Antena Căutare

Strigător la cer! Adolescent lovit puternic pe trotuar de o mașină condusă de șofer beat fără permis de conducere!

Băiatul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, după ce un șofer de 35 de ani din Brașov, nu s-a asigurat în timp ce dădea cu spatele pe trotuar, pe strada Viile Sibiului.

Caz halucinant la Sibiu! Un copil de 14 ani a fost lovit puternic în timp ce mergea regulamentar pe trotuar! Cine au descoperit polițiștii că era bărbatul beat care condicea mașina

Băiatul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie, după ce un șofer de 35 de ani din Brașov, nu s-a asigurat în timp ce dădea cu spatele pe trotuar, pe strada Viile Sibiului.
Polițiștii au confirmat faptul că bărbatul aflat la volan, nu avea permis și avea un grad de alcoolemie ridicat: „Rezultat testare alcoolscopică şofer – 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. (…) Şoferul nu deţine permis de conducere, iar autoturismul nu deţine ITP şi RCA valabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, conform Agerpres.
Un șofer de 35 de ani din Brașov l-a acroșat pe băiat, după ce nu s-a asigurat în timp ce dădea înapoi cu mașina, pe trotuar, pe strada Viile Sibiului.

Potrivit polițiștilor, bărbatul aflat la volan era în stare de ebritate și nu deține permis de conducere. „Rezultat testare alcoolscopică şofer – 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. (…) Şoferul nu deţine permis de conducere, iar autoturismul nu deţine ITP şi RCA valabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, conform Agerpres. Băiatul a fost transportat de către un echipaj SMURD la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Adolescentul s-a ales cu un „un traumatism la membru inferior”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Cristina Criveanu, potrivit Agerpres.

Imagini șocante pe un pârâu din Bihor! Mii de sticle din plastic zac aruncate pe apă poluând întreaga localitate... Mare atenție! Mai mulți români au primit amenzi de 230 de euro prin poștă după ce au parcat în benzinării!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Locuitorii unei insule din Portugalia sting luminile timp de cinci nopți în fiecare toamnă. Motivul din spatele acestui obicei
Locuitorii unei insule din Portugalia sting luminile timp de cinci nopți în fiecare toamnă. Motivul din spatele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum poți descoperi camerele de supraveghere ascunse într-o cameră de hotel sau într-un apartament, folosind doar telefonul mobil
Cum poți descoperi camerele de supraveghere ascunse într-o cameră de hotel sau într-un apartament, folosind doar...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x