Antena Căutare

Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov), tradiții și obiceiuri. Ce trebuie neapărat să faci azi ca să îți meargă bine tot anul

Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului, este sărbătorit în fiecare an pe 27 octombrie. Descoperă ce trebuie să faci în această zi ca să îți meargă bine tot anul.

Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov) este ocrotitorul Bucureștiului și este prăznuit pe 27 octombrie în fiecare an | hepta

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) este sfântul ocrotitor al cetății Bucureștilor, canonizat în anul 1955 de către Biserica Ortodoxă Română. Surse importante menționează că Sfântul Dimitrie s-a născut în timpul împăraților româno-bulgari Petru și Asan, în satul Basarabovo din Bulgaria. În fiecare an, numeroși creștini din București și din țară merg în pelerinaj la moaștele acestuia, care sunt păstrare la Catedrala patriarhală din Capitală. Descoperă în rândurile de mai jos ce tradiții și obiceiuri există și ce trebuie să faci ca să îți meargă bine tot anul.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, sărbătorit pe 27 octombrie

Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului, este sărbătorit în fiecare an pe 27 octombrie. Cei care doresc să aibă parte de noroc, sănătate, bucurii și mult bine trebuie să respecte câteva tradiții și obiceiuri.

Una dintre tradiții presupune ca pe masă să fie așezată icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou, chiar dacă în familia respectivă nu există o persoană care poartă numele acestui sfânt. Se spune că acei credincioși care fac asta vor avea parte de sănătate, armonie și spor în casă pentru tot anul.

Articolul continuă după reclamă

Citește și: Cea mai puternică rugăciunea pentru ajutor imediat face adevărate minuni! O rostești și vezi rapid efectele

Tot pe 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului, creștinii continuă să meargă la cimitir cu pachete de pomană sfințite înainte la biserică, pe care le oferă la mormântul celor decedați din familie. Un alt obicei spune că se aprind câte zece lumânări la mormintele celor care au trecut la cele veșnice fără să fi avut lumânare. Mormintele sunt împodobite cu flori de toamnă și, cine nu poate face cele de mai sus, se roagă pentru sufletele celor adormiți.

Tot la tradiții și obiceiuri de Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov) este și credința potrivit căreia cei care au un necaz trebuie să îl mărturisească Cuviosului Dimitrie, căci în această zi de sărbătiare rugăciunile sunt ascultate de Dumnezeu prin intermediul Cuviosului.

Citește și: Rugăciune rapidă ca să scapi de necazurile din viața ta! Ce trebuie să rostești ca să scapi de probleme

Tot ca să îți meargă bine tot anul se spune că trebuie să oferi pachete de pomană celor singuri, precum bătrânii rămași singuri pe lume, oamenii străzilor sau bolnavilor sau bătrânilor de la azil.

Despre Sfântul Dumitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștiului, se spune că a învins ciuma și holera și, tocmai de aceea, mulți se roagă la el în timp de molimă, pandemie, boală, necaj și momente de cumpănă.

(P) Cum să arăți că vrei un job fără a părea disperat... Ce sancțiuni a primit șoferul care i-a sfidat pe polițiști după ce a încălcat mai multe reguli de circulație...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în joc
Rezultate LOTO - Duminică, 1 noiembrie 2026: 1,97 milioane de lei la Loto 6/49 și 1,67 milioane de lei la Noroc în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul simplu care ajută la eliminarea mirosurilor neplăcute
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x