Antena Căutare

Sfânta Maria Mică. Data când pică în calendarul ortodox/catolic

Sfânta Maria Mică 2018. Data când pică în calendarul ortodox/catolic. Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică este sărbătorită sâmbătă, 8 septembrie, la aceeași dată, în calendar ortodox 2018 și în calendar catolic 2018

Nașterea Maicii Domnului | crestin-ortodox.ro

Pe 8 septembrie, biserica creștin ortodoxă sărbătorește Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor și ca Sfânta Maria Mică. Această Ssântă zi reprezintă prima sărbătoare din cadrul noului an bisericesc care a început pe 1 septembrie. Nașterea Sfintei Fecioare a fost o minune pentru părinții săi, Ioachim și Ana, care s-au rugat ani în șir la bunul Dumnezeu să aibă copii.

Când sărbătorim Nașterea Maicii Domnului

În calendarul creștin ortodox, Sfânta Maria Mică se sărbătorește pe 8 septembrie la fel ca și în calendarul catolic. Mai mult decât atât, în calendarul catolic întalnim sărbătoarea Sfântul Nume al Mariei. Aceasta se sărbătorește pe 12 septembrie. Sărbătoare Nașterii Maicii Domnului apare și la iacobiții sirieni, dar și la copții egipteni chiar dacă aceștia sunt separați de Biserica ortodoxă după cel de-al patrulea Sinod ecumenic.

Această sărbătoare era deja în uz pentru ei, având în vedere că aceștia nu au împrumutat mai nimic de la ortodocși. Sărbătoare exista la ei înainte de această despărțire. În Apus, această sfântă sărbătoare este adoptată în timpul papei Serghei. Scrierile istorice indică faptul că în secolul al VI-lea, Sf. Roman Melodul a pus bazele Condacului și Icosului acestui praznic. Mai mult decât atât, Sf. Ioan Damaschin a compus Canonul care se cântă la slujba Utreniei.

Articolul continuă după reclamă

Despre sfânta sărbătoare

Sfânta Fecioară Maria este cea mai iubită divinitate feminină a Panteonului românesc, fiind îndrăgită de către toți creștinii. Astăzi multe fete se roagă la ea pentru a se căsători în timp ce femeile se roagă pentru naștere de prunci și ușurare la naștere. Sfânta Fecioară are trăsăturile Născătoarei, fiind invocată de credincioși în momente de cumpănă. Unele tradiții o identifică pe ea cu astrul nopții, luna sau chiar cu Pământul și se spune că ea se roagă la Dumnezeu să nu se prăpădească lumea.

În învățătura ortodoxă, toți creștinii o cunosc ca fiind pururea-fecioară. Acest termen apare pentru prima dată la Sfântul Ignatie pentru ca mai apoi să fie preluat de întreaga tradiție patristică. Termenul desemnează că Sfânta Fecioară l-a zămislit pe Hristos fără prihană, fără intervenția omului și doar prin puterea Duhului Sfânt. Fecioara Maria este cunoscută și ca Născătoare de Dumnezeu. Acest titlu a fost adoptat în cadul celui de-al III-lea Sinod ecumenic. De asemenea, Sfânta Maria e cunoscută ca fiind cea plină de har.

În Vechiul Testament se vorbește despre preaslăvirea Maicii Domnului, fiind identificată ca mijlocitoare între Dumnezeu și oameni, ca o scară între cer și pământ. În tradiția patristică, Fecioara Maria este comparată cu Eva, ea reprezentând chipul unei noi umanități. Maica Domnului are atributul de rugătoare, acest lucru izvorând din solidaritatea ei cu Biserica și cu toți creștinii înfiați ei prin Hristos. În fața lui Dumnezeu ne înfiinâăm cu toții în solidaritate și comunicare, prin intermediul rugăciunilor noastre și ale sfinților.

Maica Domnului este cea care mijloce pentru noi, păcătoșii în fața lui Dumnezeu. De aceea, noi trebuie să ne rugăm la ea și să cerem îndurare, preaslăvind-o pentru bunătatea și milostenia ei.

Sursă foto: realitatea.net, cuvantul-ortodox.ro

Sfânta Maria Mică 8 septembrie 2018. Tradiții obiceiuri superstiții în România... AN ȘCOLAR 2018 - 2019. Ce se va întâmpla cu programul Lapte și corn...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x