Antena Căutare

PNL a atacat la CCR legea PSD privind amânarea plăţii ratelor la bănci şi legea privind amânarea plăţilor la utilităţi şi a plăţii CAS şi CASS/ Florin Roman: Proiectele - neserioase, amatoriste şi populiste

PNL a atacat la Curtea Constituţională a României (CCR) două legi promovate de PSD şi adoptate, în 3 aprilie, de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională. Este vorba despre Legea pentru suspendarea rambursării creditelor şi Legea pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României, pe care liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, le consideră ” neserioase, amatoriste şi populiste”. ”PSD încearcă să împiedice măsurile luate deja, prin înregistrarea iniţiativelor în aceeaşi zi în care au fost adoptate de Guvern”, a transmis Florin Roman.

PNL a anunţat, luni, că a atacat la CCR Legea pentru suspendarea rambursării creditelor (adoptată de Camera Deputaţilor, în şedinţa din data de 3.04.2020, în calitatea de cameră decizională) şi Legea pentru acordarea unor facilităţi pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României (adoptată de Camera Deputaţilor, în şedinţa din data de 3.04.2020, în calitatea de cameră decizională).

”Pe principiul «Fă-te că munceşti», PSD a depus două iniţiative legislative scrise pe «genunche», parcă de Viorica Vasilica Dăncilă şi Dănuţ Andruşcă. Deşi Constituţia prezumă o corecta loialitate între Guvern şi Parlament, PSD încearcă practic să împiedice măsurile luate deja de Guvern, prin înregistrarea iniţiativelor în aceeaşi zi în care au fost adoptate de Guvern. Şi fără avizul Consiliului Economic şi Social! În graba de a sabota măsurile luate deja de Guvern, majoritatea toxică a PSD a trecut aceste proiecte cu tăvălugul, fără dezbatere parlamentară şi fără avize de la comisii importante, precum cea juridică sau economică. Celor două iniţiative le lipsesc punctul de vedere al Guvernului şi impactul socio-economic, juridic şi bugetar, deşi PSD, partidul populismului, deschide calea unor «facilitati», care în final, vor fi suportate tot de cetăţeni, fie în plata lunară a ratei majorate la bancă, fie în factura mai costisitoare la utilităţi”, a afirmat liderul deputaţilor liberali, Florin Roman.

Potrivit acestuia, în cazul suspendării ratelor la bănci, măsura propusă nu face diferenţa între rău platnici şi buni platnici, ”propunerea PSD tratând la fel pe cei cu plata la zi a ratelor şi pe cei care nu au plătit de 3 luni”.

”În cazul facilităţilor fiscale, în care PSD propune amânarea plăţilor la utilităţi, în comunicarea publică, populiştii au «uitat» să amintească de măsura acoperirii golului la operatorii de distribuţie, din credite, ceea ce înseamnă ca după 3 luni, PSD le face cadou romanilor facturi greu împovărătoare. La fel şi în cazul CAS şi CASS. În forma propusă, cele două proiecte nu sunt doar neserioase, ci şi amatoriste şi populiste”, a transmis Roman.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit acestuia, ”propunerile domnilor Ciolacu, Ponta şi ale aliaţilor de strânsură, întorc România în vremurile epocii de aur a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cu efecte devastatoare pentru economia naţională şi cetăţenii români”.

”Populismul şi iresponsabilitatea acestor politicieni declanşează o nouă criză, cea economică, care va genera aruncarea economiei în prăpastie şi va genera pierderea a sute de mii de locuri de muncă. Deputaţii liberali au explicat în cadrul aşa-ziselor dezbateri parlamentare, neconstituţionalitatea adoptării acestor legi populiste şi iresponsabile. Cu toate acestea, PSD, Pro România şi acum, oamenii noi în politica, au votat cot la cot, din perspectivă pur electorală, în contradicţie totală cu funcţionarea unei economii funcţionale, oricum şubrezită de criza pandemică”, a mai afirmat Florin Roman.

Potrivit acestuia, ”aceste legi toxice nu vor intra în vigoare”.

Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat vineri legea PSD privind amânarea plăţii ratelor la bănci, dar şi o propunere legislativă a lui Marcel Ciolacu, Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu prin care populaţia şi firmele pot amâna plata facturilor la utilităţi şi care permite firmelor să amâne cu trei luni virarea contribuţiilor de asigurări sociale, reduse cu 50%.

Sursa : news.ro

Marcel Vela, mesaj tranșant pentru infractorii care s-au întors în țară: „Vreau să le dau o veste proastă”... Ciolacu: Atacarea la CCR a măsurilor sociale şi economice iniţiate de PSD şi votate de toate forţele politice parlamenta...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Prima reacție a lui Călin Georgescu după capturarea lui Maduro: „Ce s-a întâmplat în Venezuela...”
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă Catine.ro
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Ilie Bolojan, despre tăierea salariilor și majorarea taxelor în 2026. Ce se întâmplă cu bugetarii
Dilan Çiçek Deniz a îmbrăcat o rochie cu decolteu adânc la cel mai recent eveniment monden. Cum arată ținuta vedetei
Dilan Çiçek Deniz a îmbrăcat o rochie cu decolteu adânc la cel mai recent eveniment monden. Cum arată ținuta... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Forumul Economic de la Davos 2026. Donald Trump ține un discurs și lumea se pregătește să afle de la el care e noua ordine mondială
Forumul Economic de la Davos 2026. Donald Trump ține un discurs și lumea se pregătește să afle de la el care e... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Adevărul despre Brooklyn Beckham și dansul controversat cu mama sa de la nunta lui. Victoria Beckham e acuzată că i-ar fi sabotat momentul romantic cu Nicola Peltz
Adevărul despre Brooklyn Beckham și dansul controversat cu mama sa de la nunta lui. Victoria Beckham e acuzată că... Elle
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat HelloTaste.ro
Un apartament a înghețat la propriu după ce chiriașul a oprit încălzirea ca să facă economie, iar țevile de apă s-au spart
Un apartament a înghețat la propriu după ce chiriașul a oprit încălzirea ca să facă economie, iar țevile de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mădălina Ghenea arată senzațional la 38 de ani! Acesta este secretul siluetei de invidiat! – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea arată senzațional la 38 de ani! Acesta este secretul siluetei de invidiat! – GALERIE FOTO BZI
Rețeta bancherului de succes. Minunile financiare și legăturile de afaceri ale șefului BNR Dolj
Rețeta bancherului de succes. Minunile financiare și legăturile de afaceri ale șefului BNR Dolj Jurnalul
Apariție lui Emmanuel Macron a surprins internetul! Motivul pentru care a ales să poarte ochelari de soare
Apariție lui Emmanuel Macron a surprins internetul! Motivul pentru care a ales să poarte ochelari de soare Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
"Mâncăm pateu, dar avem BMW". De ce muncitorii din diaspora îşi cumpără mai întâi o maşină scumpă Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x