreună cu viața, continuă studentul. Deci răspundeți, există răul?
Acum nesigur, profesorul raspunde:
– Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
– Răul nu există, domnule, sau cel puțin nu există în sine. Răul e pur și simplu absența lui Dumnezeu. E ca și întunericul și frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absența lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipsește dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină.
Profesorul s-a așezat și s-a declarat învins de argument.
PS: Studentul era Albert Einstein.
Sursa: csf.md
Cu astrele nu e de joacă! Din momentul nașterii ne-au băgat hainele în șifonier sau, altfel spus, ne-au ales stilul vest... Ce să nu faci NICIODATĂ dacă vrei să ai bani! ZECE sfaturi de preț de la celebra BABA VANGA, Nostradamusul feminin...
