A făcut tot ce este omenesc posibil pentru a-și urma visul de a deveni psiholog. Iar, în acest an, Ecaterina a reușit să intre la Facultatea de Psihologie a Universității București cu nota 9.92, aproape nota perfectă.
„Problema mea a apărut în urma unei tumori descoperite la vârsta de 12 ani, o tumoră pe creier. Operația a afectat nervii optici și atunci mi-am pierdut vederea. A fost nevoie să mă adaptez la noua viață, dar totuși, pentru că am văzut înainte, cred eu că orientarea în spațiu a fost mai ușoară pentru mine decât pentru cineva care s-a născut nevăzător, pentru că eu am avut deja reprezentările lucrurilor. Apoi am reluat școala, am mai făcut pauze din motive de sănătate, din motive de logistică. Ca să îți spun adevărul, învățământul de stat de la noi, și mai ales în Teleorman, nu prea este pregătit să primească o persoană cu dizabilități. Eu m-am descurcat la liceu, dar în general, oamenii au fost destul de reticenți. Acum e mai simplu decât pe vremea când am avut eu nevoie de ajutor. Până la urmă, un nevăzător nu înseamnă că nu gândește, doar trebuie adaptat un pic. Eu m-am descoperit pe mine mai mult după ce am devenit nevăzătoare. Pe de o parte, am avut și mai mult timp de introspecție și am fost cumva obligată să mă descopăr ca să văd cum fac față noii situații", a povestit Ecaterina Zgubea.
Prin acest mod a descoperit că adoră să înțeleagă oamenii, dar și să-i ajute. Ecaterina și-a dorit cu toată inima să devină psiholog, deși persoanele din jur nu au crezut că poate reuși.
„Mi-am dat seama ușor, ușor că pot să înțeleg oamenii și că pot să observ multe lucruri, uneori chiar fără să vreau. La mine, după pierderea văzului, s-a dezvoltat foarte mult simțul orientării, asta și pentru că merg mult. Dar da, toate celelalte simțuri se ascut, dar trebuie să le folosești. Oamenii care m-au cunoscut mai bine, chiar una dintre doctorițele mele, mi-au sugerat că aș putea să merg pe varianta psihologiei. Inițial am fost chiar și eu puțin sceptică, dar apoi mi-am dat seama că nu era deloc ceva imposibil. Plus că mi se pare foarte interesantă știința creierului. La facultate n-am luat din prima, în primul an în care am dat a fost un fel de maraton, n-am avut cărțile de la început și până le-au accesibilizat la Fundație a durat, trebuia să găsesc un psiholog să lucreze cu mine și a durat și asta și nu am reușit anul trecut. Dar eșecul nu m-a descurajat, am zis că oricum dau și anul viitor. Iar anul acesta am luat cu nota pe care o știți. Dar știam că asta vreau să fac. Mi-au mai sugerat persoane să nu mai pierd timpul cu asta, dar nu i-am ascultat. Următorul pas e un masterat și apoi vreau să mă orientez profesional către psihoterapie", a spus tânăra.
În ultimii patru ani, alături de Ecaterina se află permanent cel mai bun prieten, Clint, un câine special dresat pentru nevăzători care i-a fost oferit de o fundație pentru a o ajuta pe tânără să se orienteze.
Ce înseamnă internship și ce poate reprezenta pentru cariera ta... Cum să pleci în termeni buni de la un loc de muncă...
