Recent, un medic rezident din București i-a adresat președintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care vorbește despre drama cu care se confruntă tinerii ce vor să devină doctori. Cuvintele medicului rezident sunt mai mult decât copleșitoare.
„Buna ziua, Domnule Presedinte.
Abia am iesit din garda. In ultimele 48 de ore am dormit 5 ore si acesta e un caz fericit. Unii din colegii mei vor apuca sa doarma abia maine, dupa ce vor fi terminat cu externarile si internarile de astazi. Dupa ce cativa, destui, pacienti nemultumiti le vor fi vorbit urat, ca unor functionari publici care trebuie blamati pentru cum merge sistemul de sanatate. Dupa ce vor fi luat o cafea si un corn ca sa aiba energie sa se ratoiasca la alti colegi pentru a-i intimida si a obtine un loc la calculator, la care sa isi faca treaba cu imprimarea actelor de care au nevoie pacientii: externari, scrisori medicale, retete. referate s.a.m.d. Dupa ce vor fi sunat sau vor fi raspuns, cand reusesc sa aiba un minut liber, la apelurile sotiei/sotului ca sa vada ce mai fac cei de acasa.
Unii dintre colegii mei iau “spaga” ca sa poata lua un taxi spre casa cand, la ora 8 pm, isi termina munca la spital. Este condamnabil, stiu. Tine chiar de codul penal, nu? Ca sa aiba cu ce cumpara rechizite scolare copiilor. Am o colega insarcinata care refuza sa intre in concediu pre-natal desi e peste puterile ei sa munceasca doar pentru ca salariul, deja infirm, ar deveni jignitor de insuficient.
Eu sunt un caz fericit. De la o luna la alta nu raman cu bani dar imi permit sa imi platesc chiria, mancarea, abonamentul de metrou. E adevarat, sunt un caz fericit si pentru ca dupa-amiaza muncesc intr-o clinica privata, unde consiliez pacientii in legatura cu stilul de viata sanatos, numarul de calorii si altele asemenea. Dar tot nu am bani sa imi cumpar un alt tensiometru, pentru ca cel vechi mi-a fost furat de pe sectie cand aveam stagiul de Pneumologie la Institutul “Marius Nasta”.
Am ajuns sa nu mai rezist insa, fizic si psihic.
Imi doresc sa fac medicina. Sunt 9 ani de cand am inceput sa o studiez, in ciuda tuturor betelor care mi se pun in roate. Eu si colegii mei, cei care inca nu am plecat in strainatate sa practicam aceasta profesie, clacam. Ne sufocam sub presiunea sociala, aceea care blameaza medicii pana si pentru faptul ca exista. Ne dramuim banii ca sa ne ajunga pana la urmatoarea zi de salariu dar ce sa vedeti? Se termina tot timpul la mai putin de 2 saptamani dupa ce i-am primit.
Unii dintre noi au noroc sa se poata imprumuta de la parinti/frati/surori/prieteni. Ne este jena si rusine sa facem asta, cu imprumutul. Dar e singura varianta sanatoasa la a lua spaga (nu din dorinta de a avea cat mai mult ci din nevoia de a iti cumpara un sandwich in timpul garzii…stiu, poate va vine greu sa credeti…).
Veniturile noastre sunt inacceptabil de mici. Avem o bursa trantita pe card in fiecare luna, care nu este venit impozabil. De ce aduc asta in discutie? Pentru ca am fost la banci, de 3 luni de zile merg la banci pentru a obtine un credit pentru o locuinta. Venitul meu net este sub 1500 lei. Contractul meu de munca este pe perioada determinata de 5 ani. Bursa nici macar nu figureaza in adeverinta mea de salariu sau pe fluturas, imi este greu sa inteleg prin ce mecanism o primim si de ce se face aceasta groaznica spalare de ochi care a vrut sa fie o crestere de salariu.
Stiti cat costa un stetoscop nou? Unul cu care sa pot face o auscultatie pulmonara sau cardiaca decenta? Cam cat bursa noastra lunara...
In spitale ne schimbam in toaletele destinate pentru uzul pacientilor. In majoritatea spitatelor in care ne facem stagiile nu avem vestiare si nu avem suficiente calculatoare astfel incat sa nu fie nevoie sa ne “batem” pe ele cand facem externari/internari sau cand verificam analizele pacientilor, pentru a le putea administra cat mai repede si mai bine tratamentul adecvat.
Medicii rezidenti sunt o molima pentru Romania, am impresia.
Sunt mizeria de sub pres, oamenii de care toata lumea incearca sa uite ca exista. Parintii nostri, cei care ne-au felicitat la inceput si s-au bucurat cand am ales sa studiem medicina, ne blameaza ca la varsta noastra (28, 30, 35) nu avem casa, copii, familie si nici nu ne pregatim inca sa o facem, cei mai multi dintre noi.
Parintii nostri stiu ca nu avem cu ce. Dar le este greu sa se abtina, asa cum pacientilor le vine greu sa se abtina sa nu ne reproseze ca ne miscam prea incet, ca asteapta mult dupa externari, ca ei nu vor sa fie vazuti de un rezident care nu are un halat calcat pe el ci de un medic specialist.
Stiu ca exista si altfel de medici rezidenti. Cu parinti cu bani, care ii intretin, care le ofera casa si masina si vacante si inclusiv posturi in spitalele de stat cand isi termina pregatirea in rezidentiat.
Dar mai existam si noi, ceilalti, cu zile in care un covrig de un leu e prea mult. Si va rog, dar va rog chiar sa cereti un raport pentru a va convinge si Dvs: majoritatea suntem asa, in tara sau in Bucuresti. Mimam. Mintim cand suntem intrebati de prieteni cum mai e cu viata de rezident.
Dupa cativa ani in care te plangi constant ca nu mai poti, ca statul face abstractie de tine, ca guvernantii iti sterg ochii si pretentiile salariale cu o bataie de joc numita bursa, dupa ce auzim de la toata lumea, inclusiv de la fostul presedinte al Romaniei, sa plecam daca nu ne convine situatia, incepem sa mintim. Ca e acceptabil. Ca nu mai traim rusinea si furia pe care le simtim cand ne explicam decizia pentru a ramane in Romania sa ne practicam profesia.
“Ce medicina visezi tu, ma? Medicina gata, e scrisa. Voi nu aveti bani sa mancati dar veniti la spital sa invatati medicina. Pai nu sunteti voi tampiti? Vede-ti-va, ma, de viata voastra. Lasati medicina, ca are cine sa o faca!”
Asa ne spunea un profesor universitar la stagiu.
Am tot rezistat, generatii dupa generatii de studenti, rezidenti, specialisti.
Suntem intr-o situatie ingrata in care numaram lunile, zilele in asteptarea unei schimbari in legatura cu statutul medicului rezident in Romania.
Vreau, vrem sa facem medicina. Vrem sa facem asta in cel mai profesionist si corect mod cu putinta. Vrem sa ne permitem carti, congrese si tensiometre. Vrem sa ne schimbam in costumul de spital la vestiar si sa avem bani sa ne cumparam o supa sau sa platim un taxi spre casa, dupa garda, nu din banii de spaga ci din salariu.
Vrem sa credem ca promisiunle Dvs electorale nu au fost minciuni si ca nu mai dureaza mult pana cand starea de normalitate va ajunge la noi, medicii rezidenti.
Numaram zilele!
Dr. Gabriela Profir”
Gest impresionant în memoria Aurei Ion! Ce au făcut zeci de oameni pentru a o cinsti pe studenta eminentă... Prognoza meteo până pe 1 februarie, pentru fiecare regiune a ţării! La ce să ne aşteptăm în următoarea perioadă...
