Antena Căutare

Raport OMS. Ce UCIDE 7 milioane de oameni în fiecare an

Expunerea la aer poluat ucide aproximativ 7 milioane de oameni în fiecare an, potrivit unui raport publicat, miercuri, de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Expunerea la aer poluat ucide aproximativ 7 milioane de oameni în fiecare an, potrivit unui raport publicat, miercuri, de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

Potrivit acestui raport, care reflectă estimări realizate de experți ai organizației, poluarea aerului din exteriorul clădirilor (ambientală) a cauzat 4,2 milioane de decese în anul 2016, în timp ce poluarea aerului din gospodării, provocată de prepararea alimentelor cu ajutorul unor tehnologii şi carburanţi poluanţi, a cauzat aproximativ 2,8 milioane de decese în aceeaşi perioadă.

Aceste cifre corespund numărului de decese anunțat de un studiu precedent, care a fost publicat în urmă cu doi ani.

În multe regiuni ale lumii, nivelurile de poluare a aerului rămân periculos de ridicate, potrivit noului studio întocmit de experţii OMS. Noile date arată că 90% dintre oameni respiră un aer ce conţine concentraţii ridicate de agenţi poluanţi.

Peste 90% din totalul deceselor provocate de poluarea aerului se produc în ţările cu venituri mici şi medii, în principal cele din Asia şi Africa, urmate de ţările cu venituri mici şi medii din regiunea aflată în estul Mării Mediterane, Europa şi cele două Americi.

Articolul continuă după reclamă

„Poluarea aerului ne ameninţă pe toţi, însă persoanele cele mai sărace şi cele mai marginalizate se confruntă cu partea cea mai grea a acestei poveri", a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

„Este inacceptabil ca peste 3 miliarde de oameni - cei mai mulţi dintre ei fiind femei şi copii - să respire în continuare fum mortal în fiecare zi prin folosirea unor sobe şi carburanţi poluanţi în casele lor. Dacă nu vom lua măsuri urgente în privinţa poluării aerului, nu ne vom apropia niciodată de îndeplinirea obiectivului ce vizează o dezvoltare sustenabilă", a adăugat el.

Potrivit OMS, poluarea aerului este un factor de risc critic pentru bolile netransmisibile, cauzând, conform estimărilor, aproape un sfert (24%) din totalul deceselor la adulţi provocate de boli cardiace, 25% din totalul deceselor provocate de accidente vasculare cerebrale, 43% din totalul deceselor cauzate de bronhopneumopatii obstructive cronice şi 29% din totalul deceselor provocate de cancer pulmonar.

Șoferul teribilist care a rămas blocat cu mașina pe plajă, în Vama Veche, a fost identificat! Polițiștii l-au amendat cu... Legea pensionării se schimbă, vârsta la care te poți pensiona crește. Află cine se mai pensionează în acest an...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate Loto, 5 noiembrie 2026. Report cumulat la Noroc de peste 1,91 milioane de lei. Ce report se înregistrează la Loto 6/49
Rezultate Loto, 5 noiembrie 2026. Report cumulat la Noroc de peste 1,91 milioane de lei. Ce report se înregistrează...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce nu ai voie să faci de Sfântul Mihail și Gavril! Tradițiile și obiceiurile respectate de români pe 8 noiembrie
Ce nu ai voie să faci de Sfântul Mihail și Gavril! Tradițiile și obiceiurile respectate de români pe 8 noiembrie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x