Pe 21 decembrie 1983, naționala de fotbal a Spaniei învinge Malta, cu 12-1, 3-1 la pauză, calificându-se la Euro 1984. Ibericii aveau nevoie de 11 goluri diferență pentru a lăsa Olanda acasă și așa s-a și petrecut. Acum, antrenorul maltez plus trei dintre jucători spun că ibericii au fost dopați, că au încercat să-i otrăvească și că au avut numai practici neortodoxe înainte de meci. Pe 14 iunie 1984, Spania și România remizau la Saint Etienne
Pe 21 decembrie 1983, Spania dispută, pe ”Benito Villamarin” din Sevilla, ultimul meci din campania de calificare la Campionatul European de Fotbal din Franța, 1984. Adversară este naționala Maltei, învinsă, cu patru zile înainte, de Olanda, cu 5-0. E clar că ibericii nu vor avea probleme, că vor acumula, ca și olandezii, 13 puncte, dar, pentru a ajunge la turneul final, au nevoie de 11 goluri în plus. E greu, mai ales că în cele șapte partide anterioare, băieții lui Miguel Munoz au marcat, în total, doar 12 ”bobițe”. John Bonello, portarul maltez, declară, cu două zile înainte de joc: ”Spania nu poate marca 11 goluri nici împotriva unei echipe de copii!”
Pe 21 decembrie 1983, are loc una dintre cele mai ciudate partide de fotbal din toate timpurile. Santillana și compania înving cu 12-1, după ce la pauză era 3-1, ratează o lovitură de la 11 metri și, grație golaverajului mai bun, lasă Olanda acasă și merge, ca și câștigătoare de grupă, în Franța. Presa mondială sesizează lucruri necurate, dar, în lipsă de probe, cazul e clasat, deși toate lumea vorbește de un ”blat” în toată regula.
Anii trec.
Se ajunge în 2018, când postul ”Movistar +”, prezintă, la emisiunea ”Fiebre Maldini”, declarațiile a trei jucători maltezi - Bussutil (autorul golurilor malteze din tur), Fabri și Demanuele (marcatorul punctului de onoare de la Sevilla) plus cele ale selecționerului de atunci, Scerri, care, cu siguranță, vor zgudui lumea fotbalului. ”Au făcut toate eforturile să ne anuleze cursa la aeroport, am ajuns cu o zi întârziere. La stadion, la antrenamentul oficial, am mers pe la 22.00. Ne-au spus că nu pot aprinde lumina, că e târziu. Era un meci oficial și ei se uitau la ceas! Ne-au cazat la cel mai prost hotel din univers, fără restaurant. Ca să mâncăm, ne îmbrăcam civil și mergea, pe jos, ascunși, la o tavernă, ca să nu fim văzuți de către fanii spanioli. Eu am un frate culturist, știu ce înseamnă să iei steroizi. Energia ibericilor era ceva ce nu se mai văzuse. Zburdau pe teren. Mulți dintre ei aveau spune la gură, așa, de culoare albă, ce dracu, nu se opreau, beau non stop apă! Repet, știu când cineva ia steroizi”, au fost vorbele lui Demanuele.
Naționalele Spaniei și Maltei, înainte de startul meciului
”Ca să uit acea umilință, am emigrat în Australia!”
”La pauză, când scorul era 3-1 pentru ei, un tip așa, micuț de statură, îmbrăcat în alb, a venit să ne ofere o tavă cu lămâi. Erau tăiate pe jumătate, dar aveau un gust ciudat. Ai mei abia le-au atins și au început să se simtă rău. A fost ca și cum ar fi vrut să ne otrăvească! M-au întrebat dacă nu cumva i-au drogat, dar dacă nu aveam probe, ce puteam face?”, au fost vorbele lui Scerri, selecționerul de atunci. ”Cum am pus pe limbă acele lămâi, ne-am simțit, așa, beți, ca și cum am fi băut toată noaptea”. Fabri nu l-a iertat nici pe arbitru, turcul Erkan Goksel. ”Doamne, cel mai prost fluieraș pe care l-am întâlnit în viața mea. Cel mai prost! Spania avea nevoie să fie împinsă de la spate, el era omul ideal. Nu ne-a iertat nimic, spaniolilor, pe care-i privea ca pe niște dive, le-a permis tot. Țipa la noi și ne zicea să jucăm mai repede, să repunem mingea, ca și cum se grăbea. Vă dâți seama, arbitrul să te roage să iuțești jocul ca adversarii să poată marca cât mai multe goluri?”
”Au fost cele mai urâte momente din viața mea. După meci, ca să uit rușinea, am emigrat în Australia”, a spus Demanuele.
Finalmente, Spania se impune cu 12-1. Santillana marchează de patru ori, Rincon, la fel. Ultimele două goluri vin pe final, Buyo, Camacho ori Carrasco sunt calificați la EURO, dar lumea fotbalului e cu ochii pe iberici.
Care pică, la EURO 1984, în grupă cu naționala României. Pe 14 iunie 1984, pe ”Geoffroy-Guichard” din Saint Etienne terminăm 1-1, goluri Carrasco (22, din penalty) și Boloni, 35. Hagi e aruncat și el, în luptă, pe final, de către antrenorul Mircea Lucescu, dar nu sărim de faza grupelor. De atunci au trecut 35 de ani, totul e prescris, mai ales în lipsa probelor palpabile. Însă o întrebare persistă. Dacă în decembrie 1983, ibericii erau dopați așa cum spun maltezii, peste șase luni...
