Antena Căutare

Orban: Îmi este foarte greu să vorbesc de bugetul MTS pentru că în fiecare zi mai descoperim câte o gaură

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că nu poate avansa o sumă sau un procent din PIB pentru bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului, deoarece în fiecare zi descoperă găuri lăsate de guvernarea PSD. El a promis totuşi că bugetul MTS va fi mai mare, pentru că 2020 este an olimpic.

"Referitor la buget, îmi e foarte greu să dau un răspuns la această întrebare pentru că în fiecare zi mai descoperim câte o gaură, câte o cheltuială, o plată în plus, care trebuiau făcute şi care nu au fost făcute. Vă dau, aşa, trei exemple scurte, ca să vedem despre ce e vorba: rambursări de TVA de peste 5 miliarde neonorate, întârziate faţă de termenul legal, lucrări pe PNDL, situaţii de lucrări avizate spre decontare de peste 5 miliarde, care datează de luni de zile şi niciun leu în buget pentru decontările respective, concedii medicale neplătite de şase luni de către casa de sănătate. Toate aceste plăţi, cheltuieli ar fi trebuit efectuate şi nu au fost făcute, ca atare îmi e foarte greu să vă dau un răspuns. Vom încerca să alocăm resursele financiare cele mai importante, fiind un vorba de un an olimpic. Acum vrei nu vrei, clar trebuie să existe o creştere, dar trebuie să ne gândim şi la mecanisme de implicare a capitalului privat în susţinerea activităţii sportive, a federaţiilor, inclusiv trebuie să găsim soluţii şi pentru a beneficia de bani europeni, sume care să fie folositoare sportului", a declarat Orban, răspunzând la o întrebare despre ce buget va aloca MTS.

Premierul Ludovic Orban şi viceprim-ministrul Raluca Turcan au participat, marţi, la instalarea în funcţie a noului ministru al Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe.

Acesta din urmă şi-a prezentat priorităţile în mandatul său la şefia MTS.

"Sunt două lucruri pe care mi le doresc a defini începutul mandatului pe care l-am preluat în urmă cu o săptămână. Primul dintre ele este legat de regândirea rolului pe care Ministerul Tineretului şi Sportului îl are în arhitectura instituţională din România, iar cel de-al doilea este relansarea acţiunii statului în domeniul tineretului şi sportului. Vom încerca să eliminăm câţiva factori pe care i-am identificat în momentul preluării mandatului, în momentul sosirii mele la minister. Primul dintre ele, la care ţin foarte mult, este planificarea. Este o lipsă de planificare şi de strategie generalizată în ambele domenii. Din păcate, ministerul gestionează mecanic nişte sume de bani, fără a defini obiectivele şi fără a avea o gândire strategică pe termen lung. Eu îmi doresc de la bun început ca activitatea acestui minister să se bazeze pe o strategie pe care ne-o dorim în domeniul tineretului şi sportului. Din capul locului, îmi doresc să avem strategii pentru fiecare sport în parte, există la nivelul federaţiilor această iniţiativă, am văzut câteva documente în sensul acesta, dar toate sporturile în România ar trebui să aibă aşa ceva. Englezii au o vorbă foarte dragă mie, care spune că eşecul planificării este planificarea eşecului. Nu vreau să ajungem acolo şi vreau să stabilim totul de la bun început, fără a avea niciun fel de întâmplare în acţiunea ministerială. Este un număr foarte mare şi o fragmentare foarte mare a instituţiilor aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului, suntem în situaţia în care din păcate zona administrativă, hăţişul instituţional, a ajuns în unele situaţii se sufoce activitatea tehnică, activitatea sportivă în sine. Aş vrea să ieşim din logica că avem foarte multe instituţii, dar foarte puţin sportivi sau foarte puţin beneficiari de pe urma activităţii acestui acestui minister. Al treilea factor ţine de patrimoniul enorm al acestui minister. MTS are unul dintre cele mai mari patrimonii, dar din păcate este prea puţin funcţional. Ne plângem că nu avem baze sportive pentru tineri, ne plângem că nu avem locuri de turism de agrement pentru tineret, dar cele pe care le avem din păcate sunt fie în stare de conservare, fie pur şi simplu abandonate. Aceasta este realitatea pe care vreau să o spun de la început, avem şi şantiere, avem şi proiecte, din păcate întârziate. Prima zonă de interes pentru mine este finanţarea, pentru că avem mari probleme în ceea ce priveşte finanţarea acestui domeniu. Trebuie să existe un mix de finanţare atât din zona publică, cât şi din zona privată. Prin urmare mi-aş dori o legislaţie, o lege a sponsorizării modificată, care să cointereseze mediul privat să ducă banii către sport. Mi-aş dori să definim un cadrul legislativ unitar care să stabilească finanţarea sportului de către stat, pentru că acum avem mai multe posibilităţi şi de multe ori ne-am încurcat în ele. Mi-aş dori să avem o bugetare multianuală, este cvasinecesar să avem un plan multianual pentru că acumulările să fac în timp, pregătirea sportivilor necesită ani de zile şi putem avea aşa ceva. Mi-aş dori să eliminăm prevederile toxice ale ordonanţei 114. Înainte să existe această ordonanţă, sportul românesc îşi găsea finanţare în acele taxe de viciu",a declarat Stroe.

Articolul continuă după reclamă

Şi Orban s-a plâns de slaba folosire a uriaşului patrimoniu al MTS.

"Ştiu că sunt câteva lucruri foarte importante şi anume pregătirea pentru campionatul european de fotbal, căreia îi acordăm atenţie maximă. De asemenea, pentru olimpiadă, aici necesităţile de finanţare sunt probabil diferite, mai ales pentru disciplinele la care vom avea reprezentanţi care intră în competiţie. Cred că mai sunt câteva lucruri aici de rezolvat. A vorbit domnul ministru de patrimoniul uriaş pe care îl deţine MTS şi de care îşi bate joc. Acum vă spun sincer, am fost în tot felul de locaţii lăsate în paragină. Nu folosesc nimănui active care, dacă ar ar fi utilizate în mod inteligent, ar putea să genereze chiar şi business-uri care se poate finanţa domeniul sportiv, nu mai vorbesc de ceea ce are nevoie fiecare sport, de bază de pregătire, de antrenamente. În ceea ce priveşte susţinerea organizaţiilor de tineret, şi aici sunt câteva lucruri care trebuie lămurite, pentru că păstrăm, aşa, o inerţie de 30 de ani legată de nişte structuri care s-au constituit în anii tulburi de după Revoluţie şi care şi-au pierdut orice reprezentativitate şi care trebuie clarificate cumva. Voi fi alături de domnul ministru şi de federaţii. Mens sana in corpore sano este un termen foarte cunoscut şi ar trebui să începem să facem educaţie şi către părinţi, să îi ajutăm să înţeleagă că practicarea unui sport încă de mic de către copii nu numai că duce la o o structură fizică mai sănătoasă şi mai de perspectivă, dar dezvoltă o competitivitate de care are nevoie în viaţă, pentru că viaţa este o competiţie şi trebuie să începi să concurezi de mic şi să înţelegi că competiţia este cu reguli, că trebuie să fii competitiv, că trebuie să faci performanţă în viaţa adultă. În competiţia de pe piaţa economică, a muncii, omul are şanse mult mai mari dacă are o pregătire sportivă şi ştie ce înseamnă să fie bun şi să tindă către primul loc", a afirmat premierul.

Sursa : news.ro

Sepsi s-a despărţit de Laszlo Csaba. Noul antrenor este Leo Grozavu... Verstappen: Devine un pic plictisitor să îl vedem pe Lewis Hamilton câştigând...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Emoție uriașă pentru fanii gimnasticii! Orașul din România care le dedică monumente Sandrei Izbașa și Cătălinei Ponor
Emoție uriașă pentru fanii gimnasticii! Orașul din România care le dedică monumente Sandrei Izbașa și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Imaginile momentului cu Cristi Chivu după ce a câștigat Cupa Italiei. Cum a apărut alături de familie pe teren
Imaginile momentului cu Cristi Chivu după ce a câștigat Cupa Italiei. Cum a apărut alături de familie pe teren
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine l-a ajutat
Momentul în care Cristi Borcea a ajuns să se “împrumute” pentru o aventură cu o femeie celebră. Cine... AntenaSport
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea copil al său: „Bun venit în lume, fiule”
Este vestea momentului în showbiz! La 53 de ani, celebra actriță a anunțat oficial nașterea celui de-al treilea... Elle
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o demoleze
Doi soți și-au construit cu 1,2 milioane de euro casa visurilor lor. Când a fost gata, au fost obligați să o... Antena3.ro
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat
Funcția Instagram care a nemulțumit utilizatorii. De ce a fost comparată cu Snapchat useit
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească soluții!“
Declarația neașteptată a lui Sorin Grindeanu! „Apreciez faptul că Nicușor Dan încearcă să găsească... BZI
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci
Tezaurul de viață și de moarte al României, ținut într-un fost grajd de porci Jurnalul
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști
Antalya, în top pentru vacanțele de vară: Turcia a depășit Grecia la numărul de turiști Kudika
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul Ministerului Educației
Se schimbă totul. Când primesc elevii bursele școlare în mai și ce sumă le intră în conturi . Anunțul... Redactia.ro
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români
Salarii de peste 8.000 de euro pe lună într-o ţară mică din Europa. Se caută şi angajaţi români Observator
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome 
Cauze ale durerilor de sân. De ce pot apărea aceste simptome  MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău
De ce rutina zilnică este importantă pentru copilul tău DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x