Antena Căutare

Supărat de arbitrajele din Liga I, Becali vrea să cumpere o echipă în Anglia şi să-şi transfere acolo "jucătorii de zeci de milioane"

Patronul FCSB, Gigi Becali, a reafirmat că echipa sa este dezavantajată de arbitri, în timp ce rivala CFR Cluj este ajutată. Din acest motiv, el se gândeşte să cumpere o echipă în Anglia, "de 25 de milioane", şi să-şi mute acolo jucătorii de "zeci de milioane", Tănase, Man, Coman, Oaidă, Moruţan şi Vînă.

"Niciodată nu am fost atât de supărat pe arbitraj ca acum. Să ne retragem, să facem ceva, să plec... Mă gândeam astăzi să plec în alt campionat, nu se poate aşa ceva! Păi două 11 metri clare şi lui CFR îi dai 11 metri la mişto, care nu este, cu Dinamo. Dati-i campionatul direct, tu, Burleanu, şi cu toată federaţia şi cu Dâncu (n.r. - Vasile Dâncu), daţi-i campionatul lui Varga, ăla, că sunteţi prieteni, şi cu asta, basta.! Daţi-i ca să mă retrag eu! Luaţi-l voi, campionatul, tu, Burlene, cu Dâncu! Ori te retragi din fotbal, ori faci nenorocire, n-ai ce să faci cu ei. Care fură mai mult, pe asta se merge. Ce să spun eu la echipa asta? Ce să-i spun lui Tănase? <Băi, nea Gigi, lasă-ne, că eşti ultimul prost, după ce te fură lumea, te distruge lumea, m-a luat de tricou, m-a pus jos, nu mi-a dat 11 metri, ce să mai joc fotbal?> Mă gândeam să cumpăr o echipă în Anglia, îmi iau toţi jucătorii, mă duc acolo. Vreau să-mi salvez banii şi investiţia. Că am jucători de zeci de milioane, Man, Tănase, Coman, Moruţan, Oaidă, Vână, Tănase. Mă duc în Anglia, cumpăr o echipă de 25 de milioane, cumpăr o echipă, mă duc acolo şi joc fotbal. Cum să o slavez aici, cu Burleanu şi cu... Să tac din gură când văd asemena furăciune? Mizeria asta nu pot să o accept. I-a dat 11 metri cu Dinamo în ultimele minute. Mă gândeam să vorbesc cu Prunea, că şi ăla are tupeu. M-am gândit să fac plângeri pe la UEFA, nici nu ştiu pe unde fac", a declarat Becali, la Pro X.

Becali nu crede că introducerea asistenţei video pentru arbitraj va rezolva greşelile comise de arbitri. "Şi ce? Nu vrea el, Istvan Kovacs, să se uite la VAR, care e problema? <Şi aşa e bine, nu trebuie să mă uit la VAR, am luat hotărârea.> Nu-l interesează pe el. Nu îi lasă să pună VAR, nu-i convine lui Dâncu să pună VAR. Aşa zice lumea, e naşul, finul lui Burleanu, este o invălmăşeală de asta, care nu lasă fotbalul să se cureţe odată."

Becali spune că este posibil ca fostul jucător al FCSB Constantin Budescu, care este dorit şi de Astra, să revină la formaţia bucureşeană.

"Am vorbit cu Budescu. Mi-a spus că a reziliat unilateral contractul şi trebuie să-i spună avocatul care sunt riscurile dacă vine. În 5-6 zile... El a zis că nu ne trădează. Cred că va veni la noi, e posibil să vină la noi Budescu", a precizat omul de afaceri.

Articolul continuă după reclamă

Despre noul antrenor, Becali a reafirmat că va semna contractul cel mai târziu miercuri: "Mâine, cel târziu va semna contractul, e posibil şi azi, dar mâine sigur."

Sursa : news.ro

Etapa a IV-a a Turului Poloniei, neutralizată după decesul ciclistului Bjorg Lambrecht... Poli Iaşi anunţă măsurile luate cu privire la sancţiunea primită de Dinamo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi....
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
George Pușcaș, audiat la DIICOT în dosarul Nordis! Suma uriașă pe care fotbalistul susține că a pierdut-o
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă
Anisia Gafton și fiul ei au fost externați. Cum au fost primele momente în noua formulă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și reacțiile românilor: „Stai acolo!”
Câștigă 5.800 de euro pe lună în Irlanda, dar vor să se întoarcă la Timișoara. Calculele unei românce și... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x