Antena Căutare

Fals inspector ANPC, căutat de poliţişti, la Timişoara/ Femeia a făcut controale şi a pretins bani

O femeie este căutată de poliţişti, după ce s-a dat drept inspector ANPC Timiş, a făcut controale şi a pretins bani pentru a trece cu vederea posibile nereguli.

Potrivit reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Timiş, femeia a intrat în mai multe magazine dintr-un mall din Timişoara şi le-a spus angajaţilor că este inspector ANPC. A făcut controale şi a pretins bani pentru a trece cu vederea eventuale nereguli.

„Toţi comisarii instituţiei noastre sunt prezentaţi inclusiv cu imaginile necesare pe site-ul oficial ANPC. Fiecare comisar ANPC are o legitimaţie de serviciu cu un număr unic de identificare şi cu fotografia acestuia. În cazul de faţă organele de cercetare penală investighează şi încearcă să identifice persoana respectivă pentru a fi trasă la răspundere”, au transmis reprezentanţii ANPC Timiş.

ANPC Timiş a dat publicităţii o fotografie cu pretinsa inspectoare, iar Poliţia a deschis o anchetă în acest caz şi o caută pe aceasta pentru a o trage la răspundere.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a avertizat, vineri, operatorii economici în legătură cu existenţa unor persoane care pretind că sunt comisari ANPC sau CJPC şi care, sub pretextul neregulilor depistate, solicită plata unor amenzi. Instituţia reaminteşte că nu încasează numerar la finalul controlului, amenzile fiind plătite la Trezorerie.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Farmaciile din România, afacere de peste 20 de miliarde de lei în 2019. Comerțul cu medicamente a crescut cu un miliard ... 17 migranţi au fost depistaţi lângă Timişoara...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Implant dentar sau punte? Ce diferențe contează atunci când îți lipsește un dinte
(P) Implant dentar sau punte? Ce diferențe contează atunci când îți lipsește un dinte
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Anna, femeia al cărei nume a fost scris cu spray graffiti pe o stâncă din Transfăgărășan. Ce detalii au ieșit la iveală
Cine este Anna, femeia al cărei nume a fost scris cu spray graffiti pe o stâncă din Transfăgărășan. Ce detalii...
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen
Alina Boz este însărcinată. A anunțat sexul copilului alături de soțul său, Umut Evirgen Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut
Prima imagine cu Eva, fiica Alexandrei Stan! Artista este în culmea fericirii de când a născut Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau prinși 2 soldați ai Wehrmachtului
Motocicleta din Al Doilea Război Mondial descoperită în Dunărea secată e aproape „nouă”. Sub ea, erau... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a datelor ne lasă pe întuneric 
Singurul departament din SRI care se ocupa de securitatea energetică a fost desființat. Lipsa experților și a... Jurnalul
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi după naștere
Alexandra Stan, prima fotografie cu micuța Eva! Gestul emoționant prin care și-a surprins iubitul, la doar o zi... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii
Afacerea cu care Cosmin a dat lovitura, dintr-o întâmplare. Vinde kg cu 30 de lei şi nu mai face faţă cererii Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x