Antena Căutare

Se afla în timpul liber, dar a mers să dea o mână de ajutor. Angajat al ISU București: "În interiorul clubului erau zeci de telefoane care sunau încontinuu"

"După scoaterea victimelor din club, în interior au rămas haine, genţi, ghete, pe canapele şi pe jos, dar şi zeci de telefoane care sunau întruna", este declarația cutremurătoare a unui tânăr angajat al ISU București, care, deși se afla în timpul liber, a venit la locul tragediei pentru a da o mână de ajutor.

"După scoaterea victimelor din club, în interior au rămas haine, genţi, ghete, pe canapele şi pe jos, dar şi zeci de telefoane care sunau întruna", este declarația cutremurătoare a unui tânăr angajat al ISU București, care, deși se afla în timpul liber, a venit la locul tragediei pentru a da o mână de ajutor.

Unul dintre cei care au participat la acţiunea de salvare a victimelor din clubul Colectiv, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, era liber vineri seară. Tânărul a povestit că în cinci minute după ce s-a dat alarma a ajuns acolo, îmbrăcat în civil, pentru că a fugit de acasă în trening.

Numărul morților a ajuns la 30! LISTA PERSOANELOR DECEDATE PÂNĂ ACUM! DUMNEZEU SĂ-I IERTE!

Pentru că nu avea echipament, nu a putut să intre de la început în club, deşi focul era deja stins, aşa că s-a alăturat colegilor săi care preluau victimele care erau scoase de echipele din interior pentru a vedea dacă mai sunt sau nu în viaţă, iar pe cei care mai aveau puls îi transporta către ambulanţe.

Articolul continuă după reclamă

"Când am ajuns eu, erau peste tot cei cu arsuri mai superficiale, iar la intrarea în club erau zeci de victime inerte, scoase de colegii mei. De acolo trebuia să îi preluăm noi. Cei care au acţionat în interior îi scoteau afară imediat ce îi găseau, fără să ştie dacă mai erau sau nu în viaţă. Erau şase sau şapte echipe înăuntru, de câte două sau trei persoane, şi îi scoteau unul după altul. Când am ajuns eu, în faţa clubului erau scoase şi întinse pe jos cel puţin 20 de victime", a povestit bărbatul.

El a precizat că până să ajungă la intrarea în club, pe drum s-a întâlnit cu colegi de-ai săi care deja cărau în braţe victimele.

"Toţi cei pe care a trebuit să îi verificăm rapid, după ce erau scoşi la intrarea în club, nu mai erau conştienţi. Erau arşi. Am găsit o fată care cred că a avut o bluziţă mai sintetică pe ea şi se topise pe ea, se vedea cum era prinsă de piele, şi mai avea sutienul. Bluza nu a ars, pur şi simplu s-a topit pe ea de la temperatura aia. Un altul era în pielea goală. Mai avea doar chiloţii pe el. Nu ştiu ce s-a întâmplat şi cum ajunsese aşa. Era o imagine de groază. Ca într-un film de groază: care arşi, care dădeau din câte o mână, dar de fapt erau nişte spasme, la nas şi la gură toţi aveau funingine", a spus salvatorul.

El mai povesteşte că, după un timp, nu mai aveau tărgi cu care să transporte răniţii către ambulanţe.

"La un moment dat am rămas fără targă şi am fugit din ambulanţă în ambulanţă şi abia am găsit una. Iar după ce am cărat victima cu targa am constatat că nu mai erau ambulanţe goale, nu aveam unde să îl băgăm. Deschideam uşa şi nici nu apucam să întrebăm că ni se spunea: nu mai avem loc. L-am lăsat acolo cu un băiat (salvator - n.r.). L-am întrebat dacă a făcut cursul de prim-ajutor şi i-am zis să stea pe el (să-l resusciteze - n.r.) şi am plecat înapoi. I-a făcut masaj cardiac până a venit ambulanţa. Nu mai ştiu când a venit să îl ia, dar ştiu că trăia. Era clar în stare gravă, dar se vedea că trăieşte. Mai ridica câte o mână. Pe cei care îi vedeam că nu mişcă şi nu mai au puls, îi dădea într-o parte", a spus bărbatul.

Acesta a povestit că la un moment dat au ajuns şi jandarmii şi au început şi ei să îi preia pe cei grav răniţi.

"Noi nu mai făceam faţă. Eram puţini care puteam să preluăm dintre ei. Din momentul în care au venit şi jandarmii, în 10 minute am terminat trierea. Cum îl scotea pe câte unul, veneau cinci - şase inşi cu boxpaletul şi îl luau", a mai spus el.

Pe lângă lipsa tărgilor, o altă problemă a fost faptul că zona era greu accesibilă şi maşinile de intervenţie ajungeau cu greu la victime.


"Dar lucrurile s-au aranjat uşor-uşor. Medicii când veneau, luau pacientul şi plecau. Nu mai stăteau. Se mai uitau eventual câte puţin şi la alte victime, dar nu mai aveau timp. Cum vedeau o targă în maşină, închideau uşile şi plecau",
a mai spus salvatorul.

Acesta a povestit că a intrat în interior foarte târziu, când a primit echipamentul, pentru a se asigura că echipelor de salvatori care au scos răniţii nu le-a scăpat nicio persoană.

"Era un fum dens, un miros greu. Am încercat să intru şi fără mască, dar nu am putut să stau nici măcar un minut şi eram aproape de intrare. De la buretele acela era un fum negru, negru şi dens. Nu aveai nicio şansă să rezişti fără mască. Am intrat ulterior să verific dacă nu a mai rămas cineva după bar, într-o încăpere mică din spatele barului, un fel de depozit al lor. Ne-am uitat sub scenă, ne-am uitat peste tot. Prin club erau geci, telefoane. Pe o boxă de acolo erau o grămadă de telefoane şi sunau întruna. Sunau rudele. Am văzut pe unul că suna 'Naşa'. Pe toate canapelele erau genţi, haine, pe jos erau o gramadă de alte lucruri", a povestit bărbatul.

Simona Halep este alături de victimele incendiului: "Voi ţine doliu pentru ei. Voi încerca să donez sânge şi să duc... Trebuie să te implici! Dă SMS, sună sau donează! Află cum !...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
MADRIGAL PENTRU SPITALE continuă la Colțea: un concert care se difuzează live în AntenaPLAY
MADRIGAL PENTRU SPITALE continuă la Colțea: un concert care se difuzează live în AntenaPLAY
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Cum funcționează un zdrobitor de struguri de la Meșterești și ce avantaje oferă?
(P) Cum funcționează un zdrobitor de struguri de la Meșterești și ce avantaje oferă?
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x