Antena Căutare

Școli închise din cauza vremii în România! Unde nu se fac ore joi și vineri

Școli închise din cauza vremii în România. Unde nu se fac ore joi și vineri și ce anunță autoritățile.

scoli inchise

Școli închise din cauza vremii în România. Unde nu se fac ore joi și vineri și ce anunță autoritățile.

Vremea rea din aceste zile a dus la închiderea mai multor școli din România. Școlile în care nu se vor ține cursuri în următoarele două zile sunt cele din Municipiul Baia Mare și din Maramureș.

Școli închise joi și vineri, 17 și 18 ianuarie 2019

Școlile din Municipiul Baia Mare, dar și grădinițele, liceele și Colegiile Naționale se închid pe 17 și 18 ianuarie, anunță primarul Cătălin Cherecheș, potrivit huff.ro.

Articolul continuă după reclamă

„Motivul suspendării activităților în sistemul școlar și preșcolar băimărean este generat de necesitatea unităților de învățământ în a proceda, de urgență, la deszăpezirea incintelor pe care le administrează, respectiv zonele de acces spre aceste instituții.

În sprijinul unităților de învățământ vor fi puse la dispoziție, de către autoritatea locală, utilaje respectiv personal specializat pentru eficientizarea acțiunii de deszăpezire”, a anunțat edilul, pe rețelele de socializare.

De asemenea, mai multe școli din Maramureș au suspendar cursurile, respectiv Școala Gimnazială ”Dr. Teodor Mihali” Boiu Mare, Școala Gimnazială Vima Mică, structura Aspra și Școala Gimnazială ”Augustin Buzura” Copalnic Mănăștur, structura Preluca Nouă.

Acest exemplu ar putea fi luat de mai multe instituții de învățămând din țară, dacă vremea rea va pune probleme în continuare.

ANM a emis cod portocaliu de viscol până la ora 16.00

Meteorologii de la ANM au emis cod portocaliu de viscol în țară. Zonele în care vântul depășește 125 km/h.

Județul Buzău: zona de munte;

Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăși 110 km/h
Fenomene asociate : zăpadă spulberată

În județul Buzău, avertizarea meteo este în vigoare până la ora 16.00!

Vremea ANM Cod portocaliu, valabil până la 16-01-2019 ora 14:00

In zona : Județul Suceava: zona de munte de peste cota 1800 m;
Județul Neamţ: zona de munte de peste cota 1800 m;

Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăși 125 km/h iar zăpada va fi puternic viscolită.

Cod portocaliu de viscol și ninsori este și în județul Caraş-Severin: zona de munte, unde se vor semnala: ninsoare însemnată cantitativ și depunere semnificativă de strat de zăpadă; intensificări ale vântului cu viteze în medie de 65 - 80 km/h viscolind și troienind zăpada

Vremea. Recent, ANM a mai emis și un cod galben de vreme severă pentru județele Olt, Dolj și Mehedinți, valabil până la ora ora 16:00. Fenomenele semnalate sunt: intensificări temporare ale vântului cu rafale de 55-65 km/h

La munte este risc de avalanșă. Vezi aici lista masivilor cu risc major!

Au băut împreună, a bătut-o și s-a culcat! Dimineață a găsit-o moartă! Femeia cu 14 ani mai mare primea regulat bătai de... Protecția Consumatorului cere înăsprirea amenzilor: ”Companiile înșală în mod repetat clienții”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe internet | VIDEO
Ce a descoperit un șofer de Jeep sub covorașul mașinii, după o ploaie. Imaginile care au atras atenția pe...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Lucruri obișnuite în Franța, dar greu de acceptat pentru români. Ce a descoperit o româncă stabilită acolo | FOTO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x