Antena Căutare

Paște 2022: tradiții, obiceiuri și superstiții de Înviere, pe 24 și 25 aprilie 2022. Ce nu e bine să faci în zilele de sărbătoare

Învierea Domnului Iisus Hristos sau Paștele este una dintre cele mai mari sărbători religioase. În 2022, Sărbătorile Pascale sunt pe 24 și 25 aprilie, conform calendarului ortodox. Sunt zile de sărbătoare încărcate cu emoție și marcate de tradiții, obiceiuri și superstiții. Iată ce nu e bine să faci azi.

Galerie
Învierea Domnului Iisus Hristos sau Paștele este una dintre cele mai mari sărbători religioase. În 2022, Sărbătorile Pascale sunt pe 24 și 25 aprilie, conform calendarului ortodox. Sunt zile de sărbătoare încărcate cu emoție și marcate de tradiții, obiceiuri și superstiții. Iată ce nu e bine să faci azi. | Shutterstock.com

După o săptămână încărcată cu multă bucurie, lumină și speranță, creștinii din întreaga lume primesc Paștele, pe 24 aprilie 2022, cu multă iubire, împlinire sufletească și veselie.

Fără Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, creștinismul nu s-ar fi răspândit și nici Biserica nu s-ar fi format. După ce a intrat în Ierusalim, Fiul lui Dumnzeu a fost judecat și răstignit și a murit pe cruce. La trei zile de la înhumare, duminică dimineață, Iisus a Înviat pentru mântuirea neamului.

Citește și: MESAJE DE PAŞTE: Cele mai frumoase gânduri pentru urări și felicitări la prieteni, familie şi colegi, de Învierea Domnului

Paștele nu este doar cea mai importantă sărbătoare, ci și prelejul ideal de a petrece timp cu cei dragi și a lăsa deoparte problemele de zi cu zi. Dacă cei pe care îi iubești sunt departe, dizolvă distanța cu ajutorul unei felicitări cu un mesaj special de Paște.

Articolul continuă după reclamă

Încă din Vinerea Mare, gospodinele s-au pregătit temeinic pentru celebrearea acestor zile sfinte, care sunt marcate și de o mulțime de tradiții, obiceiuri și superstiții. Le regăsiți pe toate în rândurile care urmează.

Citește și: Care este forma corectă: Paști sau Paște. Originile cuvântului și explicații

Paște 2022: Tradiții și obiceuri în România pe 23, 24 și 25 aprilie, în zi de sărbătoare

Există o mulțime de tradiții și obiceiuri care se țin în dimineața zilei de Paște, adică pe 24 aprilie 2022. Majoritatea se referă la cinstirea acestei sărbători speciale, la bunul mers al vieții și implicit al treburilor, la prosperitate, sănătate și sporul gospodăriei.

Tradiții în prima zi de Paște: ce se face la sărbătoarea de azi, 24 aprilie

Din bătrâni, circulă o zicală conform căreia în ziua de Paște e bine să te uiți în recipientul cu apă ca să vezi bine peste an. Asta înainte de a merge la Biserică, acolo unde mulți creștini merg cu un ou roșu în sân și haine noi.

Citește și: Cum se sărbătorește Paștele în alte țări

Se spune că îți merge bine dacă, în dimineața de 24 aprilie 2022, vei purta haine noi, curate, atunci când se merge să iei ”paște” după slujba de Înviere.

Foarte important este ca fiecare creștin să aibă un ou roșu și în buzunar, cu care ulterior să ciocnească. Totuși, tradiția spune că primul ou trebuie să fie spart de către capul familiei, care ulterior să-l împartă tuturor membrilor căminului său.

Citește și: Tradiții și superstiții de Sfântul Gheorghe. Ce să faci ca să-ți meargă bine tot anul

La întoarcerea acasă, se obișnuiește să se pună brazde de iarbă verde la intrarea în casă. Obiceiul spune că fiecare persoană trebuie să pășească pe iarba proaspătă înainte de a intra în locuință pentru a rămâne sănătoasă, voioasă și proaspătă ca verdeața plantei.

În alte regiuni din Românie, oamenii merg în prima zi de Paște, la răsărit, la cel mai apropiat râu și se scaldă. Se crede că în acest mod se curăță de boli, răutăți, aruncături, făcături și vor fi mai sprinteni și harnici.

În funcție de zone, există și alte obiceiuri în dimineața primei zile de Paște. Când creștinii se întorc de la slujba de Înviere, toți membrii familiei se spală cu apa dintr-un vas unde sunt puse ouă roșii și bănuți de argint. Se consideră că oul roșu îi va ajuta să fie sănătoși ca el, iar banii le vor asigura un an prosper.

La fel ca de Anul Nou, prima persoană care intră în casă este bine să fie bărbat. În caz contrar, gospodăria va fi lipsită de belșug și spor.

Obiceiuri de Paște 2022: Ce datini străvechi se mai țin încă la sate

Nu mai este un secret că România are o mulțime de tradiții superbe. Multe dintre ele se țin și în 2022, deși o mulțime s-au pierdut odată cu trecerea timpului.

Cu precădere la sate, tinerii și cei mai experimentați încă respectă datini străvechi. Află și tu ce obiceiuri se țin în diferitele zone din România.

De exemplu, în zona Transilvaniei există o tradiție care poartă numele de ”stropit”. Este o datină care presupune ca băieții să meargă la familiile care au fost înzestrate cu una sau mai multe fiice și să le dea pe tinere cu parfum. Se crede că ele nu vor veșteji dacă sunt ”stropite” de către flăcăi.

Citește și: Programul mall-urilor de Paște 2022. Centrele comerciale deschise în București

În Câmpulung Moldovedesc, în zorii zilei de 24 aprilie 2022, enoriașii ies în curtea Bisericii și se așază în formă de cerc. Ei poartă lumânările aprinse și așteaptă preotul să sfințească ucatele din coșul pascal.

Un alt obicei superb se practică în zona Lăpușului. În dimineața primei zile de Paște, copiii merg să anunțe Învierea Domnului și sunt recompensați cu ouă roșii de către gazde.

Și în Țara Moților are loc o tradiție interesantă care presupune furarea toacăi de la biserică. Toaca se ia, se duce în cimitir și este păzită de către feciori. Dacă nu reușesc să o păzească de hoți, ei trebuie să dea un ospăț a doua zi. În cazul în care cei care au încercat să fure toaca nu reușesc să ducă misiunea la final, ei vor plăti ospățul.

Paște 2022: Superstiții la sărbătoarea de azi din calendarul ortodox

Bineînțeles, Sărbătorile Pascale sunt marcate și de superstiții. Se crede că dacă va ploua de Paște, până la Rusalii vremea va continua să fie așa. În plus, dacă va cădea grindină pe 24 aprilie, atunci anul va fi unul mănos.

Citește și: Programul magazinelor de Paște 2022. Cum vor lucra marii comercianți

Nu lipsesc nici superstițiile de Paște 2022 legate de noroc. E posibil să-ți afli norocul dacă păstrezi oul fier și sfințit în ziua de Paște până la Paștele următor. Atunci el trebuie să fie spart și conținutul lui îți arată dacă ghinionul te urmărește sau din contră. Dacă oul este gol, nu ai noroc, spun bătrânii.

Somnul nu este de bun augur, mai spun superstițiile. Se pare că dacă dormi în ziua de 24 aprilie 2022, vei fi somnoros tot anul și, mai rău, necuratul îți fură pasca.

Felicitări cu mesaje ”Paște Fericit” și ”Hristos a Înviat” de trimis prin SMS, WhatsApp sau Facebook pe 23 și 24 aprilie... Când se sărbătorește Paștele în anul 2023 și 2024. Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii opt ani...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 28 iunie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 6,80 milioane de euro. Ce premii sunt în joc la următoarele trageri
Rezultate Loto, 28 iunie 2026. Report la Loto 6/49 de peste 6,80 milioane de euro. Ce premii sunt în joc la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Vremea până la finalul lunii iulie. Prognoza meteo actualizată de ANM
Vremea până la finalul lunii iulie. Prognoza meteo actualizată de ANM
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin
Cât costă cinci nopți de cazare la hotelul din Brașov la care se află Gabriela Cristea. Nu e deloc ieftin Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru călători
Ce a găsit Metrorex în patru trenuri, pe care le-a retras temporar din circulație. Anunțul companiei pentru... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu!
Răsturnare de situație! PSD a strâns voturile pentru investirea unui guvern condus de Grindeanu! BZI
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră
Operațiunea „Case pentru șmecheri”: Cum iei o vilă la preț de garsonieră Jurnalul
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la platformele chinezești
De la 1 iulie 2026 se scumpește shopping-ul online din afara UE. Cât plătești în plus pe comenzile de la... Kudika
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace
Pilotul a plâns când a înțeles de ce păsările nu-l lăsau în pace Redactia.ro
Se schimbă vremea după 30 iunie: temperaturile scad și revin ploile, vijeliile și grindina
Se schimbă vremea după 30 iunie: temperaturile scad și revin ploile, vijeliile și grindina Observator
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină
Mamă la 40 de ani. Provocările fertilității când amânăm prea mult timp o sarcină MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului
Parenting după divorț – Cum să menții stabilitatea emoțională a copilului DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x