Urmărește A1 pe DiscoverÎn ultimele 4 zile, povestea lui “Mihăiță” a făcut înconjurul internetului. Fiind atât de emoționantă și cu atât de multe detalii, internauții au fost impresionați și nu s-au îndoit o secundă că aceasta ar putea să fie un fake news.
Se pare că noile metode de manipulare ale inteligenței artificiale au ajuns să îi facă pe mulți să nu mai poată face diferența între ce e adevărat și ce este inventat de AI.
Care e, de fapt, adevărul despre povestea lui Mihăiță
Această poveste a luat amploare după ce a adunat zeci de mii de like-uri și a fost distribuită masiv. Povestea lui Mihăiță creiona un adolescent nevoiaș care spăla parbrize într-o intersecție, fiind acompaniat de fratele lui mai mic, în vârstă de 9 ani.
Citește și: Dustin Diamond, starul din Salvați de Clopoțel, nu a murit în închisoare. Cum a pornit această știre falsă
În această poveste, se spunea despre Mihăiță că mama lui a murit la nașterea surorii lui, că sunt 4 frați și că tatăl lor muncește din greu pe șantier, iar împreună cu fratele lui mai mic, Ionuț, în vârstă de 9 ani, spală parbrize într-o intersecție din București după școală pentru a mai strânge niște bani.
Povestea părea spusă de un șofer care a trecut prin intersecție și s-a oprit să îi asculte povestea, să îi dea niște bani și să îl scoată la masă pe el și pe fratele lui. După care, după cum povestește bărbatul, i-ar fi făcut apoi o chetă la birou cu colegii lui și în fiecare an îi donau haine, rechizite, jucării și mâncare familiei lui Mihăiță.
Această poveste este emoționantă și a atins o coardă sensibilă pentru cei care au citit-o pentru că este povestea unor copiii deștepți care se străduiau să reușească în viață, după ce așa zisul Mihăiță și surorile lui aveau note bune la școală, el spunea că își dorește să devină inginer, iar una dintre surori să fie doctoriță.
Postarea cu această poveste care pare extrem de reală a strâns peste 22.000 aprecieri în doar 24 ore și a devenit virală după ce a fost distribuită masiv. Internauții au spus că au fost impresionați de „curajul și demnitatea unui copil sărac”.
Textul postat alături de imaginea cu așa zisul Mihăiță era:
"El este Mihăiță, îl găsiți de regulă la semaforul de la intersecția Bulevardului Carol I, dar povestea lui este mult mai grea decât ați crede.
Semaforul tocmai se făcuse roșu când am oprit la intersecție. Încă vorbeam la telefon despre raportul pe care trebuia să-l predau până la sfârșitul zilei când am auzit ciocănitul în geam. Un băiat de vreo 14-15 ani, slab, cu părul șaten tuns scurt și o cămașă curată dar vizibil prea mică pentru el, își agita deja gălețica și racleta improvizată din cauciuc.
Am dat din cap în semn de refuz, așa cum fac de obicei. Semaforul de la intersecția asta e lung, dar totuși, nu aveam nevoie de serviciile lui. Parbrizul era destul de curat.
Dar băiatul nu s-a dat bătut. Mi-a zâmbit și a ridicat din umeri într-un gest care parcă spunea "măcar am încercat". Ceva în zâmbetul lui, un amestec de resemnare și demnitate, m-a făcut să cobor geamul.
"Nu e nevoie, dar stai puțin," i-am spus, căutând prin cotieră ceva mărunțiș. Am găsit doar o bancnotă de 50 de lei. "Uite, ia-o pe asta. E prea mult, dar n-am mărunțiș."
Ochii băiatului s-au mărit. "Nu... nu pot să iau atât pentru nimic," mi-a spus, coborând privirea. "Lăsați-mă măcar să vă spăl parbrizul."
"Serios, nu e nevoie," am insistat. "Ia-i, te rog."
A luat bancnota cu mâna tremurândă. "Vă mulțumim foarte mult," a spus el, făcând o plecăciune mică, aproape formală.
"Ne mulțumim? Cine 'noi'?" am întrebat, intrigat de plural.
Băiatul a arătat spre marginea drumului. Acolo, așezat pe un scăunel pliant minuscul, era un copil de vreo 8-9 ani, care ținea sub supraveghere o găleată mai mare cu apă și o sticlă de detergent.
"Fratele meu, Ionuț," a explicat băiatul. "Muncim împreună."
Semaforul s-a făcut verde, iar claxoanele din spate au început să sune nerăbdătoare. Am făcut semn băiatului că trebuie să plec și am pornit mașina. Dar după ce am trecut de intersecție, am tras pe dreapta.
Nu știu de ce am făcut asta. Poate pentru că era ceva în felul în care a spus "muncim împreună", cu un amestec de mândrie și responsabilitate improprie vârstei lui. Poate pentru că băiatul de 8-9 ani îmi amintea de nepotul meu. Sau poate pentru simplul fapt că, în mijlocul unei zile de lucru stresante, întâlnisem ceva autentic.
M-am întors pe jos spre cei doi frați. Mihăiță – așa am aflat că îl cheamă pe cel mare – arăta surprins când m-a văzut venind înapoi.
"S-a întâmplat ceva, domnule?" a întrebat, confuz.
"Nu, nimic. Doar că... mă întrebam dacă aveți timp să stăm puțin de vorbă. Pot să vă ofer un suc sau ceva?"
Au ezitat, privind unul la altul. Ionuț, cel mic, a dat din cap aproape imperceptibil.
"Avem doar o oră până vine tata să ne ia," a spus Mihăiță. "Lucrează ca paznic la un depozit aici aproape."
Am mers la o terasă din apropiere. Le-am comandat sucuri și sandvișuri, pe care le-au mâncat cu o poftă care m-a făcut să mă întreb când mâncaseră ultima dată. Încet-încet, povestea lor a început să se dezvăluie.
Sunt patru frați – Mihăiță de 14 ani, Ionuț de 9, Ana de 12 și Ileana de 6. Tatăl lor, Marian, lucrează ca paznic, cu schimburi lungi și salariu minim. Mama lor a murit acum șase ani, la nașterea Ilenei.
"Tata face tot ce poate," a explicat Mihăiță, parcă simțind nevoia să-l apere. "Dar chiria e scumpă, și mâncarea, și hainele pentru școală... nu e ușor cu patru copii."
De trei ani, în timpul vacanțelor și după școală, Mihăiță spală parbrize la semafor. Anul acesta l-a luat și pe Ionuț cu el. Fetele au grijă de casă și de cea mică.
"Câți bani faceți într-o zi bună?" i-am întrebat.
"Depinde. Uneori 60-70 de lei, alteori mai puțin. Unii oameni sunt răi, ne strigă sau ne amenință că cheamă poliția," a spus Mihăiță, privind în jos. "Dar avem și clienți regulați care opresc special aici și ne dau câte 10 lei fără să le spălăm nimic."
Mi-au povestit despre școală (amândoi au note bune, deși uneori obosesc în clasă), despre tată (care se simte vinovat că trebuie să muncească și nu e mai mult acasă), despre cele două surori (Ana e "deșteaptă foc" și vrea să se facă doctoriță, iar Ileana desenează "ca nimeni altul").
Când am terminat de vorbit, i-am lăsat să se întoarcă la treaba lor. Le-am mai dat niște bani și mi-am notat numărul tatălui, promițând că voi suna.
Ajuns la birou, n-am putut să-mi scot din minte cei patru frați. La ședința de după-amiază, le-am povestit colegilor mei întâmplarea. Spre surprinderea mea, reacția a fost imediată și entuziastă.
"Hai să facem ceva pentru ei," a propus Diana de la contabilitate. "Putem strânge niște bani lunar, când luăm salariile."
"Și haine," a adăugat Alex. "Copiii mei au crescut, am acasă lucruri în stare foarte bună."
Așa a început totul. Am vorbit cu tatăl copiilor, care inițial a fost reticent – mândria nu-l lăsa să accepte ajutor. Dar când i-am explicat că nu e vorba de milă, ci de o mână de ajutor temporară, a cedat.
În fiecare lună, de un an încoace, strângem bani la birou și cumpărăm alimente, haine și rechizite pentru familia lui Mihăiță. I-am ajutat să găsească un apartament mai ieftin și mai aproape de școala copiilor. Diana l-a pus în legătură cu un ONG care oferă after-school gratuit, astfel încât copiii să aibă unde să-și facă temele în siguranță.
Mihăiță continuă să spele parbrize în weekend, deși i-am spus că nu mai e nevoie. "Vreau să contribui și eu," mi-a explicat. "Și să pun deoparte pentru facultate. Vreau să studiez inginerie."
Ieri am trecut din nou pe la semaforul lor. Mihăiță m-a recunoscut imediat și a alergat spre mașina mea. De data asta nu avea gălețica cu el, ci un carnet cu note.
"Am luat 10 la matematică!" mi-a strigat bucuros, arătându-mi carnetul prin geamul deschis. "Și Ana a câștigat concursul de biologie la școală!"
Semaforul s-a schimbat repede, prea repede pentru a-i spune cât de mândru sunt de el. Dar zâmbetul de pe fața lui îmi spunea că știe.
Dacă treceți prin intersecția Bulevardului Unirii cu Nerva Tracan și vedeți un băiat slăbuț care spală parbrize, acela e Mihăiță. Dați-i șansa să vă spună povestea lui. Și poate, ca și noi, veți descoperi că uneori cele mai simple gesturi pot face diferența în viața cuiva.
Iar dacă aveți copii, poate le veți povesti despre Mihăiță și frații lui, despre curajul și determinarea unor copii care nu s-au lăsat învinși de greutățile vieții. Pentru că, în ultimul an, am învățat că cei mai buni profesori pentru copiii noștri sunt adesea alți copii, care cu demnitate și speranță își croiesc drum prin viață, în ciuda tuturor obstacolelor. Fiecare semafor are o poveste. Iar uneori, merită să oprim și să ascultăm."
În poză, Mihăiță pare că ține în mână un băț telescopic și un cap de racletă cu burete în capăt pentru ștergerea parbrizelor, dar puțini au sesizat că aceste obiecte sunt ușor diforme, cum se întâmplă adesea la imaginile generate de inteligența artificială.
Pe bluza pe care o poartă Mihăiță, nu se poate citi ce scrie, dar se văd literele B, N și A. În spatele lui există un semn de circulație, dar acesta nu există în realitate în legislația auto, nefiind un semn întâlnit pe străzile din România. Aceste indicii au scos la iveală faptul că imaginea și povestea au fost create cu ajutorul inteligenței artificiale.
După ce postarea a devenit virală, oficiali din SRI au reacționat spunând că au început deja să facă verificări legate de acest gen de postări în mediul online. Exact așa cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale care au fost anulate anul trecut, un astfel de cont care postează o poveste ce pare reală s-ar putea transforma din nou într-o postare de campanie pentru unul dintre candidați.
