Jucătorii Barcelonei plâng după 1.000 de kilometri dormiţi în autocar. Liverpool schimbă un avion şi trei trenuri. Alberto Contador abia mai respiră după 1.700 km făcuţi cu maşina. Cine-şi mai aduce aminte de “Conte Verde” şi de cele 17 zile pînă în Uruguay?
…Final de iulie, 1944. Cu degetul pe hartă stă William D. Hopson, specialistul în B-24. Generalul, Claire Lee Chennault, “starostele” operaţiunii, dă OK-ul. Vor ataca cu bombe lansate de la joasă înălţime, noaptea, vasul japonez “Kotobuki Maru”…
…Nu-l zăresc pe punte pe Loţi Rafinschi. E 22 iunie 1930, la o lună şi jumătate după ce a marcat la Brăila de 10 ori. A şutat puţin mai tare, a dat mingea peste bord. E roşu de furie, vrea să se arunce după ea. “Băăă, nu eşti pe Bega!”, se aude…
Trei tone de bombe
…Din 4 august aşteaptă cer senin pînă pe 8. În burta avionului dorm trei tone de explozibil. Coboară la 116 metri de vas şi anunţă: “Bombs Away!”…
…Nu-l văd în piscina modernă de la proră pe Adalbert Deşu, cel ce avea să devină primul nostru marcator la un Campionat Mondial, voleu în chiar primul minut al meciului cu Peru. Era fiert să stea în apă. De la ea se va alege cu pneumonie şi va deceda, la doar 28 de ani…Nu-l bagă în seamă nici pe francezul Marcel Langiller, atacantul cu peste 30 de meciuri, nici pe antrenorul belgian Hector Goetinck, omul care evoluase, peste 20 de ani, numai la Club Brugge, cu freza şi mustaţa á la Clark Gable…
…Lansează. Două bombe nimeresc cîrma, alte cinci - şase cad pe navă…
…Chiar pe locul unde, pe 25 iunie 1930, la trecerea Ecuatorului, băieţii noştri primiseră botezul. Fusese un haz teribil, se aleseseră de la marinari cu nume noi. Lăpuşneanu, portarul, devenise Bianchetto. Sau unde se îmbrăţişaseră cu brazilienii, la Rio de Janiro, cînd se suiseră şi ei. Prequinho, 184 de goluri la Fuminense, Nando Giudicelli, primul “carioca” din istoria lui Real Madrid…Costică Rădulescu, antrenorul, cel poreclit “Ciungul”, ca şi Cervantes, după rana căpătată la Mărăşeşti, le dăduse “Bun venit!” Avea să arbitreze, ca tuşier, două meciuri pe pămînt sud-american…
În 18 iunie 1930, plecam la primul nostru “Mundial”. 17 zile pe drum. Pe “Conte Verde”, celebrul transatlantic lansat în 1923, ne urcam la Genova. Francezii, cu Jules Rimet în frunte, cu tot cu trofeu, apăreau la Villefranche-sur-Mer. La Barcelona joncţionam cu Belgia, la Rio cu Brazilia. Pe atunci, deplasările se numărau în săptămîni.
În ‘43, după armistiţiu, italienii scufundau Conte Verde, pentru a nu o preda “vie” japonezilor. Niponii o recuperau şi îi puneau tunuri. Pe 8 august 1944, la ora 3.30, americanii o bombardau. 13 ore mai tîrziu, se ducea la fund, în portul Kyoto…Dar nu murea! Era, din nou, scoasă din apă, redenumită “Kotobuki Maru”, iar cele 18.765 de tone ale ei serveau pînă în 1949. Culmea, atunci, era dată la casat, tot în Kyoto.
Şi cum mîlul conservă bine, mare parte din începuturile noastre fotbalistice moderne rămîn îngropate acasă la Akira Kurosawa. Bucureşti - Genova - Rio - Kyoto…
Text apărut în Gazeta Sporturilor, 2010
Prima declaraţie a lui Gigi Becali, după ELIBERARE: "Voi sta cu voi până la moarte"... Dramă pentru Gică Popescu! Tatăl "Baciului" a murit...
