Antena Căutare

Asistenta injunghiata de un pacient cu probleme psihice

Clipe de teroare la Spitalul Municipal din Turda. O infirmiera a fost injunghiata de un pacient cu probleme psihice. Barbatul a sarit cu cutitul, suparat ca nu este lasat sa plece acasa. Daca nu s-ar fi ferit din calea bolnavului si celelalte asistente ar fi patit, probabil, la fel

Pacientul, in varsta de 72 de ani si-a iesit din minti in clipa in care asistentele au incercat sa-l impiedice sa-si faca bagajele. Omul se internase cu trei zile inainte in spital si mai avea nevoie de tratament.

Astfel, barbatul a scos un cutit din pantaloni si a lovit la intamplare, in stanga si-n dreapta. Una dintre infirmiere a inceput sa strige la colegele ei pentru ca fusese ranita.

Pentru ca nu puteau sa-l potoleasca pe batran cu niciun chip, medicii au cerut ajutorul politiei. Abia dupa aceea, l-au imobilizat. Ceilalti pacienti s-au speriat si ei teribil.

Pacientul ajunsese la spitalulul din Turda cu probleme de circulatie a sangelui si Alzeimer.

Bolnavul a fost transferat imediat la Clinica de Psihiatrie, acolo unde medicii i-au facut cateva calmante sa-l linisteasca. Dealtfel, omul era de ceva vreme in evidenta medicilor psihiatri. Infiermiera, in schimb, a scapat ca prin minune cu viata de furia barbatului. Lama cutitului i-a provocat o rana de doi centimetri adancime.

In acest moment, femeia in varsta de 30 de ani este internata in spital si din fericire, viata nu-i este in pericol. Conducerea spitalului sustine ca, cel mai probabil, pacientul si-a adus cutitul de acasa.

Au inceput anchetele la spitalul in care copii sunt legati de paturi... TIR lovit de tren la o trecere de cale ferata. Trei calatori s-au ales cu rani usoare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar dus și nu regretă
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O influenceriță însărcinată, revoltată după ce un însoțitor de bord a refuzat să o ajute cu bagajul! Ce i-a spus acesta în avion
O influenceriță însărcinată, revoltată după ce un însoțitor de bord a refuzat să o ajute cu bagajul! Ce i-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x