Antena Căutare

Starea învățământului în România: 3 proiecte care sprijină educația copiilor defavorizați

Cheltuielile publice pentru educație în România sunt scăzute în comparație cu cele de la nivelul Uniunii Europene, în timp ce nevoile de investiții ale sectorului sunt ridicate, afirmă Comisia Europeană, în Monitorul Educaţiei şi Formării pe 2019, document care analizează modul în care evoluează educaţia şi formarea în blocul comunitar.

Cheltuielile publice pentru educație în România sunt scăzute în comparație cu cele de la nivelul Uniunii Europene, în timp ce nevoile de investiții ale sectorului sunt ridicate, afirmă Comisia Europeană, în Monitorul Educaţiei şi Formării pe 2019, document care analizează modul în care evoluează educaţia şi formarea în blocul comunitar.

România a prezentat idei concrete pentru o reformă majoră a sistemului de educaţie şi formare, însă este necesar să se ia măsuri clare pentru punerea în aplicare a reformei. Documentul mai atrage atenţia că orice reformă majoră ar putea să necesite finanţare suplimentară în vederea consolidării mecanismelor de asigurare a echităţii şi a eficienţei.

România a înregistrat, în ultimii ani, rate foarte mari ale abandonului școlar. În 2010 a fost atins cel mai ridicat procent - 19,3%. Însă, în 2018, a fost înregistrat cel mai mic procent al abandonului școlar, de 16,4%.

Cauzele părăsirii timpurii sunt multiple și diverse. Printre acestea se numără lipsa accesibilității, în general, și a adaptării rezonabile în învățământ, lipsa tehnologiilor de acces și a tehnologiilor și dispozitivelor asistive în procesul de învățământ, insuficiența serviciilor de sprijin oferite, precum și lipsa transportului adaptat, precizează Ministerul Educației Naționale.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit fundației United Way, în România, doar o treime dintre copiii defavorizați termină școala generală. Din cauza problemelor financiare ale părinților, educația copiilor nu mai reprezintă o prioritate. Fără oportunități reale și acces continuu la educație, mulți dintre acești copii riscă să ajungă, la rândul lor, adulți în dificultate, care nu-și vor putea susține familia.

În România, mai multe organizații neguvernamentale au implementat programe educaționale care să sprijine tinerii în perioada școlii.

1. „Educația - Centrul Schimbării în Comunitate“ - United Way

Principalul obiectiv al acestui program, cu o durată de cinci ani, este înființarea și susținerea a 12 centre comunitare. „Educația - Centrul Schimbării în Comunitate“ dezvoltă un model integrat de intervenție, menit să genereze o schimbare de durată în comunitate. Scopul programului este să reducă rata de abandon școlar, prin îmbunătățirea relației din cercul comunitate-școală-familie, care îl are pe copil în centru. În cele 12 centre comunitare, 3.500 de copii, 2.800 de părinți și 700 de profesori vor fi implicați în peste 1.700 de activități educative.

2. „Școală după Școală“ - Salvați Copiii

Programul „Școală după Școală“ are ca scop prevenirea abandonului școlar pentru copiii din grupuri vulnerabile. Prin program, copiii sunt sprijiniți la realizarea temelor de cadre didactice specializate, beneficiază de pregătire suplimentară la materiile la care întâmpină dificultăți și sunt încurajați să participe la activități de timp liber care urmăresc dezvoltarea abilităților de viață independentă.

De asemenea, părinții beneficiază de consiliere și servicii sociale, juridice și sprijin material, în funcție de nevoile identificate. 95% dintre cei peste 24.992 de copii beneficiari ai programului „Școala după Școală“ au înregistrat progrese școlare față de situația anterioară participării la program.

3. „Clubul de Educație Alternativă“ - Policy Center for Roma and Minorities

„Clubul de Educaƫie Alternativă“ este un program derulat de Fundația Policy Center for Roma and Minorities care susține peste 100 de copii din cartierul Ferentari din București în lupta lor cu marginalizarea, sărăcia și deznădejdea, oferindu-le o alternativă de dezvoltare prin educație, artă și sport.

„Clubul de Educație Alternativă“ are printre obiective crearea unui spațiu sigur, creativ și provocator pentru copiii din Ferentari, în incinta școlii, dezvoltarea unor abordări inovative axate pe îmbunătățirea performanțelor școlare și pe formarea abilităților cognitive, artistice și creative, promovarea ideii de cetățenie activă și respect între copiii de etnie romă și ceilalți implicați în proiect.

Reducerea părăsirii timpurii a școlii este esențială pentru atingerea mai multor obiective europene și naționale cheie. Este important să fie luate în considerare obiectivele identificate de strategia Europa 2020: creștere inteligentă, prin îmbunătățirea nivelurilor de educație și formare și creștere incluzivă, prin sublinierea abandonului ca factor de risc major pentru șomaj, sărăcie și excluziune socială, subliniază Ministerul Educației Naționale.

Sursă foto: Yuganov Konstantin/ Shutterstock

Trei dintre drepturile de securitate socială de care beneficiază familiile din România... Scrisoarea deschisă a răniților din clubul Colectiv către autorități: ”Solicităm sprijin pe viață!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea dorințelor
Ce să faci în seara de 30 octombrie, înainte de Halloween. Superstiții despre noroc, bani și împlinirea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x