Antena Căutare

Şefa Inspectoratului Şcolar Timiş a fost schimbată din funcţie / Deputatul PSD Alfred Simonis: În vremuri de criză, Guvernul tace şi face, schimbă fix profesioniştii

Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, a fost schimbată din funcţie, după ce şapte ani a condus această instituţie, locul ei fiind luat de consilierul judeţean al PNL Marin Popescu, şi el fost inspector şcolar general în Timiş. Deputatul PSD Alfred Simonis a criticat schimbarea, spunând că "Guvernul tace şi face, schimbă fix profesioniştii”.

Aura Danielescu a anunţat că a fost schimbată, vineri, din funcţie.

"Îmi iau rămas bun. Când scriu aceste rânduri… la ISJ a ajuns ordinul de schimbare a mea şi de numire a domnului Marin Popescu! În locul Mihaelei Petrov (inspector general adjunct - n.r.), veţi colabora cu dl Cosmin Hogea!”, a transmis Aura Danielescu, cea care a condus Inspectoratul Şcolar Timiş în ultimii şapte ani.

Poziţia de inspector general va fi preluată de Marin Popescu, cel care a mai condus instituţia până în 2012, atunci când a fost demis de ministrul Educaţiei de la acea vreme, Liviu Pop.

Cosmin Hogea, cel care va prelua funcţia de inspector general adjunct, a fost director al Colegiului Tehnic de Vest.

Articolul continuă după reclamă

Decizia schimbării din vârful Inspectoratului Şcolar al judeţului Timiş a fost criticată de deputatul de Timiş Alfred Simonis, cel care este şi liderul deputaţilor social-democraţi.

"În vremuri de criză, Guvernul tace şi face, schimbă fix profesioniştii care au demonstrat că înţeleg să ia măsuri şi să lupte pentru oameni. Meritocraţie în stare pură. Astăzi este vorba despre primul inspector general şcolar din ţară care a cerut închiderea şcolilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului – Aura Danielescu. Bine că rămâne în funcţie un prefect care şi-a permis să spună că romii sunt bolnavi pentru că sunt romi. Din păcate, aşa înţelege Guvernul să gestioneze o criză profundă, în loc să ţină cu dinţii de oamenii cu experienţă, de profesionişti, de cei care deja ştiu exact ce au de făcut, îi trimite acasă şi îi înlocuieşte cu persoane care vin acum şi dau cu nasul de probleme şi habar nu au cum să gestioneze lucrurile. Oameni buni, sunteţi responsabili de o ţară întreagă, într-o criză fără precedent, treziţi-vă!”, a scris Simonis pe pagina sa de Facebook.

Aura Danielescu este cumnata fostului premier Sorin Grindeanu.

Sursa : news.ro

Klaus Iohannis, mesaj de ultimă oră pentru români: ”Ne aflăm în plin război pentru menținerea sănătății!”... Ludovic Orban, în pericol? Mâine va faceal doilea test pentru coronavirus...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x