"In urma cu exact 20 de ani, am publicat o carte intitulata „Drepturile omului – religie a sfasitului de secol”. Pornisem de la idea ca ce se intamplase dupa adoptarea celor doua pacte ale drepturilor omului, in cadrul ONU, in 1966; dupa adoptarea Actului final de la Helsinki, din 1975 si, in acelasi timp, a „cosului trei”, privind schimburile umanitare; dupa punerea in miscare a unor modificari interne in URSS, bazate pe „perestroika” si „glasnost”, dupa succesul miscarilor pentru libertate si democratie din Europa de Est, drepturile omului devenisera cu adevarat o noua religie – ca motor al schimbarilor politice, al modificarii mentalitatilor dar si a „conditionalitatii democratice” folosite in noua relatie Est-Vest.
In secolul in care am intrat, pragmatismul unor state occidentale, competitia pentru resurse naturale, criza globala din ultimii ani au estompat „entuziasmul” pentru drepturile omului, mai ales ca drepturile economice, sociale si culturale nu pot fi realizate pentru toti, fiind necesare resurse financiare tot mai importante. Asa incat asistam in ultimii ani, la aparitia unei noi religii (sau poate a unei secte) care promoveaza doctrina „statului de drept”.
Profetii acestei noi religii, se afla la Bruxelles dar si in alte capitale occidentale. Ei construiesc o noua credinta, bazata in mare masura, pe fanatism, oarecum asemanatoare scientologiei.
Comandamentele acestei credinte se adreseaza „enoriasilor” din tarile in dezvoltare din Estul Europei, sub forma unor „conditionalitati” necesare pentru a fi acceptati in Clubul alesilor, chiar in situatia in care si-au platit cotizatia. Iar daca faci si matanii, poti primi indulgente…
Este interesanta trecerea de la „drepturile omului” care definesc drepturile individului fata de stat la doctrina „statului de drept” care pune accentul pe drepturile statului si pe functionarea institutiilor in raport cu individul. De aceea, nu mai conteaza ce voteaza cetatenii la referendum ci ce decide Curtea Constitutionala.
Formula „stat de drept”, dincolo de definitiile binevoitoare ale constitutionalisilor, nu tine seama de faptul ca dreptul reflecta vointa unui stat si din acest punct de vedere, formularea este intr-un fel, tautologica. Poate ca am inteles gresit „asamblarea” celor doua notiuni. De exemplu, in cazul statului roman, nu ar trebui sa se aplice dreptul romanesc (Constitutie, legi, reglementari privind referendumul, gratierea etc.), sau ar trebui suspendate, cata vreme la carma statului se fla un anumit partid ci ar trebui sa se aplice dreptul decurgand, imanent, din deciziile marilor „preotese” ale Marelui Templu.
Si poate ca aceasta formula „stat de drept” – ar trebui inlocuita cu formula „stat de bune practici”, pentru ca atunci cand „dreptul” statului respectiv nu ar conveni la Bruxelles nu s-ar mai face efortul de a-l schimba, fiind inlocuit, pur si simplu, cu „bune practici”, stabilite pe baza unor obiective transmise din gura in gura – pana la Ondine Ghergut.
Prelatii „statului de drept”, in numar limitat, sunt omologati, fireste, la Bruxelles. De aceea, preluandu-se modelul rotatiei cadrelor si modelul Marii Rocade dintre Putin si Medvedev, poate fi realizata, periodic, Mica Rocada intre Procurorul General si Procurorul Sef al DNA.
In formatul noului stat de drept – pot sa depun marturie – adversarii incomozi sunt condamnati printr-un recurs desfasurat cu celeritate, care dureaza aprovimativ o luna, dupa care motivarea nu se mai redacteaza pentru ca motivele oricum nu sunt importante. Sigur, unii ar putea spune ca statul de drept modern seamana, pe alocuri, cu statul de drept din anii ’50.
Si, sa nu uit, statul de drept, in faza sa ultima de reforma a justitiei, presupune doar 10% daune colaterale la anchetele DNA. Cu alte cuvinte, ne pare rau ca, dupa hartuirea, ani de zile, a unui „pacient” de catre parchet, acesta este achitat de instanta, dar asta e. E vorba de rebuturile inerente activitatii umane…
Solutia de lege ferenda, ar fi ca „pacientul” respectiv sa raspunda in acest caz, pentru ca nu a facut suficiente eforturi pentru a fi condamnat.
In istorie, a existat un personaj care a spus „statul sunt eu!” Noi putem spune, cu mandrie europeana, „statul de drept sunt ei!”.
Bogdan Dragoi, fostul ministru de Finante, a dat 2 milioane de euro pe un apartament de 750 mp ... Proiect de lege: Numarul femeilor din Parlament, egal cu cel al barbatilor...
