Antena Căutare

Dilemele morții lui Gyuri Pascu. Cum explică reprezentanții Ambulanței întârzierea de zeci de minute la un caz de urgență de tip roșu

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a dispus o nouă analiză privind modul în care Ambulanţa tip C2 (cu medic) a ajuns la caz în urma echipajului SMURD, deşi a fost alertată mai devreme decât ambulanţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Conducerea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a dispus o nouă analiză privind modul în care Ambulanţa tip C2 (cu medic) a ajuns la caz în urma echipajului SMURD, deşi a fost alertată mai devreme decât ambulanţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Echipajul va trebui să explice de ce deplasarea a fost peste timpul mediu de răspuns la urgenţele de cod roşu, prevăzut în lege, şi de ce există diferenţe între timpul de ajungere notat în fişa de intervenţie şi timpul real de ajungere la caz.

„Echipajul de pe Ambulanţa de tip C2 va trebui să explice de ce deplasarea la caz a fost peste timpul mediu de răspuns la urgenţele de cod roşu, prevăzut în lege, şi de ce există diferenţe între timpul de ajungere notat în fişa de intervenţie şi timpul real de ajungere la caz, raportându-ne la timpul extras din tableta echipajului UTIM SMURD şi care arată că echipajul UTIM SMURD a ajuns la caz la 5.09”, arată conducerea Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABIF)

Conducerea instituţiei explică, într-un comunicat remis vineri succesiunea intervenţiilor din noaptea de 26 septembrie de la domiciliul lui Ioan Gyuri Pascu.

Articolul continuă după reclamă

„În noaptea de 26 septembrie, la dispeceratul SABIF au fost primite doar două apeluri de la Dispeceratul 112. Primul apel a fost primit de la 112 la ora 3.25. Legătura a fost dată de Dispeceratul 112 numai către SABIF deoarece în această situaţie, conform indexului de la 112, cazul a fost încadrat drept consultaţie la domiciliu, cod verde. Nu era necesară punerea în conferinţă a cazului cu Dispeceratul ISU-SMURD. Al doilea apel a fost primit de la 112 la ora 4.43. Legătura a fost dată din nou de Dispeceratul 112 numai către SABIF deoarece, probabil, solicitantul a precizat de la începutul apelului că la această adresă a mai fost o ambulanţă de la SABIF mai devreme şi că acum pacientul se simte mai rău. Operatoarea de la 112 a dat direct apelul la SABIF fără a-l pune în conferinţă cu Dispeceratul ISU-SMURD”, a explică Serviciul de Ambulanţă.

De asemenea, conducerea SABIF susţine că dispeceratul acestei instituţii nu a primit niciodată un al treilea apel.

"La al treilea apel, de la ora 4.53, Dispeceratul SABIF nu a fost niciodată în conferinţă cu Dispeceratul ISU-SMURD şi nici nu a avut cunoştinţă de el. Al treilea apel ajuns doar la Dispeceratul ISU-SMURD", a precizat sursa citată.

În toate declaraţiile, conducerea SABIF a făcut referire doar la cele două apeluri primite la SABIF la orele 3.25 şi respectiv 4.43 detaliate mai sus. Doar pe acestea dispeceratul 112 le-a direcţionat către SABIF.

Cu privire la lipsa tabletei din ambulanţă, SABIF explică faptul că dispozitivul, din motive tehnice, fusese trimis la Serviciul de Telecomunicaţii speciale pentru mai multe verificări.

"Programul de informatizare este în perioada de testare, iar atunci când el va fi funcţional complet, nu vor mai exista dubii asupra timpilor de intervenţie. Aceştia sunt înregistraţi automat şi nu pot fi modificaţi ulterior. De aceea, conducerea SABIF susţine informatizarea sistemului”, arată comunicatul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.

Potrivit SABIF, în toate declaraţiile anterioare, conducerea SABIF a făcut referire la timpii de intervenţie comunicaţi Dispeceratului SABIF de echipajul medical de pe Ambulanţa de tip C2, timpi notaţi manual de medic în fişa de intervenţie. „Niciodată conducerea SABIF nu a încercat să ascundă date privind intervenţiile efectuate de echipajele acestei instituţii şi a dat dovadă de transparenţă totală", a conchis conducerea instituţiei.

Adio, Ioan Gyuri Pascu! Actorul a fost înmormântat la Agnita, oraşul în care s-a născut!... Poliţia Română scoate la concurs alte aproape 2.400 de posturi. Când au loc înscrierile...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x