Antena Căutare

Cum va arăta școala după coronavirus. Ce măsuri ar trebui să respecte elevii dacă se vor întoarce în bănci după 15 mai 

Elevii din România s-ar putea întoarce la școală din 15 mai, în cazul în care autoritățile vor decide ridicarea restricțiilor, însă vor fi impuse anumite reguli stricte, ce vor trebui respectate atât de copii, cât și de profesori. 

Cum va arăta școala după coronavirus. Ce măsuri ar trebui să respecte elevii dacă se vor întoarce în bănci după 15 mai

În cazul în care elevii se vor întoarce la școală după 15 mai, aceștia vor fi nevoiți să respecte măsurile de distanțare socială, astfel că repartizarea la clasă s-ar putea face gradual: ”să vedem dacă vor veni la clasă întâi elevii din anii terminali și apoi ceilalți”, a declarat Marina Manea, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Școlar București.

Potrivit acesteia, autoritățile ar urma să găsească soluții pentru ca elevii să fie protejați și, de asemenea, să respecte măsurile de distanțare socială.

“Așteptăm să vedem cum se va realiza reintroducerea elevilor în spațiul școlar pentru a ne gândi ulterior la măsurile necesare de protecție”, a declarat Marina Manea, potrivit Digi24.

De asemenea, și Alexandru Rafila, președinte al Societății Române de Microbiologie este de părere că numărul elevilor de la clase trebuie să fie limitat.

Articolul continuă după reclamă

"Cred că și în școli se poate utiliza toată ziua. Concomitent în școală să fie mai puțini elevi decât în mod normal. În școlile publice unde sunt peste 30 de copii trebuie găsită o soluție încât numărul copiilor să fie limitat. Și obligația cadrelor școlare va fi de promovare a măsurilor de igienă personală. Să fie apă și săpun. Cred că trebuie început secvențial cu reîntoarcerea la școală. Și să începem încet, încet să aducem mai multe categorii în școală", a spus Alexandru Rafila.

Anul școlar nu va fi înghețat, potrivit ministrului Educației

Monica Anisie, ministrul Educației, spune că nu va fi înghețat anul școlar și se caută în continuare soluții pentru elevii aflați în an terminal.

“Privim cu încredere că în curând vom relua cursurile și că vom putea susține aceste examene naționale. Nu voi lua nicio decizie în sensul în care să existe vreo posibilitate de a fi prejudiciați în vreun fel elevii sau studenții”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie,în această seară la un post de televiziune.

Redeschiderea școlilor, decisă de Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență

”Așa cum am spus de la început, nu se îngheață anul școlar și vom găsi soluții ca activitatea să fie reluată. Sunt și state care până la acest moment încă nu au luat decizii. Seprăm ca în curând aceste decizii să se poată și implementa pentru că tot ceea ce vom prezenta noi public va trebui să privim în corelație cu ce se întâmplă în contextul pandemiei,” a mai spus Anisie.

Stocul din cămară: alimentele cu adevărat esențiale în caz de criză majoră sau penurie... Perioada de suspendare a competiţiilor atletice din România, prelungită până în 15 iunie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x