Antena Căutare

Subvenții de 1.500 de lei, lunar, pentru o categorie de români. Primii bani se dau în decembrie, înainte de Crăciun

Statul oferă bani în plus pentru o categorie de români, odată cu majorările de pensii și cu creșterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2019.

Statul oferă bani în plus pentru o categorie de români, odată cu majorările de pensii și cu creșterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2019.

Executivul a adoptat o hotărâre prin care subvențiile acordate veteranilor de război și văduvelor acestora pentru plata energiei electrice și termice vor fi majorate, suma urmând a ajunge la 400 de lei. Banii vor fi distribuiți chiar în luna decembrie, conform premierului Viorica Dăncilă, scrie legestart.ro.

Totodată, premierul a anunţat că autorităţile locale vor primi bani pentru centrele în care sunt cazaţi copii aflaţi în sistemul de protecţie specială, dar şi persoane cu dizabilităţi. La începutul ședinței de guvern s-a precizat că se vor aloca toate fondurile necesare pentru serviciile sociale destinate categoriilor vulnerabile şi sprijinirea autorităţilor locale.

“Ca în fiecare an, veteranii de război şi văduvele veteranilor vor primi un ajutor pentru acoperirea unor cheltuieli cu energia termică şi energia electrică. Am luat decizia să majorăm acest ajutor astfel încât să ajungă la 400 de lei. Banii vor fi distribuiți odată cu pensia din luna decembrie”, a mai precizat prim-ministrul.

Cabinetul Dăncilă a aprobat, în ședinţa de Guvern de la Alba Iulia, din 29 noiembrie 2018, Ordonanţa de urgenţă ce prevede indemnizaţii majorate pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război.

Invalizii de război vor primi următoarele sume de bani:

- 1500 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate;

- 1000 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate;

- 900 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate;

Veteranilor de război li se va acorda suma de 600 de lei lunar, în timp ce văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit, vor primi 600 de lei lunar.

Măsura intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2019.

Ce trebuie să facă românii din Italia care dețin mașini înmatriculate în România ca să nu mai ia amenzi usturătoare... Femeia care şi-a abandonat cei doi copii la poarta spitalului din Alexandria îşi vrea băieţii înapoi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x