Antena Căutare

Alerta meteo se prelungește! Meteorologii, vești proaste pentru perioada următoare. Ce se va întâmpla cu vremea până la finalul lunii iunie

Luna iunie a doborât recordurile de precipitații și a fost una a extremelor meteorologice. Specialiștii de la ANM au anunțat prelungirea avertizărilor de vreme rea. La ce ar trebui să ne așteptăm, în zilele următoare.

Potrivit meteorologilor, luna iunie a doborât recordurile de precipitații și a fost una a extremelor meteorologice. ANM spune că, în această lună, cantitatea de precipitații a fost mai mare, până acum, cu 13 l/mp decât media perioadei 1981 - 2010.

De asemenea, de la 1 iunie până astăzi, au fost emise peste 400 de avertizări, din care 50 de cod roșu, 229 de cod portocaliu și 152 de avertizări de cod galben.

Elena Mateescu, director general ANM, a vorbit, la Antena 3, despre recordurile de precipitații și evoluța vremii, până la finalul lunii iunie.

„Luna iunie este, prin excepție, cea mai ploioasă lună a verii și a anului în țara noastră. Într-adevăr, depășim media anuală a perioadei 1981 - 2010 cu 13 l/mp și ne situăm cu 6 l mai puțin față de media înregistrată în iunie 2019. Însă aceasta este situația până ieri dimineață, la ora 6.00.

Cu siguranță această cantitate medie, până la finele lunii, va putea depăși o medie de peste 100 l/mp, astfel încât luna iunie a acestui an să se alăture seriei lunilor cu cantități ce depășesc în mod obișnuit, în țara noastră, aceste valori și anume 19 ani până în prezent și cu siguranță nici această lună nu va face excepție”, a declarat Elena Mateescu, director ANM.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea până la finalul lunii iunie

Directorul ANM a precizat că alerta la nivel general va fi prelungită.

„Astăzi dimineață vom actualiza în continuare alerta meteorologică la nivel general, pentru că în continuare în partea de vest, centru, est a țării, rămânem sub fenomene de instabilitate atmosferică accentuată, în care să discutăm de cantități ce pot depăși 40 l/mp”, a adăugat meteorologul.

Cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu, de luni de la ora 10.00, până marţi, la aceeaşi oră, vizând instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi de apă însemnate.

Astfel, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, în Moldova şi în zona montană a Olteniei şi Munteniei vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină.

În acelaşi interval, va fi în vigoare un Cod galben în Dobrogea, Muntenia şi local în Oltenia, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.

De marţi, de la ora 10.00 şi până joi, la ora 10.00, va fi Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în toată ţara.

Cod portocaliu de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania... Vremea a luat-o razna! S-au înregistrat 38 de grade, la polul frigului din Siberia. În București, maxima abia atinge 26 ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Avertizare ANM: Cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic. Lista județelor vizate
Avertizare ANM: Cod galben de ploi, ninsori și vânt puternic. Lista județelor vizate
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează în zilele viitoare
ANM a actualizat prognoza meteo. Schimbări bruște de temperatură în România, cu ploi și ninsori. Ce urmează...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x