Antena Căutare

Copil de 11 ani, din Botoșani, care căra o roabă pentru a ajuta la treburile casnice, lovit de tren. Prietenii îl plâng lângă calea ferată - Video

Un băiat de 11 ani a sfârșit tragic, după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Botoșani-București. Copilul nu s-a asigurat, a fost proiectat la câțiva metri distanță și a murit pe loc. Căra o roabă pe care ar fi descărcat-o la groapa de gunoi, aflată dincolo de calea ferată, pentru a ajuta la treburile casnice.

Băiat de 11 ani lovit de tren în Botoșani. Prietenii îl plâng lângă calea ferată | stiri.botosani.ro

Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. A1.ro nu va publica imaginile!

Un copil în vârstă de 11 ani a decedat, vineri, după ce a fost lovit de un tren de persoane care circula pe relaţia Botoşani - Bucureşti, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Potrivit acesteia, accidentul a avut loc pe raza localităţii Cătămărăşti Deal, în momentul în care băiatul nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind surprins de tren.

Articolul continuă după reclamă

La faţa locului a ajuns un echipaj de ambulanţă de terapie intensivă mobilă, însă cadrele medicale nu au putut face nimic pentru salvarea acestuia.

Copil de 11 ani, din Botoșani, care căra o roabă pentru a ajuta la treburile casnice, lovit de tren. Prietenii îl plâng lângă calea ferată - Video

Băiat de 11 ani lovit de tren, în Botoșani

botosaninews.ro

Foto: botosaninews.ro

Copilul din Botoșani căra o roabă. Familia și vecinii au auzit izbitura trenului

Presa locală din Botoșani scrie că familia și vecinii au auzit zgomotele loviturii trenului și au ieșit la poartă pentru a verifica dacă totul este în ordine, moment în care una dintre rudele copilului a observat că nu mai vede nici băiatul, nici roaba de gunoi cu care plecase pentru a o descărca. Corpul băiatului a fost zărit într-o rigolă aflată în imediata proximitate a liniei ferate.

Video: stiri.botosani.ro

La faţa locului a ajuns un echipaj de ambulanţă de terapie intensivă mobilă, însă cadrele medicale nu au putut face nimic pentru salvarea acestuia.

„Era foarte harnic, muncea foarte mult. Nu pot să cred că a murit”, a povestit pentru stiri.botosani.ro, unul dintre vecinii care au ajuns imediat la fața locului. Prietenii băiatului s-au strâns pe calea ferată, înmărmuriți de durere.

Avea 44 de ani, doi copii și era sănătos tun. În câteva zile, nu mai era: „Scriu și plâng. Virusul ăsta nenorocit ia oam... Creștere alarmantă a numărului de infectări COVID-19, în trei județe! Unde s-au raportat cele mai multe cazuri, în 24 de...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x