Antena Căutare

Mireasa, sezon 13. Darius, reacție violentă și necontrolată! Ce a putut să facă și de ce a plâns doamna Melinda

În ediția din 8 iunie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii, Darius a avut o reacție necontrolată și nu a mai ținut cont de nimic, iar doamna Melinda nu l-a putut calma. Camerele de supraveghere au surprins totul.

Situație complet neașteptată în ediția din 8 iunie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii, Darius a avut o reacție complet neașteptată. Tânărul a jignit-o într-un mod inadmisibil pe Daniela și a rănit-o pe mama lui cu reacțiile violente avute, lucru ce au făcut-o pe doamna Melinda să plângă în hohote. La un moment dat, concurentul a vrut să plece din casa Mireasa, chiar în toiul nopții. Descoperă în rândurile de mai jos ce s-a întâmplat și cât de departe a mers tânărul cu reacțiile avute.

Darius, reacție violentă și necontrolată! Ce a putut să facă și de ce a plâns doamna Melinda, în ediția din 8 iunie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii

Situția a scăpat de sub control la scurt timp după ce Daniela și Darius au părut că se apropie din nou unul de celălalt. În cadrul petrecerii de sâmbătă, Darius a îngenunchiar în fața Danielei și și-a cerut scuze pentru vorbele spuse și pentru faptul că a rănit-o din nou pe concurentă.

Citește și: Mireasa, Sezonul 13. Darius și Daniela s-au despărțit, dar acesta încă îi caută atenția. Ce a făcut

Daniela i-a zis că nu mai dorește să aibă o relație cu el nici în emisiune și nici în afara ei, iar Darius a zis că știe acest lucru, că nici el nu mai vrea.

Apoi, la petrecere, Daniela a dansat și chiar l-a pupat pe Daniel, lucru ce l-a scos din sărite pe Darius. Tânărul nu și-a mai putut stăpâni nervii și a reacționat în cel mai neașteptat mod posibil.

Ulterior, fiul doamnei Melinda a consumat prea mult alcool și acest lucru i-a amplificat starea de nervozitate, determinându-l să aibă reacții inadmisibile la adresa Danielei, pe care nu s-a ferit să o jignească. Totul a culminat cu reacțiile violente și necontrolate ale tânărului, care a țipat la mama lui și a spus că vrea să plece din emisiune, căci nu mai vrea să stea în casă.

Rănită de reacțiile exagerate ale fiului ei, femeia a încercat să îl liniștească, dar a fost totul în zadar, căci Darius a continuat să susțină faptul că vrea să plece din emisiunea, chiar în toiul nopții.

„Nu am venit aici ca să mă fac de rușine!”, a zis doamne Melinda, rănită.

Urmărește clipul video de mai sus din ediția din 8 iunie 2026 a emisiunii Mireasa. Meciul iubirii ca să afli mai multe detalii despre subiect.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY

Meciul Iubirii a început pe 12 ianuarie, pe Antena 1 și AntenaPLAY, cu tineri concurenți pregătiți să își testeze limitele și să lupte cu pasiune pentru a-și găsi jumătatea.

Noul sezon aduce o mulțime de surprize. Fetele vor putea alege tricoul de fotbal cu numele băiatului care le atrage atenția, iar băieții vor face același lucru. Totuși, doar cei care vor avea aceeași alegere, unul față de celălalt, vor avea parte de prima întâlnire a sezonului. De asemenea, noi elemente vor fi introduse – cartonașele, inspirate din regulile fotbalului, care vor putea fi folosite doar cu efect negativ, atunci când sună Adrenalinia. Consecințele vor fi clare pentru cei vizați – se poate bloca o cunoaștere pentru o perioadă limitată sau se poate interzice temporar interacțiunea cu o anumită persoană.

Accesul la telefon va deveni un privilegiu câștigat, iar concurenții o să fie nevoiți să lupte pentru acest drept. Ei vor putea câștiga 13 minute pentru a suna, a scrie sau a naviga, însă utilizarea dispozitivelor va fi supravegheată în permanență de camerele din casă. Chiar dacă, pe timpul sezonului, în afară de acest premiu, fetele și băieții nu au acces direct la telefoane, dispozitivele vor rămâne pornite pentru ca apelurile și mesajele să fie primite. Semnalele se transformă în povești și teste de autocontrol, în timp ce toți cei care caută iubirea se vor întreba cărei persoane dragi lor îi aparțin notificările.

Mireasa reușește, sezon de sezon, să mențină captivați telespectatorii, oferind povești de iubire reale. Emisiunea s-a transformat într-un adevărat fenomen, iar privitorii trăiesc alături de concurenți fiecare clipă, totul pentru a descoperi adevăratele povești de dragoste, într-o lume în care acest sentiment pare din ce în ce mai greu de găsit.

Mireasa: Meciul Iubirii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.

Mireasa, sezon 13. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 5 iunie 2026... Mireasa, sezon 13. Familia lui Alexandru, dezvăluiri neașteptate! Ce decizie a luat tânărul în privința relației lui cu ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Andrei Beleuț a dat cărțile pe față despre Anastasia, la Mireasa! Ce a recunoscut despre concurentă și ce i-a uimit pe toți
Andrei Beleuț a dat cărțile pe față despre Anastasia, la Mireasa! Ce a recunoscut despre concurentă și ce i-a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anne și Maria, scandalul ce le-a încheiat prietenia! Iubita lui Adrian, confesiune dureroasă despre trecutul violent
Anne și Maria, scandalul ce le-a încheiat prietenia! Iubita lui Adrian, confesiune dureroasă despre trecutul violent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x