Antena Căutare

Iarna îşi intră în drepturi! Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone ale ţării, începând cu 16 decembrie

Începând de astăzi, 16 decembrie, meteorologii anunţă ninsori în Moldova şi Transilvania, dar mai ales la munte. Vremea va fi în general închisă, miercuri, pe tot parcursul zilei şi în primele ore ale nopţii. De asemenea, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în zonele montane, Moldova şi Transilvania, mixte în Muntenia şi Dobrogea şi ploi în Oltenia.

De pe 16 decembrie, vremea se răceşte şi apar ninsorile

Începând de astăzi, 16 decembrie, meteorologii anunţă ninsori în Moldova şi Transilvania, dar mai ales la munte. Vremea va fi în general închisă, miercuri, pe tot parcursul zilei şi în primele ore ale nopţii. De asemenea, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în zonele montane, Moldova şi Transilvania, mixte în Muntenia şi Dobrogea şi ploi în Oltenia.

Noaptea, cerul va deveni treptat variabil în est şi parţial în sud-est, în timp ce în rest înnorările vor persista şi numai izolat se vor mai semnala precipitaţii, îndeosebi lapoviţe şi fulguieli. Pe spaţii mici va fi polei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -8 şi 0 grade, posibil mai coborâte în depresiuni. În zonele joase, izolat va fi ceaţă.

În Bucureşti, va ninge slab. Cerul va fi înnorat pe parcursul zilei şi la începutul nopţii, când trecător se vor semnala precipitaţii slabe, mixte. Noaptea, cerul se va degaja treptat. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -5...-2 grade.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri dimineaţă, o atenţionare nowcasting de ceaţă pe arii relativ extinse în judeţul Dolj, precum drumurile naţionale şi europene aferente. Ceaţa va determina scăderea vizibilităţii local sub 200 m, izolat sub 50 m.

Articolul continuă după reclamă

Pregătiri pentru 2016. Românii vor sta acasă șapte zile lucrătoare!... Un cutremur de 4,1 s-a produs în zona Vrancea miercuri seară...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) McHappy Day®: împreună, ajutăm familiile să rămână aproape
(P) McHappy Day®: împreună, ajutăm familiile să rămână aproape
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Rezultate LOTO - Duminică, 11 octombrie 2026: 2,5 milioane de euro la Loto 6/49 și peste 1,6 milioane de euro la Joker
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x