"Cum a murit speranta, cum traieste Andreea" » O poveste emotionanta a unei gimnaste ajunsa in scaun cu rotile

Nu e o poveste despre speranta implinita printr-un miracol medical. Nu e nici o poveste despre resemnare. E o poveste, pur si simplu, despre viata adevarata. Viata Andreei Chelaru, gimnasta care in 1999 a cazut in cap la o aterizare dupa o saritura Tsukahara. Si a ramas paralizata. In 2008 a mers in China, pentru o operatie salvatoare cu celule stem. La doi ani distanta, iluziile de a-si misca degetele i s-au risipit, dar a ramas vointa de a trai decent si cu zimbetul pe buze. Aceasta e povestea ei spusa de Roxana Fleseru si Andrei Nourescu.

Publicat: Vineri, 03 Decembrie 2010, 00:00 | Actualizat Luni, 02 Iulie 2012, 07:24

Viata merge inainte pentru Andreea, care citeste, se uita la filme, stie engleza si franceza si adora fotografia

Rares alearga pe o ulita din Zarnesti. Alearga cit poate de repede. Vrea sa-l intreaca pe partenerul sau de joaca, Radu. Doi pici haiosi, imbracati colorat, cu multa energie de risipit.

Dar aceasta nu este povestea lui Rares si a lui Radu. Este povestea fetei care ii priveste din caruciorul cu rotile, cea care-i suprevegheaza atent. Ea este Andreea Chelaru. Au trecut 11 ani, patru operatii si trei Olimpiade vazute la televizor de cind ateriza direct pe spate pe salteaua de la sarituri. Avea 14 ani si o multime de visuri. Isi aduce aminte perfect acea zi. "11 ani sint multi. A fost greu, dar in viata trebuie sa treci peste toate", adauga insa Andreea, cu o intelepciune care eclipseaza impulsul de a compatimi.

Franchete franceza

Avea 14 ani cind i s-a pus diagnosticul de traumatism medular la vertebrele C5-C6. "La inceput nici nu mi-am dat seama ce s-a intimplat. Eram mica si credeam ca o sa ma fac bine", explica fata. Abia in 2002, i s-a spus in fata, in Franta, ca n-o sa mai poate merge niciodata. "Acolo oamenii iti spun totul", completeaza si mama Andreei. "In primii ani nu voiam sa ies pe strada in carut, mi-era rusine", subliniaza ea.

Articolul continuă după reclamă

De cind a aflat ca n-o sa mai poata merge, a auzit aceeasi intrebare de mii de ori. "Urasti gimnastica?" Dar ea nu e ranchiunoasa. Povesteste si acum cu lumina in ochii albastri-cenusii despre prima zi cind a ajuns intr-o sala de gimnastica. "La sapte ani stiu ca am luat o nota proasta la scoala si i-am zis mamei ca o sa ma duc la gimnastica pentru ca nu vreau sa mai aud de scoala". Poate acea nota proasta i-a pecetluit destinul Andreei. "Gimnastica e un sport care te nimiceste fizic", spune ea. E o afirmatie contondenta ce vine intr-o zi de toamna insorita.

- Unde-i Rares? intreaba Andreea. Rares e fratele mai mic. Are cinci ani si nu sta locului niciodata.
Acum s-a dus pe malul unei piriu. "Asa eram si eu. Nu stateam nici o secunda. Acolo faceam eu baie, dar acum nu se mai poate. Oamenii arunca gunoaie!".
- Erai energica?
- Foarte!!!

Acum are 25 de ani. Isi petrece ziua in scaunul cu rotile sau in pat. Calvarul Andreei, asa cum ii spune si ea, a inceput atunci cind a pus miinile pe calul de la sarituri in sala de la Onesti. A batut energic, urma sa execute o Tsukahara, dar s-a razgindit in aer.

Trupul i s-a contorsionat ciudat si a aterizat pe ceafa. A urmat o operatie la Iasi, apoi una la Bucuresti pentru a indrepta ceva. Dar nu s-a intimplat nimic.

VEZI REPORTAJUL COMPLET PE GSP.RO

VIDEO CFR Cluj - U Craiova 2-1/ Ardelenii revin la victorie dupa 3 etape... Extremistii arabi au luat-o razna: "Imbecililor, in 2022 Qatar nu va mai exista. Va face parte dintr-un mare stat i...