Antena Căutare

Secţia de Pneumologie a Spitalului Judeţean Suceava, închisă pentru dezinfectare, după ce un pacient internat acolo a fost confirmat cu coronavirus / Ceilalţi pacienţi şi cadrele medicale, testaţi

Secţia de Pneumologie din cadrul Spitalului Judeţean Suceava a fost închisă pentru dezinfectare, după ce un pacient de 37 de ani, confirmat între timp cu coronavirus, a fost internat aici. Ceilalţi pacienţi cu care el a intrat în contact au fost izolaţi şi testaţi, la fel şi cadrele medicale.

Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Mircea Macovei, a declarat pentru News.ro că Secţia de Pneumologie a fost eliberată pentru a fi dezinfectată, după ce un pacient a fost confirmat cu coronavirus.

Medicul Mircea Macovei a precizat că toţi pacienţii cu care bărbatul a intrat în contact au fost izolaţi şi testaţi, la fel procedându-se şi în cazul angajaţilor secţiei respective.

"Nu ştim când vor fi gata testele, acestea sunt făcute la Spitalul de Boli Infecţioase de la Iaşi”, a spus medicul sucevean, care nu a putut preciza nici câte persoane din spital ar fi vizate.

Bărbatul confirmat cu coronavirus a fost transferat marţi seară la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce a fost internat pe 13 martie în Secţia de Pneumologie din cadrul Spitalului Judeţean Suceava.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit conducerii spitalului sucevean, bărbatul nu a avut contacţi pozitivi la coronavirus şi nici nu a călătorit în străinătate.

Managerul Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat pentru Monitorul de Suceava că, după ce va fi dezinfectată, Secţia de Pneumologie va fi destinată pacienţilor cu coronavirus.

Pacientul respectiv, în vârstă de 37 de ani, este al cincilea caz confirmat cu coronavirus din judeţul Suceava

Sursa : news.ro

Bărbat cercetat după ce nu a respectat măsura izolării la domiciliu şi a circulat cu transportul în comun pe linia 104 d... Bărbat suspectat de coronavirus, descoperit într-un autobuz din București! A început să tușească și spune că are amețeli...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce e bine să îți iei copilul cu tine la magazin. Abilitatea pe care o poate dezvolta fără să îți dai seama, conform experților
De ce e bine să îți iei copilul cu tine la magazin. Abilitatea pe care o poate dezvolta fără să îți dai...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Criză fără precedent în ultimii 16 ani. Peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie, iar copiii sunt cei mai afectați
Criză fără precedent în ultimii 16 ani. Peste un miliard de oameni trăiesc în sărăcie, iar copiii sunt cei...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x