Antena Căutare

Elevii și studenții până în 26 de ani pot primi 200 de euro de la Stat. Ce trebuie să facă până pe 20 mai

Elevii și studenții până în 26 de ani care au venitul brut pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei pot primi 200 de euro de la Stat, pentru achiziționarea unui calculator.

Elevi cu ghiozdane
Elevii și studenții până în 26 de ani pot depune, până pe 20 mai, cererile pentru a primi 200 de euro | Shutterstock

Elevii și studenții pot depune, până pe 20 mai 2024, cererile pentru a primi 200 de euro, în vederea achiziționării de calculatoare.

Pentru a obține ajutorul financiar, beneficiarii trebuie să completeze o cerere-tip pe care o depun la unitatea/instituția de în­vă­ță­mânt la care este înscris elevul/studentul. Această cerere va fi completată de studentul care solicită acest ajutor ori, în cazul elevilor, de un părinte, potrivit edupedu.ro.

Lista nominală cu beneficiarii va fi afișată pe portalul Ministerului Educației în 20 iunie.

În anul 2023, peste 2.170 de elevi au fost selectați de Ministerul Educației pentru a primi 200 de euro, ajutor financiar în vederea achiziționării de calculatoare.

Calendarul complet pentru Euro 200. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial

Stabilirea și numirea comisiilor județene, a comisiilor din unitățile și instituțiile de învățământ: până la 10 mai

Depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare: până la 20 mai

Efectuarea anchetelor sociale și evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ împreună cu comisiile de anchetă socială: până la 7 iunie

Centralizarea cererilor la Comisia centrală prin intermediul portalului dedicat: 10–11 iunie

Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei nominale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 20 iunie

Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor: 25 iunie

Depunerea contestațiilor: 1–4 iulie

Rezolvarea contestațiilor: 5-12 iulie

Afișarea rezultatului contestațiilor în fiecare unitate de învățământ: 12 iulie

Afișarea pe portalul Ministerului Educației a listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru: 26 iulie

Achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educației și distribuirea către inspectoratele școlare/universități: 9–23 august

Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari: 26 august–6 septembrie

Achiziționarea de calculatoare: 2 septembrie–16 octombrie

Depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți: 20 august – 24 octombrie

Depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi şi de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia judeţeană, respectiv la comisiile din instituţiile de învăţământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat: 21 august – 25 octombrie

Decontarea către operatorii economici: 26 august – 25 noiembrie

Cererea-tip va fi însoțită de următoarele documente:

„a) copie a certificatului de naștere sau a actului de identitate al elevului/studentului, iar în cazul elevilor, împreună cu o copie a actului de identitate al părintelui/ocrotitorului legal, precum și a actului care să dovedească calitatea de ocrotitor legal, după caz;

b) copii ale certificatelor de naștere sau ale actelor de identitate, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;

c) adeverință de la instituțiile de învățământ/unitățile din care să rezulte calitatea de elev sau student a celorlalți frați/surori;

d) acte doveditoare, în original, privind veniturile membrilor familiei.

e) declarație pe propria răspundere a părintelui, tutorelui, reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, după caz, sau dată personal de către persoanele cu vârsta mai mare sau egală cu 18 ani, în sensul că venitul brut lunar pe membru de familie se încadrează în plafonul prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 269/2004 și că dispun de diferența de bani pentru achiziționarea unui calculator cu o configurație minimă standard.

f) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte media generală/calificativul din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

g) adeverință eliberată de către unitatea de învățământ din care să rezulte numărul de absențe nemotivate din anul școlar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți elevii, cu excepția elevilor clasei I;

h) adeverință eliberată de către instituția de învățământ din care să rezulte că studentul a promovat minimum 45 de credite în anul universitar anterior depunerii cererii pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, pentru toți studenții, cu excepția studenților din anul I.”

Vezi mai multe ştiri de ultimă oră pe observatornews.ro

Rezultate Loto azi, 11 aprilie 2024. Numerele câștigătoare de joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus... Alertă de fraudă în numele unei celebre bănci din România. Ce mesaje periculoase au primit clienții...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x