Antena Căutare

Boc cere includerea in Parlamentul ungar a comunitatii romanesti

Autoritatile de la Bucuresti doresc ca in Parlamentul ungar sa fie reprezentata cat mai rapid si comunitatea romaneasca. Totodata, autoritatile de la Bucuresti vor ca situatiile de "etno-business", in care o minoritate este reprezentata de persoane care nici macar nu cunosc limba acelei comunitati, sa fie eliminate, a declarat premierul Emil Boc.

Primul ministru roman a precizat ca aceste solicitari au fost transmise presedintelui ungar, Laszlo Solyom, la intalnirea pe care a avut-o cu acesta la Budapesta, cu ocazia reuniunii sefilor de stat si de guvern din centrul si estul Europei.

"Am discutat, inclusiv la intalnirea pe care am avut-o cu presedintele Republicii Ungaria, aceasta tema de sustinere si de sprijin institutional al comunitatii romanesti din Ungaria . Am abordat problema unor demersuri rapide si punctuale pentru ca reprezentarea minoritatilor nationale sa fie realizata si in Parlamentul Ungariei, potrivit prevederilor constitutionale, decizie care trebuie sa fie implementata. La nivelul discutiei pe care am avut-o cu presedintele Ungariei, acest lucru a fost stabilit de comun acord, ca trebuie ca in perioada urmatoare, cat mai repede cu putinta, sa se aplice acest lucru", a spus Boc.

De asemenea, premierul a aratat ca, in discutia cu oficialul ungar, a facut referire si la situatii care tind sa devina in Ungaria "o regula ineficienta si abuziva", in care minoritatile sunt reprezentate in institutii locale sau centrale de catre persoane care nu apartin comunitatii respective si nu cunosc nici macar limba acesteia. El a caracterizat astfel de situatii drept "etnobusiness" si a cerut partii ungare identificarea unor modalitati legale si institutionale pentru eliminarea acestora.

"Legislatia nu impiedica o persoana sa isi declare apartenenta la o anumita minoritate, dar nu este firesc ca aceasta sa nu cunoasca nici macar limba acestei comunitati", a spus Boc.

Premierul a amintit totodata ca, cel mai probabil in toamna acestui an, va fi organizata o noua sedinta comuna a guvernelor din Romania si Ungaria.

Declaratia premierului Emil Boc are loc in contextul in care coalitia de guvernare PDL-UDMR si-a propus ca proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale sa fie aprobat de Parlament, in actuala sesiune. Proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale, act normativ elaborat de Guvernul Tariceanu, se afla de cinci ani in dezbaterea Parlamentului, adoptarea documentului fiind, de fiecare data la schimbarea Cabinetelor, subiect de negociere pentru intrarea UDMR in coalitiile de guvernare.
Actul a fost readus in discutie, la inceputul anului 2010, membrii coalitiei de guvernare convenind ca actul normativ sa fie, in sfarsit, adoptat de Parlament, intr-un proces accelerat, pana la sfarsitul actualei sesiuni parlamentare.

Peste 30 de parlamentari ar pleca spre independenti... Marian Sarbu s-a alaturat “independentilor PSD”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și unde lucrează
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat ca europarlamentar
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x