Scandal și acuzații de discriminare la Universitatea București! Două studente de religie musulmană, care au venit cu capul acoperit, au fost date afară de la curs.
Fetele provin din familii de refugiați din Siria și susțin că profesorul le-a spus că nu vor trece examenele dacă mai vin cu hijab pe cap.
Scandalul a ajuns acum la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
„M-am trezit pe cap, ieri, la unul din cursurile mele, cu o purtătoare de acoperământ islamic. Nu o burka, aceea care ascunde complet capul, inclusiv faţa, ci mai degrabă ceva care semăna cu ceea ce numim în mod obişnuit hijab sau al-amira (pentru diferenţele dintre aceste forme de exprimare vestimentară a identităţii religioase islamice. La o întrebare vădit benignă, zic eu, adresată în afara orelor de curs (de fapt, după ele) legată de eventualitatea ca persoana în cauză să ia în calcul, măcar ca simplă ipoteză de lucru, rugămintea mea de a se gândi dacă, totuşi, chiar e cazul să-şi afişeze în chip atât de ostentativ credinţa, am primit, în loc de răspuns, un şir de zbierăte. Cu puţinele cuvinte pe care le ştie în limba română, persoana în cauză – relativ recent ajunsă în România, pe cât am înţeles, ca refugiat sau azilant – mi-a transmis, printre alte răcnete: „Eu am drepturi!”. Perfect adevărat. Are drepturi, desigur, ca orice alt azilant sau refugiat; ştiu şi eu asta. Doar că drepturi am, la naiba, şi eu, nu numai domnia sa. (...)
Cum statul român este – asta-i realitatea – unul care funcţionează, încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, ca stat secular (aceasta este exact formularea din Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 382), eu unul aş dori, în calitatea mea de cetăţean (cu obligaţii depline, dar – subliniez aceasta – şi cu drepturi depline), ca lucrurile să rămână exact aşa. Mi se pare firesc, prin urmare, ca religia şi simbolurile religioase de orice fel – subliniez, de orice fel – să-şi aibă locul lor, dar NU în instituţiile de stat. Fiindcă, repet, statul român, chiar dacă nu-i secular (sau laic, dacă preferi acest sinonim) în chip atât de tranşant cum e, de exemplu, cel francez, NU e nici vreo teocraţie. Nici ortodoxă, nici catolică, nici reformată, nici israelită. Şi, desigur, nici islamică.
Prin urmare, cred că simbolurile religioase de orice fel NU trebuie afişate sau purtate la vedere, în clădirile în care funcţionează instituţii de stat (cu excepţia acelora care au, din start, un profil care face trimitere directă la religie – cum ar fi liceele confesionale, dacă ele sunt de stat, ca şi facultăţile de stat care pregătesc viitori clerici).
În ceea ce îi priveşte, în mod concret (dar şi, precizez din nou, complet lipsit de orice discriminare – vezi şi paragraful anterior) pe purtătorii de identitate religioasă islamică, veniţi în număr tot mai mare în România, în ultima vreme (nu contează că-s la studii, sau sosiţi aici ca să facă afaceri, sau sunt refugiaţi şi/sau azilanţi, alungaţi din ţările lor de război sau de sărăcie), lucrurile sunt, după mintea mea, extrem de simple: aşa cum eu sunt liber să practic exact ce religie doresc (aşa cum scrie şi-n Constituţie, de altfel), tot aşa şi ei au dreptul să facă exact acelaşi lucru – respectiv să-şi practice religia lor. Fără ostentaţie şi fără să mă deranjeze, însă, în vreun fel, pentru bunul motiv că nici eu nu-i deranjez pe ei cu credinţa mea, indiferent care şi câtă e ea (şi nici nu comit gesturi ostentative cu încărcătură religioasă de vreun fel – nu cred că m-a văzut, de exemplu, cineva, vreodată, purtând pe piept, la vedere, vreo cruce, fie ea mare sau mică). În aceste condiţii, m-ar bucura tare mult să nu mai văd – dacă s-o putea – vreo burka sau vreun hijab atunci când intru la cursuri, pentru simplul motiv că nici eu nu afişez, pe catedră, şiruri-şiruri de icoane, de lumânări şi de cădelniţe în care să fumege tămâie”, scrie profesorul Florin Diaconu pe blogul personal.
