Antena Căutare

Ce sărbătoare românească se aseamănă Halloweenului occidental. Care sunt tradițiile și obiceiurile respectate atunci

Halloweenul este sărbătorit la finalul lunii octombrie, inclusiv în România. Puțini știu însă că și în tradiția autohtonă este o sărbătoare asemănătoare.

Când se sărbătorește Halloweenul românesc | ProfiMedia, YouTube

Halloweenul este cunoscută și ca sărbătoarea copiilor, aceștia mergând la colindat după dulciuri în costume cu totul speciale.

Însă această sărbătoare, pe care majoritatea o atribuie greșit americanilor, este de fapt irlandeză și pornește de la legenda lui Jack O'Lantern, un fierar avar care nu și-a găsit locul nici în rai, nici în iad, astfel că rătăcește pe pământ cu un felinar în care are un cărbune aprins.

Citește și: Alexia Eram, de nerecunoscut de Halloween. Fanilor nu le-a venit să creadă că ea se ascundea în spatele personajului roșcat

De la această legendă pornesc obiceiurile cu dovleacul sculptat și cu luminarea acestuia, care ar călăuzi spiritele în noaptea specială de Halloween, când granița dintre lumea viilor și cea a morților este deosebit de subțire.

Articolul continuă după reclamă

Pentru alungarea spiritelor rele, oamenii se costumează și poartă măști înfricoșătoare. În cultura românească, există o astfel de sărbătoare pentru alungarea spiritelor rele și ținerea strigoilor la distanță.

Citește și: Mireasa sezonul 10, 30 octombrie 2024. Cine a câștigat task-ul dovlecilor. Provocarea a scos creativitatea băieților la iveală

Ce sărbătoare românească se aseamănă Halloweenului occidental. Care sunt tradițiile și obiceiurile respectate atunci

Halloweenul autentic are loc în ajunul sărbătorii de Sfântul Andrei, sărbătoare care marchează începutul iernii. În tradiția populară, Sfântul Andrei este cunoscut și ca Sânandrei Cap de Iarnă sau stăpânul lupilor, conform unei surse.

Pregătirea pentru această zi de sărbătoare poate seamănă foarte mult cu Halloweenul occidental. Se practică ritualuri care să țină la distanță strigoii și spiritele rele, la fel ca de Halloween.

În cultura populară, în ajunul Sfântului Andrei este noaptea în care morții se întorc printre vii, sub formă de strigoi și îi ademenesc să iasă din case.

Citește și: ÎPS Teodosie, împotriva petrecerilor de Halloween. Ce a spus despre copii: „În loc să primească lumină...”

De asemenea, se spune că sunt și strigoi vii care pătrund în tărâmul dintre viață și moarte și se războiesc cu spiritele rele, până la primul cântat al cocoșilor. Aceștia sunt recunoscuți a doua zi după rănile de pe față.

De asemenea, Sfântul Andrei este cunoscut și ca stăpânul lupilor, care în nopțile cu lună plină se transformă în vârcolaci. Sântul îi protejează pe oameni de aceste creaturi.

De asemenea, oamenii se costumează și poartă măști înfricoșătoare care să sperie animalele.

Citește și: Halloween 2024: Parcurile din București sunt gata de sărbătoare! Cine e vedeta sezonului pe care copiii o așteaptă cu nerăbdare

Ce obiceiuri se respectă de Sfântul Andrei, Halloweenul românesc

În ajunul sărbătorii se ung ușile și ferestrele cu usturoi, pentru a ține strigoii la distanță. Se și mănâncă usturoi. De asemenea, se apără vițele-de-vie cu mac și sare.

Nu se mătură gospodăria, de teama lupilor.

Se crede că dacă este lună plină și cer senin iarna va fi moinoasă, iar dacă este nor și ploaie zilele de iarnă vor fi mari.

Totodată, se fac diverse vrăji pentru aflarea ursiților, de noroc și de dragoste. Toate sunt pentru alungarea răului și acceptarea binelui.

Tot pentru noroc și pentru sănătate, se ține post până a doua zi la amiază.

În această zi nu se pronunță numele lupului și nici nu se împrumută bani sau obiecte din casă.

Rezultate Loto azi, 31 octombrie 2024. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus... Nouă ani de la tragedia din Clubul Colectiv. Ce spun familiile victimelor și supraviețuitorii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x