Irina Tarau, 11 ani… Un copil desprins din povesti.
A inceput sa danseze la cinci anisori. Practic, de cand se stie… Parintii au “simtit-o” rapid si, cu eforturi, au dat-o la Liceul de Coregrafie. Nu le-a fost deloc usor. Tatal, taximetrist, a fost nevoit sa renunte la job. Pentru ea, pentru Irina. “Daca ii spui sa faca orice altceva, dar nu balet, incepe sa planga si sa spuna ca nu”. Mama, cu o sinceritate aproape dureroasa, marturiseste ca toata viata ei se invarte in jurul micutei balerine. A simtit pe propria piele ce inseamna sa cresti un copil cu talent, care, fara ajutor, s-ar pierde in multime…
Dar nu regreta nicio secunda. Cand au auzit, cu totii, de “Romania Danseaza”, au avut o singura nedumerire. Unde vor fi preselectiile.
Irina astepta scena. Monica Petrica, la randul ei, astepta o balerina.
“Daca as castiga premiul, mi-as dori foarte mult sa-mi ajut parintii. Eu nu vreau nimic”.
Se aude muzica… Exact ca pe scena Operei Nationale… Irina, gratioasa ca o lebada, dar foarte sigura pe propriii pasi, stie elemente extrem de complexe, care nu se predau la varsta de 11 ani. Dar le simte, in mod firesc, si le integreaza natural, fara efort… Clipele trec, iar Monica Petrica nu mai clipeste. “Daca ar mai dura putin, macar cateva secunde”…
Dar nu mai dureaza. Irina se opreste, la fel de simplu cum a inceput. Pentru ea, emotiile sunt intruchipate de Monica. Si atat! Camerele de filmat, luminile, operatorii, publicul… simple elemente de decor.
Trei stele aurii. Pentru ea, cea care dansase alaturi de prim-balerina Operei Nationale, in “Alba ca zapada” si “Corsarul”, dar, fiind atat de mica, nu a avut curajul sa-i vorbeasca…
