Antena Căutare

Finala Provocarea Destinului, 12 august 2023. Discuții în două cupluri. Alana a plâns, Bote și-a ieșit din minți

La ultima petrecere în casa Provocarea Destinului, au existat tensiuni între două cupluri: Alana-Marius și Alys-Bote.

Alana s-a supărat și a plâns pentru că Marius ar fi continuat discuțiile tensionate cu Alys. Ea i-a reproșat că nu a evitat conversația cu iubita lui Bote. De aici s-a ajuns la lacrimi și reproșuri.

Discuții în două cupluri. Alana a plâns, Bote și-a ieșit din minți

Alana i-a zis lui Marius că observă câteva frustări la el, la fel ca la fostul ei partener. Ea îi reproșa că nu a ascultat-o atunci când i-a făcut semn să înceteze interacțiunile cu Alys, care se afla lângă ei.

Mai târziu, Alys se ridica de la masă pentru a îi face câteva observații lui Marius. Bote își ieșea din minți și chiar vărsa paharul.

Citește și: Finala Provocarea Destinului, 12 august 2023. Un nou cuplu în casă. Povestea celor 4 perechi care luptă pentru 3 premii

”Frate, nu mă doare pe mine unde te duci. Vii și mâncăm. Nu stai să mă pe mine că vrei tu să te duci. Vreau să stau și să mănânc relaxat”, i-a zis Bote.

După ce vorbeau pe un ton ridicat, Alys mergea pe terasă și discuta cu Flaviu și Vania. Ea le spunea că iubitul ei a aruncat cu farfurii și afirma că este foarte impulsiv.

Ba mai mult, Alys considera că Bote era gelos pe Marius, de aceea a făcut gesturile respective. Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Provocarea destinului, singurul dating show din România care își propune să dea o șansă gasirii iubirii mature

„Provocarea destinului” este singurul reality show din România dedicat poveștilor de dragoste care se pot înfiripa între protagoniști cu experiență de viață, gata să ia totul de la capăt, lăsând în urmă orice dezamăgire, relație nefastă sau ajunsă la sfârșit de drum. Aceasta este provocarea lansată în noua emisiune, prezentată de Dianna Rotaru.

Reality show-ul va aduce astfel în prim plan concurenți cu vârste cuprinse între 33 și 45 de ani, care vor avea la dispoziție doar 5 săptămâni pentru a duce la capăt provocarea destinului: să-și încerce încă o dată norocul de a-și găsi jumătatea – de data aceasta chiar printre cei aflați în ringul iubirii din emisiune. Tot acest joc al cunoașterii și formării de cupluri va avea, așadar, o dinamică mult mai intensă și cu atât mai savuroasă, timpul disponibil fiind foarte scurt.

Citește și: Provocarea destinului, 18 iulie 2023. Lili, deranjată că Alex și Alys s-au pupat pe terasă. Schimb de replici între cei trei

Poveștile de viață ale concurenților, flirturile, perechile legate și dezlegate chiar sub ochii noștri, toate vor condimenta dating show-ul ce vine cu o abordare unică pe piața show-urilor matrimoniale: Provocarea destinului va trece toate aceste trăiri prin filtrul vârstei mature.

Cuplurile care vor intra în cursa pentru Finala acestei călătorii a iubirii la Antena 1 vor lupta, totodată, și pentru premii cât se poate de atractive: perechea de pe locul 3 va câștiga un sejur de șapte zile la mare, într-un resort de lux din România, îndrăgostiții de pe locul 2 vor pleca într-o croazieră de șapte zile pe Marea Mediterană, iar marele premiu este de 10.000 de euro.

În completarea imaginilor difuzate la TV, AntenaPLAY vine cu imagini exclusive difuzate pe două canale dedicate: Provocarea Destinului și Provocarea Destinului Plus.

Finala Provocarea Destinului, 12 august 2023. Un nou cuplu în casă. Povestea celor 4 perechi care luptă pentru 3 premii... Finala Provocarea Destinului, 12 august 2023. Cine sunt câștigătorii marelui premiu de 10.000 de euro...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Motivul pentru care Dianna Rotaru a avut 20 de nași la botezul fiicei sale. Această tradiție este neobișnuită în România
Motivul pentru care Dianna Rotaru a avut 20 de nași la botezul fiicei sale. Această tradiție este neobișnuită...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată fiica Diannei Rotaru. Prezentatoarea TV care și-a anunțat sarcina în direct le-a arătat fanilor imagini cu bebelușul
Cum arată fiica Diannei Rotaru. Prezentatoarea TV care și-a anunțat sarcina în direct le-a arătat fanilor...
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online
Hande Erçel va deveni mătușa pentru a doua oară. Sora sa și-a anunțat sarcina în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată
Vica Blochina a fost surprinsă sărutându-se cu iubitul. Este mai îndrăgostită ca niciodată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut că doarme”
Doi români au mers 100 de kilometri pe autostradă în Italia cu fiul lor mort pe bancheta din spate. „Am crezut... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani
Majoratul, noua nuntă: cât ajunge darul în plic pentru cei care împlinesc 18 ani Jurnalul
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală”
Cătălin Botezatu, control medical în Turcia: „Și eu am trecut prin această boală” Kudika
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si....
Ce să nu ții SUB NICI O FORMA lângă pat în noaptea de Sfânta Maria. Aduce necazuri si.... Redactia.ro
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit
Drona doborâtă, căutată între Băleni și Cudalbi din judeţul Galaţi. Un fragment din proiectil a fost găsit Observator
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului
Alimente care pot reduce cortizolul. Ce rol are dieta în gestionarea acestui hormon al stresului MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x