Antena Căutare

Atenție, femeile care se machiază și poartă mască de protecție își pun viața în pericol! Medicii trag un semnal de alarmă: "Nu vă mai fardați!"

Medicul specialist în dermatologie, Oana Spânu, a declarat că măştile chirurgicale sau cele din materiale textile ar trebui să fie purtate până la maximum 5-6 ore,a cestea devenind focar de infecție mai ales pentru femeile care se machiază. Acestea riscă probleme grave cu tenul. Fața lor se poate desfigura.

Atenție, femeile care se machiază și poartă mască de protecție își pun viața în pericol! Medicii trag un semnal de alarmă: "Nu vă mai fardați!" | pexels.com

În cazul în care măștile vor fi refolosite, acestea trebuie spălate şi călcate pentru a îndepărta bacteriile de pe suprafaţa lor, spune specialistul potrivit mediafax.

Bolnavii de coronavirus, duși de medici, cu tot cu paturi, să vadă marea. Imagini emoționante în Spania

„De când am redeschis cabinetul au venit multe paciente cărora le-a apărut sau li s-a exacerbat acneea şi dermatita periorală, adică inflamaţii, scuame, înroşirea pielii, senzaţii de sensibilitate, de usturime, de arsură în jurul gurii, chiar şi în jurul nasului. Le recomand să nu se mai machieze în perioada în care poartă masca.

Chiar dacă au un ten normal, fără probleme, să nu aplice în zona aceasta foarte multe produse. Şi aici mă refer la creme grase, la baza de machiaj, care este extrem de ocluzivă pentru pori, pentru glanda sebacee, la fonduri de ten cu putere mare de acoperire şi la pudre. Trebuie să se demachieze blând, să clătească bine produsul de curăţare cu apă. Dacă e posibil să se machieze doar în jurul ochilor şi în rest să aplice doar o cremă hidratantă. Aşa ar fi ideal pentru a preveni tocmai această proliferare bacteriană într-un mediu cald şi umed, care automat duce la apariţia acneei”, a spus Oan Spânu.

Articolul continuă după reclamă

„S-a dus la cer și nu l-am putut îmbrățișa” Drama unui părinte care nu poate veni în țară, să își îngroape copilașul: „Tata, te aștept acasă!”

Oana Spânu recomandă oamenilor să se adreseze unui medic specialist dacă manifestările de tip acnee sau dermatită persistă mai mult de 10-14 zile.

Amenzile în trafic revin în forță! Carantina i-a făcut extrem de grăbiți pe șoferii din România! Polițiștii au suspendat 4.700 de permise într-o săptămână

Ce pățesc bărbații care poartă măști de protecție pentru un timp mai îndelungat

„Bărbaţii care mai fac câte un coş, două sau nici măcar, dar care se rad zilnic sau la două zile, pot să dezvolte prin purtarea măştii suprainfecţie bacteriană la nivelul foliculului pilos sau dacă folosesc aftershave-uri alcoolice şi pun după aceea masca se irită şi apar inflamaţiile pe zona bărbiei”, a mai spus medicul.

În Timiş, peste 100.000 de angajaţi au intrat în şomaj tehnic din cauza pandemiei de coronavirus, însă, de la începutul ... Mini-vacanță, pentru elevi, înainte de ultima săptămână de școală! Patru zile libere, înainte de vacanța de vară!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Care este cel mai înalt grad militar din România. Nu este cel de general și poate fi acordat doar în condiții excepționale
Care este cel mai înalt grad militar din România. Nu este cel de general și poate fi acordat doar în condiții...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar dus și nu regretă
Romina, o româncă de peste 40 de ani, a renunțat la viața din România și s-a mutat în Cipru! A luat bilet doar...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x