Antena Căutare

Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Apostol Andrei. Ce cuvinte puternice trebuie să rostești pe 30 noiembrie

În fiecare an, pe data de 30 noiembrie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei. În această zi importantă, creștinii aleg să meargă la biserică și să se roage pentru sănătate și liniște sufletească.

În fiecare an, pe data de 30 noiembrie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei | Shutterstock

Duminică, 30 noiembrie 2025, este sărbătoare mare pentru credincioși. Aceștia îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei, fratele lui Sfântul Petru, dar și primul ucenic al lui Iisus Hristos.

Povestea de viață a Sfântului Apostol Andrei este de-a dreptul impresionantă. La început, acesta a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, însă a decis să îl urmeze pe Iisus Hristos atunci când a aflat că acesta este Mesia.

De asemenea, Sfântul Apostol Andrei a decis să își trăiască întreaga viață în feciorie. Acesta nu s-a căsătorit niciodată, dedicându-se în totalitate menirii sale.

Citrește și: Un bărbat ateu susține că a murit și a ajuns în iad. Ce a povestit după întreaga experiență

Articolul continuă după reclamă

În anul 1997, Sfântul Apostol Andrei a fost numit și „Ocrotitorul României“. De asemenea, ziua de 30 noiembrie este foarte importantă pentru credincioși. Tradițiile și obiceiurile de la această dată sunt respectate cu strictețe.

Mai mult, românii nu desfășoară anumite activități casnice de Sfântul Apostol Andrei, fiind o sărbătoare cu cruce roșie. Duminică, 30 noiembrie 2025, este o zi dedicată odihnei și rugăciunii. Cei mai mulți creștini merg la biserică și se roagă pentru sănătate.

Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Apostol Andrei

Adesea, pe 30 noiembrie, credincioșii obișnuiesc să rostească aceste cuvinte puternice și făcătoare de minuni, potrivit antena3.ro.

„Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta față de la noi cei păcătoși, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu nesocotință, în chip nenumărat le săvârșim.

Noi suntem păcătoși și pătimași, netrebnici și plini de răutate, iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câștiga prin sârguința cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruiește-ne-o Tu, Doamne, ca un preamilostiv.

Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întărește cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui și să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin”

Ce se știe despre moaștele Sfântului Apostol Andrei

Moaștele Sfântului Apostol Andrei se găsesc în diferite colțuri ale lumii. Capul acestuia se află în Patras, iar fruntea sa a fost dusă în Schitul Sfântul Andrei din Muntele Athos, de lângă Mănăstirea Vatoped.

Și în România există câteva lăcașe de cult în care se află mici părți din trupul Sfântului Apostol Andrei. Moaște spre închinare se află la Mănăstirile Secu, Neamț, Hurezi, Peștera Sfântului Andrei, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgul Neamț, Catedrala arhiepiscopală din Galați și Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Oradea.

Citește și: „Ziua în care a murit Iisus” ar fi fost dezvăluită. Datele NASA care ar confirma răstignirea

Mulți credincioși merg special în aceste locații pentru a se închina la moaștele Sfântului Apostol Andrei. În fiecare an, pe data de 30 noiembrie, creștini fac tot posibilul pentru a ajunge în biserici.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Când începe Postul Crăciunului 2026 și în ce zile este dezlegare la pește. Calendarul complet și regulile pentru credincioșii
Când începe Postul Crăciunului 2026 și în ce zile este dezlegare la pește. Calendarul complet și regulile...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Părintele Pimen Vlad, mesaj de suflet la început de săptămână. Ce îi îndeamnă pe români: „Omul are mai multă putere decât crede”
Părintele Pimen Vlad, mesaj de suflet la început de săptămână. Ce îi îndeamnă pe români: „Omul are mai...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x