Antena Căutare

Ce amenzi şi sancţiuni penale îi aşteaptă pe cei care nu respectă măsurile luate de autorităţi

Autorităţile române vor să oprească prin ordonanţă militară răspândirea coronavirusului. Care sunt măsurile şi de când intră ele în vigoare.

Cea mai importantă se referă la deplasarea în grupuri, pe stradă. Aşadar, se interzice deplasarea în grupuri mai mari de 3 persoane, cu excepţia celor care locuiesc împreună. Atenţie la nuanţa cuvintelor: interzicere, recomandare şi restricţionare.

De la ora 6 dimineaţa până la 10 seara, se RECOMANDĂ deplasările strict pentru muncă şi necesităţi precum cumpărarea de alimente sau medicamente, pentru a merge la medic sau pentru îngrijirea copiilor sau a vârstnicilor. O altă măsură care a intrat în vigoare deja se referă la persoanele aflate în carantină sau izolare.

Aici vorbim despre o obligaţie. Astfel, cine nu va respecta izolarea la domiciliu va fi băgat direct în carantină instituţionalizată de forţele de ordine, iar cei care nu respectă carantina şi încearcă să fugă, vor fi ţinuţi în carantină pentru încă 14 zile.

Vă reamintim că în acest sens există şi pedepse mărite. În plus, autorităţile locale sunt obligate să ia în evidenţă toate persoanele cu vârste de peste 65 de ani care nu au susţinători şi să le ajute astfel încât să limiteze pe cât posibil deplasările de la domiciliu. În ceea ce priveşte activităţile religioase, slujbele vor fi făcute în lăcaşurile de cult însă fără public.

Vor putea fi transmise online sau la televizor. Iar la evenimente precum botezuri, cununii sau înmormântări vor putea participa maximum 8 persoane. Bolnavii vor putea fi împărtăşiţi la spital sau la domiciliu.

Din aceast seară, de la ora 22, intră în vigoare alte măsuri. Vedem aşadar că se suspendă activitatea în cabinetele stomatologice, însă vor putea fi tratate urgenţele. Se vor închide centrele comerciale cu excepţia supermarketurilor şi farmaciilor din incinta lor şi se va interzice intrarea în România a străinilor.

Există şi excepţii după cum urmează: cei care vor fi în tranzit pe un culoar bine stabilit, străinii care fac deplasări în interes profesional, personalul diplomatic, cei care au viză, cei care circulă din nevoi medicale sau cei care au familia în România.

Şi dacă pentru timpul zilei există recomandări, seara va fi obligatoriu să motivăm deplasarea în afara casei. Începând de mâine, de la ora 22, depasările pe timpul nopţii, între 10 seara şi 6 dimineaţa se vor putea face doar cu un act doveditor.

Spre exemplu, cei care merg la muncă trebuie să aibă asupra lor o legitimaţie de serviciu, o adeverinţă de la muncă sau o declaraţie pe propria răspundere. Iar celor care ies pentru cumpărături, medic sau îngrijirea copiilor ori a bătrânilor, le trebuie doar o declaraţie. Aceasta trebuie să conţină numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei şi după caz, a locului de muncă, motivul deplasării, data completării şi semnătura. Nerespectarea acestor reguli atrage bineînţeles şi sancţiuni sau răspundere penală.

Timișoara, centrul vindecărilor de COVID19: "Folosim altă schemă de tratament faţă de restul ţării"... Din acest moment, toată lumea în casă! A intrat în vigoare Ordonanța militară. Ce este interzis să faci...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat elicopterul
Imagini de la accidentul în care au fost implicați Prințul Marco și Bianca de la Insula Iubirii. A fost solicitat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x