Antena Căutare

Florin își dădea ultima suflare, pe șosea, în timp ce oamenii îl filmau. Reacția autorităților este uluitoare: „Ghinionul a făcut ca...”

Florin, un copilaș de doar patru ani, a fost spulberat în timp ce traversa strada. Zeci de oameni au stat și l-au filmat, în timp ce își dădea ultima suflare. Nimeni nu a sărit să îl ajute. Nici măcar polițiștii nu au pus mâna pe el, iar medicii de pe ambulanță au ajuns prea târziu.

Florin, un copilaș de doar patru ani, a fost spulberat în timp ce traversa strada. Zeci de oameni au stat și l-au filmat, în timp ce își dădea ultima suflare. Nimeni nu a sărit să îl ajute. Nici măcar polițiștii nu au pus mâna pe el, iar medicii de pe ambulanță au ajuns prea târziu. Oamenii care au stat să-l filmeze pe Florin sunt acum revoltați de atitutidea autorităților.

Prefectul din Vaslui, despre cazul revoltător al copilului lăsat pur şi simplu să moară pe asfalt:

„Este un eveniment regretabil. Într-adevăr, în apropierea locului în care s-a produs acel accident, există o unitate spitalicească, dar trebuie să facem precizarea că este un spital de psihiatrie. Serviciul de ambulanță din localitate are o singură mașină. Ghinionul a făcut ca la momentul producerii accidentului, ambulanța era în misiune, într-un sat vecin, la un alt accident, cu două victime. (...) Am analizat inclusiv timpii în care au reacționat instituțiile noastre. Poliția a ajuns în 14 minute la locul accidentului, iar salvarea a ajuns undeva la 24-25 de minute”, a explicat Eduard Popică, prefectul Vaslui.

Întrebat de ce polițiștii nu au cerut ajutorul medicilor de la spitalul de psihiatrie din apropiere, Eduard Popică a spus că, în urma discuției avute cu polițistul care a ajuns primul la fața locului, a înțeles că băiatul nu mai prezenta semne vitale.

„În momentul în care apelantul a sunat la 112, cei din dispecerat i-au spus acestuia să ia măsurile de prim ajutor. Apelantul a spus că nu este pregătit pentru așa ceva, întrucât victima era un copil de patru ani și nu era pregătit psihic. Agentul de poliție care a ajuns la fața locului mi-a spus că băiatul nu mai avea semne vitale, că era deja mort”, a adăugat prefectul.

Un copil în vârstă de patru ani a fost lovit de o autoutilitară, în oraşul Murgeni, județul Vaslui, în timp ce încerca să traverseze strada. În loc să încerce să îl ajute și să îl ducă la un spital aflat în apropiere, mai mulți oameni l-au filmat cu telefoanele mobile.

Publicația Vremea Nouă afirmă că oamenii se uitau cum copilul își dă ultima suflare, filmând și făcând fotografii.

Sursa: Antena 3

O polițistă a sechestrat doi copii într-o gheretă, după ce au aruncat mingea în curtea unei societăți! Cum se apără feme... O bătrână de 70 de ani, la un pas de moarte, după ce a fost lovită de o bucată de tencuială desprinsă de pe un bloc...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cât costă alimentele de bază într-un supermarket din SUA. Prețurile la lapte, ouă, carne și legume, comparate cu cele din România
Cât costă alimentele de bază într-un supermarket din SUA. Prețurile la lapte, ouă, carne și legume, comparate...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P)
(P) "Ce legătură există între Jagermeister și butoaiele de stejar? Un detaliu mai puțin cunoscut"
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x