Antena Căutare

Vouchere pentru rechizite în anul școlar 2019-2020. În ce condiții se acordă cei 250 de lei

Elevii primesc din toamnă vouchere pentru rechizite școlare în valoare de 250 de lei. Cine le poate primi și în ce condiții

Vouchere pentru rechizite 2019

Elevii primesc din toamnă vouchere pentru rechizite școlare în valoare de 250 de lei. Cine le poate primi și în ce condiții

Proiectul de hotărare de guvern privind voucherele pentru rechizite și echipament sportiv a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătătii.

Programul anunțat de minister se numește "Programul de susținere a educației «Merg la școală», pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal și profesional de stat" și urmează să fie adoptat,

Beneficiarii voucherelor pentru rechizite sunt toți elevii din învățământul general obligatoriu, primar, gimnazial, liceal și profesional de stat, potrivit proiectului de act normativ. Mai exact, elevii vor primi 5 tichete, fiecare în valoare de 50 de lei.

Articolul continuă după reclamă

Dacă proiectul de hotărâre va fi adoptat, tichetele vor fi emise în octombrie-noiembrie 2019 și vor putea fi folosite până pe 12 iunie 2020.

Condiții de acordare a voucherelor pentru rechizite

Pentru ca elevii să primească voucherele pentru rechizite, părinții vor trebui să depună o declarație pe propria răspundere, în prima lună de școală, iar termenul limită pentru depunerea cererii însoțite de documentele justificative prevăzute în cerere este de 15 octombrie 2019.

Tichetul se acordă la cerere unuia dintre părinți/reprezentantului legal al elevului sau, după caz, persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea elevului, pe perioada absenței părinților.

Pentru ca elevii să primească voucherele pentru rechizite, aceștia nu trebuie să aibă absențe la școală.

Citește și: Listă completă rechizite pentru clasele primare 0-4 și gimnaziale 5-8

Vouchere pentru rechizite. Interdicții privind folosirea voucherelor

Este interzisă:

  • solicitarea și/sau primirea unui rest de bani la tichetul educațional de tip tichet social, în cazul în care suma corespunzătoare produselor solicitate este mai mică decât valoarea nominală a tichetului;
  • comercializarea tichetelor educaționale de tip tichet social în schimbul unor sume de bani și/ori altor bunuri și/ori servicii;
  • utilizarea tichetelor educaționale de tip tichet social în magazine, locații, unități, piețe de orice fel care nu vând echipament sportiv, carte școlară (manuale școlare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor școlare, atlase, dicționare) și rechizite și nu au afișate la intrare autocolantele speciale ale unității emitente;
  • utilizarea tichetelor educaționale de tip tichet social pentru achiziționarea altor produse decât echipament sportiv, carte școlară (manuale școlare, auxiliare didactice, literatură obligatorie prevăzută în bibliografia programelor școlare, atlase, dicționare) și rechizite.

Citește și: Vacanța de vară a elevilor s-ar putea prelungi cu încă o săptămână! Ministrul Ectarina Andronescu ar putea face anunțul

În sistemul de învățământ erau înscriși în anul școlar 2018-2019, potrivit INS, 2.373.894 de elevi în ciclurile primar, gimnazial, liceal și profesional.

Dintre ei, 770.497 proveneau din mediul rural. Dacă ar primi toți elevii aceste tichete, așa cum prevede proiectul de act normativ, bugetul programului s-ar ridica la 593.473.500 lei.

România mai are în derulare un program de rechizite școlare despre care Curtea de Conturi a relatat că nu au fost făcute studii de impact privind eficiența sa și că în multe școli au fost cumpărate prea multe rechizite, acestea rămânănd în stocuri, nefolosite.

Studiu: Curierii gustă din mâncare înainte de a o livra... Cristian Ovidiu Popescu, procurorul care s-a ocupat de cazul Caracal este cercetat disciplinar...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a pățit un român care a mers în concediu în stațiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria, după ce a dat bani mulți pe cazare
Ce a pățit un român care a mers în concediu în stațiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria, după ce a dat bani...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sărbătoare importantă pe 11 august. Ce moaște vor fi scoase spre închinare. Mii de credincioși sunt așteptați
Sărbătoare importantă pe 11 august. Ce moaște vor fi scoase spre închinare. Mii de credincioși sunt așteptați
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu este deloc străin de lumea artistică
Cine este copilul care a cântat împreună cu Nick Cave pe scenă la Summer Well 2026. Matei are doar 10 ani și nu... Elle
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi
Natalia Mateuț a petrecut alături de Leonardo diCaprio! Unde s-au întâlnit cei doi Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au dublat din cauza EES
Pasagerii stau la cozi câte 120 de minute în Frankfurt sau Amsterdam. Timpii de așteptare în aeroporturi s-au... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum acționează hoții care te anunță că tocmai ți-ai făcut un credit despre care nu știi nimic
Escrocheriile telefonice și online sunt bazate pe studii științifice: frica „îngheață creierul”. Cum... Jurnalul
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul online
Imagini controversate cu Philipp Plein și Andreea Sasu. Gesturile designerului au stârnit reacții dure în mediul... Kudika
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă
Pentru această zodie, Sfânta Maria vine cu lacrimi. Va primi vestea pe care nu voia s-o audă Redactia.ro
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale
Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale Observator
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor
Plante care te pot ajuta să dormi. Pot asigura un somn mai odihnitor MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x