Antena Căutare

Prăpăd în buzunare! Trei dintre alimentele cele mai consumate de români, mai scumpe de la 1 februarie

Reducerea TVA la alimente, respectiv prețuri mai mici pentru români, intră deja la capitolul istorie. Conservele de fructe sau legume, berea, apa, peştele sau vinul s-ar putea scumpi de la finalul acestei luni cu până la 30%.

Reducerea TVA la alimente, respectiv prețuri mai mici pentru români, intră deja la capitolul istorie. Conservele de fructe sau legume, berea, apa, peştele sau vinul s-ar putea scumpi de la finalul acestei luni cu până la 30%, notează Digi24.

Potrivit spuselor producătorilor români, de vină pentru aceste scumpiri ar fi o suprataxă pentru fiecare kilogram de ambalaj care nu este reciclat.

Până în toamna anului trecut, reciclarea borcanelor, a conservelor sau a sticlelor de plastic aruncate la gunoi cădea în sarcina unor aşa numite organizaţii de transfer de responsabilitate. Acestea preluau de la companiile care produc şi importă bunuri ambalate colectarea şi reciclarea deşeurilor de ambalaje. Producătorii plăteau pentru acest serviciu, în medie, 65 de bani pe kilogram sau 65 de lei pe tonă.

Administraţia Fondului pentru Mediu a descoperit însă nereguli, iar aceste organizaţii au primit amenzi de 19 milioane de euro, pentru că au raportat cantităţi de deşeuri colectate şi reciclate mai mari decât în realitate. După primirea amenzilor, organizatiile au notitifcat autorităţile de mediu că renunţă la contracte.

Articolul continuă după reclamă

De exemplu, la un borcan de amestec de legume de aproape jumătate de kilogram, care se vinde în magazine cu 3,5 lei, producătorul va trebui să plătească un leu suprataxă, deşi nu câştigă atâta în urma vânzării lui.

În aceste condiţii, există două variante: fie producătorii îşi asumă pierderi uriaşe, fie transferă acest cost consumatorului, majorând preţul cu 30%. Şeful de la Agricultură cere Ministerului Mediului să găsească o soluţie.

„Pe lunile noiembrie şi decembrie nu au reciclat deşi aveau contracte cu beneficiarii, cu producătorii, cu cei care puneau în piaţă produse agroalimentare ambalate. Şi în mod automat se aplică acea prevedere legală de suprataxă de 2 lei pe kilogramul de ambalaj”, a declarat președintele Federației Pro Agro Emil Dumitru, citat de digi24.ro.

ATENȚIE! România ÎNGHEAȚĂ! Cod galben de ger până la începutul săptămânii viitoare... A murit Maria Cociorvan, bătrâna acuzată de DNA că ar fi dat mită găini și „ouă negre”!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
(P) Circuit cu autocarul sau cu avionul? Cum alegi varianta potrivită pentru următoarea vacanță
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
11 supe sănătoase pentru zilele în care vrei să mănânci ceva ușor, dar și să-ți ții greutatea sub control
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:
Au plătit aproape 4.000 de euro pentru o croazieră pe Dunăre și au ajuns să facă excursii cu autocarul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară
Mușcatele, la iernat: ce să faci acum ca să ai flori impresionante la primăvară Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa
Momentul în care o mașină dispare de pe șosea. Șoferul a văzut prea târziu autoturismul oprit în fața sa Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x