Antena Căutare

Cod portocaliu de inundații în țară! În peste 40 de localități este deja prăpăd! Zonele în pericol, până marți

Avertizări de Cod portocaliu și Cod galben, valabile până luni la miezul nopţii, în 18 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, au fost emise, sâmbătă, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). 

Avertizări de Cod portocaliu și Cod galben, valabile până luni la miezul nopţii, în 18 bazine hidrografice şi pe râurile din Dobrogea, au fost emise, sâmbătă, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Potrivit hidrologilor, pe durata Codului portocaliu, în intervalul 8 iunie, ora 13:00 - 10 iunie, ora 14:00, se vor consemna scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: afluenţii Prutului aval Acumularea Stânca Costeşti (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi), Bârlad - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi) şi Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval Acumularea Călimăneşti (judeţele Vrancea şi Galaţi).

De asemenea, în intervalul 8 iunie, ora 16:00 - 9 iunie, ora 12:00, fenomene similare se pot produce pe râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea), iar între 8 iunie, ora 17:00 - 9 iunie, ora 6:00, şi între 9 iunie, ora 17:00 - 10 iunie, ora 6:00, pe unele râuri din judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ, Bacău şi Galaţi.

Conform INHGA, până pe data de 10 iunie, ora 00:00, va fi în vigoare un Cod galben de inundaţii pe râurile: Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş - bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş), Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave - amonte S.H. Branişca (judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara), Bega Veche (judeţul Timiş), Bega - bazin superior amonte S.H. Balint (judeţul Timiş), Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Timiş şi Caraş-Severin), Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte S.H. Răcari (judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj), Olt - bazin superior amonte S.H. Hoghiz şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Hoghiz (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Gorj, Dolj şi Olt), Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi Călăraşi), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Prahova, Dâmboviţa şi Ialomiţa), Călmăţui (judeţele Buzău şi Brăila), Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Rm. Sărat - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Buzău şi Vrancea), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Trotuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Neamţ, Bacău şi Vrancea), Bistriţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Moldova - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ), Suceava - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Bârlad (judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici ai Siretului aval S.H. Drăgeşti (judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi), Prut (judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).

Articolul continuă după reclamă

Cod portocaliu de inundații în țară! În peste 40 de localități este deja prăpăd! Zonele în pericol, până marți

Tot sâmbătă, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează că, în ultimele 24 de ore, ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, au fost înregistrate efecte la nivelul a 44 localităţi din 22 de judeţe (Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Iaşi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiş, Vaslui şi Vrancea) unde au fost afectate 2 străzi, 9 case, 3 anexe gospodăreşti, 55 beciuri/subsoluri, 283 curţi şi 3 clădiri aparţinând unor instituţii publice.

Traficul rutier este blocat din cauza apei, aluviunilor şi a alunecărilor de teren pe un drum naţional (DN 73D/AG) şi un drum judeţean (DJ 203K/BZ), respectiv restricţionat pe două drumuri naţionale (DN 12A/BC şi DN 17A/SV), două drumuri judeţene (DJ 205D/VN şi DJ 609/TM).

Pompierii şi autorităţile locale acţionează în sprijinul oamenilor pentru înlăturarea cantităţilor de apă din case, pentru decolmatarea fântânilor, degajarea drumurilor şi pentru monitorizarea situaţiilor de risc în vederea evacuării preventive a oamenilor din zonele care ar putea fi afectate de viituri.

În ultimele ore au fost activate grupele operative la nivelul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din 15 judeţe (Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Galaţi, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Suceava, Teleorman, Timiş, Teleorman şi Vaslui). A fost crescută capacitatea operaţională la Nivelul II Alertă Albastră la o subunitate din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Botoşani, pentru a interveni cu promptitudine în sprijinul oamenilor, în condiţiile emiterii unui Cod roşu de precipitaţii abundente pe raza acestui judeţ.

Sunt activate şi Centrele Judeţene de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei la nivelul a 6 judeţe (Buzău, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Suceava şi Teleorman).

Au fost transmise mesaje de avertizare pentru populaţie prin sistemul RO-ALERT la nivelul a 13 judeţe (Alba, Bihor, Bacău, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Galaţi, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Sălaj, Tulcea şi Vaslui).

Permanent au fost monitorizate în teren cursurile de apă vizate de avertizările/atenţionările hidrologice periculoase emise.

În judeţul Alba, încă de săptămâna trecută, în localitatea Răchita, au fost amplasate 10 locuinţe modulare în care au fost mutate 42 de persoane (între care 17 copii) din 10 case afectate de inundaţiile din perioada anterioară, iar în judeţul Bihor rămân evacuate la rude 6 persoane ale căror locuinţe sunt afectate, precizează MAI.

Situaţia la nivelul întregii ţări din punct de vedere al efectelor fenomenelor meteorologice şi al intervenţiilor efectivelor MAI în sprijinul oamenilor şi al comunităţilor este permanent monitorizată prin Centrul Naţional de Conducere Integrată care funcţionează la nivelul MAI.

Atenționare de maximă importanță de la meteorologi! Este Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii! Zonele afectate, ... Nu s-a terminat! Cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină, extins în România! Județele afectate, în următoarele ore...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vremea în săptămâna 2-8 noiembrie 2026. ANM anunță frig, ploi abundente și ninsori. Zonele cele mai afectate
Vremea în săptămâna 2-8 noiembrie 2026. ANM anunță frig, ploi abundente și ninsori. Zonele cele mai afectate
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Romica Jurca anunță cum va fi vremea în noiembrie. Când ar putea apărea primele ninsori și temperaturile negative în România
Romica Jurca anunță cum va fi vremea în noiembrie. Când ar putea apărea primele ninsori și temperaturile...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x